Orice propoziţie care începe cu “Da, dar măcar” mă scârbeşte. În special aia cu “Da, dar măcar eşti sănătos”. Nu contează că n-ai nimic, că eşti rupt în patru, nenorocit, sclav sau enervant irascibil. Contează că eşti sănătos, în opinia unora. Nu multumesc, prefer să fac altceva – numai să stochez sănătate nu.
Vreau să găsesc omul care să ştie ce să-mi spună la momentul potrivit. Mecanismele astea şi vorbele din popor au început să mă calce rău, dar rău de tot pe orgoliu.
Mai are rost să mă bărbieresc?
Nu lua in seama barba,macar esti sanatos! :))
“Da, dar macar” ai grija sa nu te tai cu lama. Poate faci dracului vreo infectie si atunci nu mai “stochezi sanatate”.
“Vreau să găsesc omul care să ştie ce să-mi spună la momentul potrivit.” – asta suna bine, si cred ca toti am vrea sa-l gasim.
Nu, nu te barbieri. Esti in vacanta doar :))
De barbierit, poti sa nu te barbieresti. O sa pari mai batran. Da, dar macar ai fes. NEGRU! [[M-a marcat pe viata. E la fel de shmecher ca Scooby Doo. Ei, hai sa nu exageram. Nu e chiar atat de shmecher. Da, dar macar e NEGRU! ]]