Am şi uitat de când n-am mai scris un articol cu patimă, care să mă gâdile pe ventriculul drept. M-am transformat într-un ucenic al “brigăzii critic” iar ăsta cică ar fi doar începutul. Nu e vina mea, dar nici a lor. E vina colectivă cum s-ar zice, şi e fix ca-n bancul cu timpu`. Şi nu mai ştiu cine zicea, dar pun pariu că Alexandra: De ce trebuie să spună lucruri mărunte în cuvinte mari?
Pe bune, mă fac să mă simt cel mai fraier că nu înţeleg mereu, dar apoi realizez că de fapt e doar un căcat de cuvânt pe care probabil nici persoana respectivă nu-l cunoaşte dar îl foloseşte pentru a demonstra că are cunoştinţe dexteriene ( din dex ) . E dovada clară ca sunt incompetenţi şi tot dialogul ăsta e ca un futut de concurs de genul: care scoate cea mai abstractă propozitie câştigă un os.
Ştiu că limba română e multă şi complexă dar hai să vorbim acelaşi caşcaval, daca vrem să ne şi înţelegem între noi. Chiar nu vreau să pricep reforma pulii mele ci vreau doar să am o viaţă mai bună, fără să-mi încarc memoria inutil cu dezbateri, demersuri şi referendumuri pe teme banale.