Sunt la fel ca tata

Şi el este calm, dar exact ca mine, se enerveză atunci când este cazul.
Este un om cinstit, a muncit toată viaţa şi nu a făcut niciodată ceva necurat. Ba chiar, de multe ori a pus de la el şi a închis ochii, în speranţa că totul va fi bine.
Partea nasoală este că unii te iau drept fraier atunci când te porţi frumos şi consideră că dacă ai facut un lucru până într-un anumit moment, poţi să-l faci la fel de bine şi în continuare, însă totul are o limită şi vine un moment când mai trebuie să şi renunţi.
Partea interesantă începe cu adevărat exact atunci când cei care şi-au bătut joc, te caută, deci au nevoie de tine, iar tu le dai cu şutul, pentu că da, ai o demnitate.
Aşa gândeste taică-meu, aşa gândesc şi eu, dar ştii..am ajuns la concluzia că vom avea mereu de pierdut. Cei ambiţioşi, se vor întoarce şi le-ar plăti cu aceeaşi monedă, probabil.
Întrebarea mea nu este, "E mai bine aşa?" ci "Merită?"

3 comentarii la “Sunt la fel ca tata

  1. Pai situatia e clara: I-ai ajutat, si-au batut joc de tine.
    Oamenii sunt tot aia, in care ti-ai pus increderea, pentru care ai sacrificat timp si nu numai.
    Raman la intrebarea: Merita sa faci ceea ce am spus mai sus?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>