Asta a fost cea mai ghinionistă zi din tot anul, dar m-am distrat pe cinste pentru că eu niciodată nu pun răul în faţă. Şi uite aşa, am ajuns la concluzia că Dumnezeu îmi citeşte blogul. El, Sfântul Petru şi toţi ceilalţi 315 sfinţi. Cred că sunt nervoşi din cauză că sunt conştient de existenţa lor aşa cum sunt conştient şi de existenta lui Moş Crăciun şi m-au blestemat, telepatic şi inexistent. Cred că ştiu deja ce o să mi se întâmple şi văd toate replicile alea bisericeşti de blestem ca şi cum nu ar fi pentru prima oară. De fapt, chiar nu e pentru prima dată, e ca un clişeu ce se repetă la nesfârşit. Ştiu replicile pe dinafară şi mă lasă atât de indiferent încât cred că aş putea să fac şi o poezie despre asta, pe loc, fără să respir.
Soluţia permanentă şi ireversibilă:
deny from paradise