Dacă poţi să dobori recordul meu în materie de spus adevăr, eşti şmecher.

- Bună, pot să te întreb ceva?
- Sigur, spune-mi…
- De ce pula mea eşti atât de urâtă?

Urăsc liftul clasic de Bucureşti. Mizerabil şi gri, căptuşit cu lemn de cele mai multe ori. Oglindă spartă sau oglindă inexistentă. De cele mai multe ori inexistentă, nimeni nu ştie. Căptuşeala din lemn plină cu însemne. Nu e din lemn de fapt, dar seamănă destul de bine. Nimeni nu ştie sau nimănui nu-i pasă? Uneori găseşti pe ea numere de telefon sau mai nou, id-uri. Lumină difuză dar de cele mai multe ori, lumină lipsă. Zgomot şi zdruncinături. De cele mai multe ori amândouă în acelaşi timp. Cam ăsta ar putea fi liftul clasic, mizerabil, de Bucureşti. Un lift în care m-am blocat de cel puţin şase ori. Ultima oară a fost acum câteva luni. Mai bine de şase. Sau erau ani?
Mi-e dor de ea de mă cac pe mine dar mai ales, mi-e dor de încrederea ce o avea în mine. Era atât de liniştită că suntem acolo împreună încât până la urmă am ajuns şi eu să cred că liftul ăla futut se va debloca doar pentru că exist.
A fost ultima oară când am văzut-o şi ultima oară când m-am urcat în liftul ăla. Nimeni nu ştie…

E aproape şase dimineaţa şi voiam să vorbesc despre mazăre, dar mi-am adus aminte că am astm. Sunt Iulian, am astm şi îl vând. Da. Vând astm, nu căcat!
Mazărea intră în categoria pătrunjelului: “mult şi prost”. Numai că asta e multă, pentru că e la feminin. Sau cel puţin aşa îmi sună mie acum. O mazăre, două mazări. Mi se rupe pula dacă n-are plural sau dacă e altul în afară de “mazări”. Urăsc mazărea mai rău ca pe MJ. Mi se pare inutil să fug prin farfurie după boabele tale mici, verzi şi enervante doar pentru că n-ai bani de cartofi. Sau doar pentru că ai impresia că mâncarea săracilor sunt cartofii. Mă-ta e cea mai mare proastă dacă te-a lăsat să trăieşti cu impresia asta.
Vreau să mănânc nişte cartofi, ai ceva împotrivă? Am crescut cu ei şi ţin mai mult la nişte simpli cartofi prăjiţi decât ţin la tine. Nu-mi da mazăre niciodată! Urăsc mazărea mai rău ca pe grasele alea de cumpără în general mazăre. Cică mazărea te ajută să slăbeşti. Cum pula mea să te ajute să slăbeşti ceva ce totuşi mănânci? Slăbeşti pentru că mănânci puţin, nu pentru că mănânci mazăre. N-a slăbit nimeni, niciodată mâncând ceva cu mazăre ca garnitură. Încearcă orezul dacă tot ai idei de-astea idioate. Cică ar fi mai eficient decât faimoasa PISUM SATIVUM şi în plus, e testat de mii de ani pe chinezi.

Am mai scris despre artă dar am văzut acum o duduie cu ţâţele goale postată pe un blog şi simt nevoia să continui ideea. Link nu dau blogului respectiv pentru că sunt un căcat, aşa cum am stabilit în articolul precedent.
Femeia cu ţâţele goale pozată de un anumit fotograf nu este curvă, pentru că doar îşi expune frumuseţea exterioară în fotografii pentru anumite sume de bani. Deci nu e curvă, ci model. Bine fată, dar eu am altă părere.
Femeia care ia bani pentru că-şi arată ţâţele, e curvă. Nu există artă. Nu există artă feminină. Eu nu văd artă nicăieri într-o astfel de poză. Văd două ţâţe. Uneori doar una. Şi nu spun că nu-mi plac/e, dar nici artă nu pot zice că e. Nu cred că există Uniunea Femeilor ce încurajează arta. Deloc. O fac doar pentru bani, nu pentru artă. Dacă asta nu le face curve, atunci eşti dobitoc pentru că nu vrei să crezi. Scurt. Femeia care-şi arată ţâţele moca e proastă.

Mă numesc Iulian, dă-te dreacu. Sunt singurul om care a reuşit să-şi fută unghia în mai puţin de un an de fix două ori. În acelaşi loc. Cineva se gândeşte “cum pula mea îşi fute ăsta unghia fix de două ori într-un an şi de ce”. Răspunsul nu-l ştie nimeni dar se crede că o face de şmecher.
Nu cumva să vă treacă prin cap că am ghinion sau ceva în sensul ăsta. Sau că n-am grijă la oamenii care chiar mă pot călca pe picior oricând. Nu! E pur şi simplu ceva ce se poate întâmpla oricui, mai ales mie. Mai fut şi altceva în timpul liber în afară de unghii, dacă te gândeai cumva la asta.
N-am răspuns la “Paşte fericit” nimănui. Sunt un căcat. Poate de-aia.