Săptămâna asta a fost aşa, gen dute-vino. Un mare căcat, plin de plimbări nedorite şi cursuri la nocturnă, cu Kazi Ploae în căştile regăsite după 56 de ani, chiar şi atunci când ploaia chiar ploua.
Am văzut atât de mulţi idioţi, încât nici nu ştiu de fapt cu care să încep. Probabil încep cu ala ce-şi bătea câinele în plină stradă. Îi dădea cu lanţul de la lesă pe spate şi pe de-asupra, zbiera ca un tâmpit: "De ce nu mă asculţi?" jap, jap "De ce?". Nu ştiu ce aştepta ăsta. Să-i răspundă câinele? Să-şi ceară iertare? Să-l fută-n cur? Sau ce…? E animal bă, nu trebuie să-i  arăţi că esti şi tu la fel!
Ăsta e genul ăla de om frustrat care n-a bătut la viaţa lui decât câini. Sau l-a bătut nevastă-sa şi se răzbuna pe animal. Şi pun pariu că-l băteau şi aia la şcoală. Refulează. Se simte puternic şi invincibil. E un căcat cu ochi care tine o lesă în mână. Să facă nişte cancer, după mine. Să moară cu lanţul ăla în mână şi să moară pe stradă, de preferat, ca mai apoi să se pişe un câine oarecare pe el. Asta numesc eu răzbunare.
De fapt, eu vroiam doar să vă spun că m-am mutat. Mă găzduieşte Mihai Iorga de-acum.
Pace voua, cititorilor!