N-am înţeles niciodată care-i faza cu babele. Adică, de ce trebuie să fie întotdeauna atât de sâcâitoare? Şi mi-am adus aminte astă seară de baba din trenul care vine spre Bucureşti. Rapidul moloz, cu care circul de 4 ori pe an.
Mă duceam spre compartiment, rugându-mă să n-am o babă care ma aşteaptă şi observ cu stupoare, după câteva secunde, că e gol. Vreo trei minute am rămas cu bagajele în mână şi-n stare de joc. Dă-ţi palme, ciupeşte-te, nimic. Hipnotizat e cel mai banal cuvânt care mi-a venit în minte. Şi mă gândesc să-mi pun repede o dorinţă, zicând în gând să nu dau de vreo babă pe parcurs. În tot entuziasmul ăla, observ cu coada ochiului o priză. Hopa, avem curent în tren. Futuţi gura mă-tii de noroc! Dacă ştiam, luam sandwich-makerul cu mine şi poate-mi descărcam mai multe filme.
Într-un final, mă hotărăsc să mă aşez. Şi-mi pun cele două geamantane sus, ocupând aproape jumătate din spaţiul de depozitare. Aveam biletul 48 sau ceva de genul şi ar fi fost scaunul din mijloc. Dar priza e la geam, aşa că mă gândesc să nu stau cu fire întinse peste scaune şi să mă aşez fix pe locul de lângă priză. Între timp, intră un tip. Sau tipă. Mi s-a părut că e tipă la prima vedere. Avea cel mai lung păr pe care l-am văzut vreodată şi jur, ăla nu cred că s-a tuns vreodată în viaţa lui. Mi s-a făcut scârbă instant. Cum pula mea să fii băiat şi să ai părul atât de mare? Mi l-am imaginat pe jegos cum se perie dimineaţa şi în momentele alea mi s-a părut cel mai nespălat om din lume. Avea o borsetă cu ceva scris în germană şi a scos un sandwich din ea. Atunci mi-am adus aminte că n-am nimic de mâncare. Dar era ok, măcar aveam priză şi compartiment fără babe. Şi dau drumul la film. Death at a Funeral, din 2007. Încep să savurez momentul şi dintr-o dată, se întunecă. Lumina display-ului pâlpâie iar masa se mişcă brusc. Era o babă. Am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare. Voiam să fug, dar nu aveam unde. Voiam să mă ascund dar îmi era prea frică. Am stat pe loc într-un final. Mă uit cu teamă spre hidoasa creatură şi se uita în sus, căutând locurile. Apoi îmi aruncă o privire ameninţătoare.

Baba: Ăla e locul meu!
Eu: Şi nu pot sta aici? Am firele astea…
Baba: Nu! Am plătit locul ăla, vreau să stau acolo.
Eu: Dar mai sunt 4 locuri libere, nu cred că e o problemă dacă staţi în altă parte.
Baba: Vreau să stau acolo.
Eu: Bine, dar o sa aveţi nişte fire în braţe.

Şi mă ridic, trăznind de supărare. Futuţi gura mă-tii de babă, te caută moartea pe-acasă şi tu te plimbi cu trenul. Îmi întrerupi filmul, vrând să te aşezi tu moţ pe scaunul moloz de la geam, să vezi vrăbiuţele cum zboară. Într-un final, mă mut alături şi aştept cu nerăbdare să-i înmânez firele. Dar observ că nu trece şi mă uit din nou spre ea.

Baba: Eu unde-mi pun bagajele?
Eu: Sus?
Baba: Păi unde?
Eu: Mai sunt doi metri de loc acolo, încercaţi!
Baba: N-am loc, tu nu vezi câte bagaje am?
Eu ironic: Atunci daţi-le aici, că vi le ţin eu în braţe.

Povestea s-a terminat cu bine. Nu, n-a murit baba, dar s-a dat jos dupa vreo oră de mers.