Cum adică cine e căcarea divină? Trebuie să fii un idiot dacă nu ţi-ai dat seama până acum. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, toată lumea ştie cine e căcarea divină şi nimeni nu-i duce lipsa. E doar căcarea aia pe care aştepti să o termini şi n-ai chef de nimic altceva. Da, nu stai la discuţii, nu citeşti ziare şi mai ales, nu-ti faci mască facială. Te caci şi te simţi divin. De-aici şi denumirea, zic.
În general când vorbesc la telefon o fac scurt. Spun tot ce trebuie spus cât pot de clar şi de răspicat în cel mai scurt timp posibil. Deţin recordul mondial pentru cea mai scurtă convorbire telefonică cu taxă inversă şi nu cred că vrei să mă auzi când mă grăbesc cu adevărat. În general, nu sunt genul de om care te întreabă ce-ţi mai face degetul arătător şi nici nu-mi pasă prea mult de mondenităţi. Sunt operativ şi-mi place meseria mea.
Ca orice parte bună, există si o partea proastă a telefoanelor. Deţin de asemenea recordul mondial pentru omul care primeşte cele mai nepotrivite telefoane şi jur că dacă mai mă sună cineva când vreau să mă cac divin, o să fie ultimul lucru pe care a apucat să-l facă. Şi vorbind de persoane nepotrivite, dau de cineva care avea chef de vorbă, povestindu-mi tot felul de chestii pe care eu nu vroiam să le aud. Vroiam doar să mă cac iar povestitul ăla mă chinuia groaznic. Nu mai groaznic decât abţinerea căci da, abţinerea de la mirobolantul proces de căcare e cel mai groaznic sentiment posibil şi jur că dacă mi-as dori să interzic ceva cu adevărat, căcarea ar fi primul lucru de pe listă.
Urăsc oamenii care se cacă şi urăsc folosirea în exces a cuvântului căcat. E naşpa să stai cu căcatul în gură toată ziua şi nu mi-o zi pe-aia cu “lasă că şi voi staţi cu pula”. Cu pula mai e cum mai e, că suntem obişnuiţi cu târfele, dar cu căcatul nu.
Care se cacă acum?