Eu n-o pricep pe-asta cu idolii. Nu că nu m-ar duce capul să o fac, doar că nu vreau. Refuz să cred că un om poate avea un idol. Singurul idol pe care l-am avut vreodata a fost…stai, chiar n-am avut. Unii se fac fotbalişti pentru că l-au avut pe Hagi ca idol. Vor muri de foame din cauza asta. Pasiunile nu-ţi aduc venituri aproape niciodată. Ăia care fac ceva din pasiune şi câştigă din asta sunt nişte excepţii norocoase pe care le invidiez. Aş vrea să fiu ca ei, dar n-am nici pasiuni. Sunt un repăr nenorocit care n-are idoli şi pasiuni. Vrei să ne căsătorim acum sau mai încolo?
Urma să vorbesc de AC/DC şi idolatrizare. Cică era unu care aştepta de 40 de ani să vină ăştia în ţară să-i cânte zăngănele la urechi. Nu mi se pare stupid, mi se pare de-a dreptul ridicol. Cum pula mea să aştepţi 40 de ani să vezi/auzi ceva ce-ţi place? Şi nu asta mi se pare ridicol, ci faptul că te lauzi. Ştiu că am vrut o chestie cândva. N-am dormit nopţi, n-am dormit zile, n-am dormit ani. Am reuşit până la urmă, pentru că mi-am propus. Par repăr sărac şi prost dar nu sunt. Cel puţin nu prost. Ăsta era un fătălău lăudaros care probabil nici măcar fan nu era, doar în trecere la AC/DC şi chiar n-avea treabă cu muzica.
Şi că tot vorbeam de fani, vreau să îi felicit pe-ăia de-au avut bilet la mama dracu. Bravo bă, aţi văzut scena de la distanţa. Data viitoare, dacă tot sunteţi fani şi vreţi să vedeţi în pula mea ceva, luaţi-vă bilet în faţă. N-o băgaţi pe-aia cu “da, dar i-am auzit live” că nu mă înmuiaţi deloc. Tot proşti sunteţi.
Gata, lejer cu articolele pe blog că am început să rup norma destul de grav. Cei 5 vizitatori care încă mă citesc, erau de fapt doar patru. Miercuri e pustiu.