Orice propoziţie care începe cu “Da, dar măcar” mă scârbeşte. În special aia cu “Da, dar măcar eşti sănătos”. Nu contează că n-ai nimic, că eşti rupt în patru, nenorocit, sclav sau enervant irascibil. Contează că eşti sănătos, în opinia unora. Nu multumesc, prefer să fac altceva – numai să stochez sănătate nu.
Vreau să găsesc omul care să ştie ce să-mi spună la momentul potrivit. Mecanismele astea şi vorbele din popor au început să mă calce rău, dar rău de tot pe orgoliu.
Mai are rost să mă bărbieresc?

4 Comentarii

Etichete: Personal

Se întâmplă chestii care te marchează, care îţi deschid ochii sau care te lasă indiferent. Am trecut prin toate stările iar acum pot spune ca deşi sunt indiferent la multe, încă se întâmplă lucruri care mă marchează şi îmi deschid ochii.
Cât trăieşti înveţi, ar spune unii. Eu spun ca trăieşti ca să înveţi iar societatea are un rol foarte important în asta.
Dacă stai printre tâmpiţi, mai devreme sau mai târziu vei ajunge să fii şi tu un tâmpit. Dacă umblii cu drogaţi, mai devreme sau mai târziu vei ajunge să fii unul din ei. Exemplele pot continua la nesfârşit.
Îmi place viaţa, îmi plac multe lucruri, dar societatea nu-mi place. Trăiesc într-o ţară de manelişti, clubberi şi pensionari. Toţi dificili, toţi cu propriile percepţii despre viaţă, toţi antrenaţi de mici să-şi îndeplinească scopul indiferent de mijloace.
Eu nu sunt aşa din fericire. Sunt genul de om care caruia îi place să ajute. Sunt fraierul care speră la multe şi nu primeşte nimic în schimb, dar o face în continuare, pentru că despre asta este vorba în concepţia lui: să ajute, chiar dacă nu are beneficii vizibile.
Puţine au fost cazurile în care am întors spatele cuiva şi mi-am jurat de nenumărate ori că nimeni şi nimic nu mă schimbă. Motivaţia este frate cu reuşita iar faptul că sunt cel mai puternic om din lume, apatic şi reclacitrant în acelaşi timp, ajută enorm.
A venit momentul să se schimbe ceva. Nu doar pentru mine, ci şi pentru persoanele din jurul meu.
Salut, mă numesc Iulian şi sunt într-o continuă schimbare.

10 Comentarii

Etichete: Personal, schimbare

Zi frumoasă ca tine: Miercuri, 10 februarie 2010.

Eu: Bună ziua, am venit să-mi ridic un card.
Prost sunt uneori. Nici dacă umblam cu cricul după mine nu puteam să fiu mai prost de-atât. Cum să ridic un card? De ce să-l ridic?
Ea: Card nou sau card expirat?
Eu: Expirat
Ea: O secundă.
Urmează “o secundă” în care tipa caută pe calculator. Nu ştiu ce caută dar după o altă secundă îmi cere buletinul. Secunda se transformă în minut. Minutul în minute. Nerăbdarea în nervi. Nervii în mă-sa aia grasă şi proastă care a făcut-o ca să lucreze mai apoi la bancă.
Ea, zâmbind: Nu vă supăraţi, aveţi cont deschis la noi?
Eu, suficient de calm: Da, am.
Urmează “o secundă” în care mă întreb cum ar reacţiona oamenii dacă le-aş spune că gândesc în anumite momente. Ăsta era un moment în care tipa ar fi rămas fără aer cel puţin două minute. Aveam atâtea lucruri interesante să-i comunic încât n-as fi ştiut cu ce să încep. Cu siguranţă că “Fă, proasto!” ar fi primat.

6 Comentarii

Etichete: Alexandria, bcr, Ce urăsc, Femei, România

N-am habar ce vă sugerează vouă imaginea de mai jos, dar mă interesează câtuşi de puţin. Personal, văd un individ suspect în partea dreaptă, cu un păr mizerabil de lung şi un zâmbet de om prost, aproape excitat. Uitându-mă la meltecul sculat pe care-l avem în prim-plan, încep să mă întreb serios dacă nu cumva individul chiar are o problemă. Vina cred că o poartă duduia din dreapta lui, şi nici să mă pui în lanţuri sau să mă biciui nu găsesc altă explicaţie plauzibilă. Ştiu, nici tipul cu buzele ţuguiate nu inspiră încredere, dar parcă aş rămâne la partea cu “duduia e vină”. Poziţia ei incomodă şi expresia feţei spun totul, dar n-am înţeles nici până acum de ce s-au pozat “în timp ce” şi ce caută aia cu spatele la el, rânjind.

1 Comentariu

Etichete: antena 1, Femei, meltec, neata cu răzvan şi dani