Aşa cum spune şi titlul, în curând voi umbla cu maşina de tuns (păr) la mine. Să tund toţi triştii care-şi lasă un fel de coadă la spate. Un fel de păr mai lung, dar totuşi suficient de scurt, odios de scârbos, pe care deseori îl dau cu gel sau cu spumă dându-i efect de ud.
Aş vrea să tund toţi fraierii care umblă ziua cu părul în vânt, crezându-se Celine Dion. Cine pula mea e Celine Dion şi de ce a inventat moda cu părul lung la bărbaţi nu pot să-mi explic. Dar a avut succes teribil.
Bărbatul prin definiţie are barbă şi păr scurt. Bărbaţii care se bărbieresc zilnic sunt fie prea plictisiţi, fie prea plictisiţi. Bărbieritul este o chestie plictisitoare care de cele mai multe ori nu necesită întreţinere zilnică.
Vopseaua pentru păr este doar pentru femei, pentru că ele suferă în general de “culoarea părului natural”. Dacă este brunetă cu siguranţă că ar fi vrut să fie blondă sau şatenă. Nu am chef să vorbesc despre femei astăzi, dar sunt nehotărâte chiar şi atunci când vine vorba de un lucru banal ca ăsta cu părul.
Bărbaţii însă, n-ar trebui să-şi schimbe culoarea părului sub nici o formă. Nu văd de ce ar trebui să te vopseşti blond sau cu şuviţe. Mi se pare ultimul stagiu al demnităţii unui individ şi cu asta, am zis! punct.

8 Comentarii

Etichete: barbati, Ce urăsc, Femei

E bine dacă scriu o dată pe săptămână aici. Vă gâdil la ficăţei, ştiu eu. Vă place. Oricum, dacă nu ştiaţi deja, vă spun acum: Sunt omul care a inventat cuvântul ghinion. Aveam atât de mult, încât nu ştiau cum să numească blestemul. S-au făcut consilii şi alte căcaturi iar într-o zi, când stăteam la plajă uitându-mă cu tristeţe la pescăruşii vorbăreţi, voiajori – desigur, mi-a ieşit un Cleric în faţă, spunându-mi:

Fiule, ai inventat un nou cuvânt. Se numeşte ghinion iar tot ceea ce vei atinge de-acum încolo se va ofili cândva. Din cauza ghinionului, desigur.

I-am dat frumos cu bună ziua că aşa e frumos, iar în gând i-am zis-o pe-aia cu “marş la căcat moşule”. A fost frumos pe moment, chiar mă amuzam de treabă. Povesteam la nepoţi şi toate cele…până am realizat că de fapt moşul nu vorbise prostii deloc.
Eram cu oamenii mei vorbăreţii într-o seară pe la doişpe. Era marţi 13 sau vineri 13. Sincer, nu ştiu care din ele că mereu le încurc. Oricum, ghinion din start, ca să subliniez ideea.
Dintr-o dată, ne-a apucat de ceafă melancolia şi ne-am gândit să ne jucăm. Lineage, cu toţii, ca pe vremurile de mult apuse. Şi am zis! gândindu-mă că e caterincă: “Cine pică, mă-sa e curvă”. Da, am picat primul.

6 Comentarii

Etichete: ghinion, lineage, oamenii mei, Personal

Vorbesc despre chelneriţă la modul general, pentru că oricum astea sunt toate la fel. Am întâlnit câteva drăguţe şi le-am luat acasă la mine. Pe absolut toate celelalte le urăsc din aproape trei motive:

1. Zâmbesc fals. Sunt genul de om care apreciază sinceritatea. Decât să-mi tragi un zâmbet forţat mai bine îmi tragi una-n gură din suflet. Aşa măcar îţi ştiu starea de spirit.
2. Niciodată nu vin la timp. Nimeni nu vine la timp niciodată şi chiar sunt singurul om punctual de pe lumea asta, dar chelneriţele întrec orice limită. Sunt fix ca tenismenele: uneori prea devreme, alteori prea târziu iar deseori niciodată;
3. Notează pe un carneţel totul. Paradoxul este că de fiecare dată uită câte ceva. În general cine ce a comandat. E greu viaţa de chelneriţă sau e multă?

Aproape un motiv bun de ură este servirea ceaiului. În concepţia mea de om care bea ceai în oraş o dată la câţiva ani, el, ceaiul, trebuie adus cu lămâie şi linguriţă lângă. Eventual zahăr sau alte dulcegării. Mi se face scârbă literalmente când privesc ceaiurile din ziua de azi. Pe vremea mea, până şi ceaiul era servit altfel.
Acum e o cană cu o aţă ieşind din ea, în lateral, acoperită cu o farfurie. Când am văzut prima dată asta, m-am gândit la OB. Tragi de aţă şi puc: iese mizeria udă de la căldurică.
Când dai farfuria la o parte, un abur îţi fute ochii. Miroase puternic a mentă sau fructe de pădure şi-ţi ia vizibil pofta. Restul ceaiurilor sunt foarte proaste. Cum să bei ceai de mere?

8 Comentarii

Etichete: Ce urăsc, ceai, Femei, Personal

Politeţea a fost inventată acum foarte mulţi ani pentru a ne impune ceva limite. Un fel de preludiu, înaintea următorului pas: ( şi anume ) uciderea reciprocă la întâmplare.
Lipsa de politeţe se caracterizează în zilele noastre foarte uşor prin limbaj. Limbajul licenţios mai precis sau vulgar cum vor unii să-l numească. Da, cel pe care nimeni nu-l foloseşte, dacă faci sondaje prin popor.

D: Salut! Ţi se pare obscen cuvântul pulă?
I: Aaaoleeeu, cum poţi vorbi atât de urât?

E clar pentru mine şi sper că şi pentru tine, că toată lumea vorbeşte urât, chiar dacă nu o recunoaşte. Dacă nimeni n-ar vorbi urât şi toţi ar fi nişte finuţi şi nişte sensibili, atunci să-mi explice şi mie cineva cine a inventat cuvintele astea urâte, cine a decis că sunt urâte şi de ce dracului sunt atât de multe dacă nimeni nu le foloseşte.

“Te rog frumos” este următorul prag pe care trebuie să-l atingi în viaţa asta iar mai apoi să-l faci un ţel, refuzând orice nu-l include. Spunând compoziţia magică de cuvinte poţi obţine multe, au observat unii. Uneori am impresia că e doar umilinţă.
Aş da o concluzie destul de tristă pentru unii, dar consider că nu există respect între semeni, ci doar înţelegere.

D: Vreau o cola!
I: Cum trebuia să sune asta, de fapt? Ai uitat cuvântul magic.
D: Vreau o cola acum?

14 Comentarii

Etichete: politeţe