Femeia controlor şi mitul balenei
Articol de 241 cuvinte, publicat pe 01 July 2009, la ora 3:11 am Marime text:
Controlami-ai bilele să mi le controlezi , ar fi zis un mare clasic, cândva.
A murit între timp prin sinucidere din cauza la schizofrenia paranoidă pe care o poseda de câţiva ani, dar în caz de nevoie acută, o zic şi eu. Să-mi controlezi bilele, doamnă!
Ai văzut că în general, adică în 98% dintre cazuri, pe mijloacele de transport în comun sunt doar femei controlor? Am un fetiş bizar când mă gândesc la bilete şi de fiecare dată când urc, compostez, doar ca să scap de doamnele cu pricina. Se cred agenţi FBI sub acoperire, dar de fapt, lucrează pe 100 ron. 100 ron fac scârmându-mă în cur, de plictiseală şi fie vorba între noi, n-am aere de agent secret şi nici nu îmi atrag înjurături sau blesteme.
Femeia controlor este de fapt femeia tanc. 160 de kile doar picioarele şi masă adipoasă peste limită, undeva la 40% din greutatea totală. Camuflajul este perfect iar comportamentul nu este atât de bizar. Puteau lucra lejer la FBI dar din păcate, ăştia nu prea primesc femei. Mai ales din astea masive, cu reflexe de bizon.
Chiar n-am nimic cu femeile grase care sunt aşa din cauza unor probleme de sănătate. Am o problemă gravă şi sunt pornit puternic pe femeile care deşi sunt grase, mănâncă în prostie, încercând să depăşească greutatea unei balene.
Mereu m-am întrebat, cine o fi suficient de puternic şi de nebun ca să le care pe-astea când mor?
Cuvinte cheie: Constanţa, control, Femei, grase, tanc
5 Răspunsuri la articolul: Femeia controlor şi mitul balenei
Oh… Incearca la Mc. Sa vezi … Te crucesti! La noi nu prea sunt femei controlor, din fericire. Dar sunt barbati… adunati de pe marginea drumului, fara minimum de bun simt si fara creier.
Problema asta e bine pusa … Chiar daca lucreaza pe 100 lei, tot din banii nostri isi iau salariul, si eu NU VREAU sa dau de mancare acelor brute.
Hai în Iaşi. Aici n-am văzut nicio femeie controlor :D.
“din cauza la schizofrenia” ? :)) Nu ti-a iesit.Nu merge ‘la’-ul de fiecare data.
Ce bine ca eu sunt mai norocoasa ca voi si nu dau niciodata peste controlori pentru ca la noi nu exista asa ceva.
“din cauza la schizofrenia paranoidă pe care o poseda de câţiva ani” – dacă citeşti pe fragmente, nu o să meargă niciodată. Aşa rulează.
“din cauza schizofreniei paranoidă….wtf?” – nu mere.
Da,dar eu ziceam de ‘la’-ul ala.Ca radeai de mine..:))
Dacă vrei să primeşti articole prin e-mail, bagă-ţi adresa de e-mail mai jos.




Taguri