Poate ca ar fi de ajuns sa-mi spui cuvinte dulci pentru a ma face sa te astept, dar eu nu vreau sa te complic. De ce sa te pierzi in vorbe? Uneori, nu suntem tocmai priceputi la cuvinte, asa ca aspir la o simpla si plina de intelesuri imbratisare. Ma gandesc uneori ca traiai in sufletul meu de ceva timp, doar ca nu aveai un nume. Nu te-am asteptat in haine de gala niciodata, ca am vrut sa ma iubesti asa, naturala si simpla, dar am si eu momentele mele.
Daca m-as gandi la ceea ce iubesc la tine, mi-ar lua ceva timp si spatiu sa insir. Nu iubesc totul, as fi oarba, nu? Nu iubesc totul, dar te accept pentru ca te iubesc. Imi place personalitatea ta de om fin si deloc subtil in acelasi timp, imi place ca stii sa ierti dar si sa lovesti acolo unde doare. Imi plac ochii tai, dar mai mult imi place cand ii tii inchisi, atunci cand te sarut sau cand iti vorbesc mai ales, ca sa fii atent, sa nu iti distraga atentie nimic din ceea ce e in jurul tau.
Iubesc starea ta de om plictisit for ever, care se schimba cu doar 2 pasi d-ai mei catre tine.

E simplu sa iti bata inima in continuare, sa te amagesti cu ideea ca iubesti viata si esti multumit de ce e si cum e pana in momentul de fata, dar sufletul are nevoie de mai mult. Iar eu am nevoie sa ma intelegi si sa imi acorzi toata rabdarea din lume, caci sunt o persoana dificila uneori.

Oameni buni, voi iubiti? Va simtiti impliniti? ca am uitat sa intreb. Acum, pare-se, ca am revenit.

Cu drag, ENIGMA