Cunosc o serie de oameni care par să se trezească în fiecare zi cu faţa la cearceaf. Când zic serie mă refer la o puzderie de moguli care pot fi numerotaţi cu uşurinţă. Se ştie din start că atunci când ajungi să spui că cineva se trezeşte mai supărat şi cu o poftă de criticat mai mare decât a mea înseamnă că întreg căcatul e mult mai serios decât pare. M-am născut o dată cu critica iar asta pentru mine nu mai este de mult o simplă acţiune ci o calitate, chipurile. Scooby Doo mi-a spus cândva că cine nu critică, nu simte sau pur şi simplu este prea idiot ca să o facă. Fiecare cu alegerea lui, dar trebuie să ştii şi ce urmează după. Exemplele curg şiroaie în rândurile de mai jos.

  1. Un tip zicea cândva că miroase a căcat în bar. Şi tot spunea şi tot se plângea de lucrul ăsta încât până şi eu ajunsăsem să plâng gândindu-mă la nefericirea lui. Era trist să-l asculţi iar după câteva ore deja nu-l mai suportam. Amice, dacă-ţi miroase a căcat, de ce gâtul mă-tii nu pleci?
  2. Un alt tip se plângea de nevastă-sa acum ceva vreme. Că are curul mare şi sânii mici, probleme cardiace sau la etaj, şi alte mii de chestii inutile. Ideea e că nu stau să-i caut nod în papură omului, dar dacă tot are cea mai “nasoală” nevastă din lume şi crede că merită ceva mai bun…de ce nu-şi caută alta?

Concluzia ar fi simplă: simţi, critici, actionezi – simplu, nu?