Vorbesc despre chelneriţă la modul general, pentru că oricum astea sunt toate la fel. Am întâlnit câteva drăguţe şi le-am luat acasă la mine. Pe absolut toate celelalte le urăsc din aproape trei motive:
- Zâmbesc fals. Sunt genul de om care apreciază sinceritatea. Decât să-mi tragi un zâmbet forţat mai bine îmi tragi una-n gură din suflet. Aşa măcar îţi ştiu starea de spirit.
- Niciodată nu vin la timp. Nimeni nu vine la timp niciodată şi chiar sunt singurul om punctual de pe lumea asta, dar chelneriţele întrec orice limită. Sunt fix ca tenismenele: uneori prea devreme, alteori prea târziu iar deseori niciodată;
- Notează pe un carneţel totul. Paradoxul este că de fiecare dată uită câte ceva. În general cine ce a comandat. E greu viaţa de chelneriţă sau e multă?
Aproape un motiv bun de ură este servirea ceaiului. În concepţia mea de om care bea ceai în oraş o dată la câţiva ani, el, ceaiul, trebuie adus cu lămâie şi linguriţă lângă. Eventual zahăr sau alte dulcegării. Mi se face scârbă literalmente când privesc ceaiurile din ziua de azi. Pe vremea mea, până şi ceaiul era servit altfel.
Acum e o cană cu o aţă ieşind din ea, în lateral, acoperită cu o farfurie. Când am văzut prima dată asta, m-am gândit la OB. Tragi de aţă şi puc: iese mizeria udă de la căldurică.
Când dai farfuria la o parte, un abur îţi fute ochii. Miroase puternic a mentă sau fructe de pădure şi-ţi ia vizibil pofta. Restul ceaiurilor sunt foarte proaste. Cum să bei ceai de mere?
Auzi la ce te gandesti tu cand vezi ceai cu ata. Nu esti normal.
Ba..mie nu mi-ar placea sa imi aduca/ia comanda un chelner/o chelnerita cu botu’ cat casa. In momentele alea te trateaza cu scarba si iti sugereaza subtil un “du-te dracu’ acasa si lasa-ma in pace”.
Incearca sa ceri o infuzie si nu un ceai, desi multe dintre restaurantele de la noi, precum si multe dintre chelneritele noastre or sa-ti aduca tot un OB cu aroma de menta sau fructe de padure :P cand infuziile sunt de fapt plantele in sine, puse in parte de jos a canii (care e musai sa aiba un separator) si sunt de necomparat cu un simplu ceai la plic.
Mi-ai facut dor de un ceai negru cu un strop de lapte si miere (stiu, vezi zice: Cum dracu sa bei asa ceva? Sa fii tampit sa bei asta!… in cel mai bun caz, in cazul rau nu vreau sa ma gandesc)
Din cate stiu eu,ceaiul trebuie servit altfel.Pe tava are o chestie cu mult ceai in ea,fara ate de OB, si ceasca pe o farfurioara mica.Ti se pune in fata ceasca pe farfurioara,lingurita langa,un biscuite,un pliculet de zahar si o felie de lamaie.Ti se pune ceaiul in ceasca si ti se izbeste un zambet intre ochi. Ceea ce e super ok,mai ales cand e un tip.Pentru mine zic.
Si sa stii ca mie nu mi-a dat prin cap sa iau chelnerii acasa.Or face bine curatenie? :))
Ieri eram la masa cu sapte persoane. Chelnerita se deplaseaza intr-un final pana la noi, ne intreaba ce dorim si dupa ce terminam toti, ne spune: “Ah, cred ca ma duc sa iau carnetul.”
Presupun ca si-a supraevaluat memoria.
@KillMeSoftly : foarte tare :))
@Jad. : pentru cele mai bune infuzii vizitati Carturesti (fac reclama, buhaha)
^ faci şi poftăăăăă !
Ma, nu stiu ce sa mai zic… Eu am lucrat atata amar de vreme in alimentatie publica, si imi dau seama din comentariile voastre, de cate ori mi-au umplut frigiderul mesenii mei dragi ptr ca ei veneau si-si puneau cururile pe scaune in timp ce eu stateam in picioare intre 16 – 24 h/ zi, sau cand nu puteam lasa la usa restaurantului in care lucram, grijile, problemele, facturile neplatite etc. Zambetul despre care vorbeste Iulian, se cheama zambet profesional, este obligatoriu si chiar daca e schimonosit, in situatia in care nu-l aplici, managerul iti taie din salariu. De atatea ori am zambit sincer, am zambit fals, am zambit ironic si chiar am plans in hohote la masa clientului… Ce zici de asta? Oameni suntem toti…
Daaaaa Fluturinoo. Hai la Iaşi, la Cărtureşti, la un ceai şi-o vorbă. Îl luăm şi ăsta micu de urechi cu noi :D. Să bem un ceai, ce dreq!