Ziceam că nu mai scriu, că sunt mai mulţi proşti decât oameni pe pământ şi că nu merită nimeni efort. Apoi mi-am dat seama de fapt că eu nu scriu pentru, ci despre oameni. Îmi pare rău dacă ești om și crezi că fac ceva special pentru tine. Nu fac. De fapt, știi ce? Nici măcar rău nu-mi pare, cam așa te încadrezi în planul ăsta.
Au fost vremuri când scriam ca să te bucur, să zâmbești și să-ti lași amprenta. Eram prost, salut. Mă numesc Iulian și-mi pasă doar de câțiva în clipa asta, nicidecum de necunoscuţi. Îmi plac necunoscutele totuşi, citeşte la “despre mine şi blog” mai multe. f(x)=x^2
Scriu rar, tati. Dar când scriu, scriu – nu căcat. Şi scriu cu cap, nu cu inimă. Puteam să jur că scriu cu mâinile, dar mă uit în jur şi 100% scriu cu cap. Voi scrieţi cu picioarele sau încercaţi să scrieţi cu mâinile. Eu scriu de ani de zile la articolul ăsta, îl aranjez şi-i pun diacritice zilnic. Nici de fiică-mea n-am grijă cât am de articol. Tu nici nu te născuseşi când îl făceam pe fraier. În fiecare zi pun un rând şi şterg două, atât de şmecheră şi complexă e treaba. Probabil nu o să-l termin niciodată, că sunt perfecţionistul dracului şi niciodată nu termin nimic. Spune-mi leneş, delăsător, apatic, negativist convins. Eu o să spun doar erou născut dintr-un zeu.
Am vrut să văd doar dacă mai pot. Şi pot, nimeni nu ştie. E pentru şi despre mine. Îmi place verde.