RaPeRbOy Blog » Aberaţii nocturne

Rău dar nu ştiu

Iulian — Sun, 07 Feb 2010 01:10:38 +0000

Pot să fiu rău oricând, în orice situaţie. Totul ţine de voinţă şi dispoziţie, în general. Rar am chef să fiu rău dar uneori îmi iese de minune şi fără să mă chinui sau să vreau asta.
Prin rău înţeleg malefic. Sau nu bun. Nu milostiv. Nu “orice cuvânt care ar putea fi opusul răului”. Prin rău înţeleg insensibil, rectific. Sunt cretin uneori, dar “nu ştiu” este expresia care mă face să fiu rău. Vorbeam cu careva despre asta şi era de acord cu mine. Întotdeauna vorbesc doar cu oamenii care sunt de acord cu mine, pentru că îmi este mult mai simplu. Nu-mi place să port discuţii nesfârşite care oricum nu aduc nimic constructiv. Eu rămân cu ale mele, tu rămâi cu ale tale. Rar ajungem la un acord şi trebuie să ai cel puţin trei coaie ca să vorbeşti în contradicţie cu mine. Nu pentru că-ţi dau argumente pro sau contra, ci pur şi simplu pentru că nu te ascult. Ideea generală este că “nu ştiu” devine enervant prin simplul faptul că este instabil. Nici da, nici nu. E nu ştiu. Simplu ca bună ziua ar spune unii.
Mă gândesc cine a inventat asta cu “simplu ca bună ziua“. Bună ziua este destul de complicat dacă ne gândim bine. Sunt două cuvinte care au sens şi separat. Poţi spune doar “Bună” sau poţi spune doar “Ziua“. Dacă nu ştii care-i treaba cu “Ziua“, poţi întreba “Poftim?“. Ţi se va spune “Ziua bună“. E un căcat mult mai complex decât pare ăsta cu salutul şi inversaţiile.

Bună ziua! Vii mâine?
Nu ştiu.

Tocmai de-aia

Iulian — Wed, 11 Nov 2009 18:07:53 +0000

De când am crescut şi-am început să pricep una alta, m-am tot lovit de oameni care se grăbesc. Unde se grăbesc, dracu ştie! Dar nu despre locuri aveam de gând să discut azi.
Întreb retoric de ce trebuie să se grăbească. Şi aştept cu sufletul la gură răspunsul care normal, întârzie vreo 20 de ani să apară. Pană când apare EL.
Scooby Doo mi-a spus că oamenii sunt proşti şi jur, în momentele alea m-am uitat chiorâş la el, având o dorinţă aprigă să-i fut o nenorocire peste ochi. Mi-a dat explicaţia ulterior şi astfel şi-a salvat una din vieţi.
Oamenii sunt proşti pentru că sunt ca nişte maimuţe. Fac aceleaşi lucruri ca şi restul, fără să aibă neeapărat nevoie de asta.
Tocmai de-aia îşi pun toţi acum pe mui măşti contra marelui virus, tocmai de-aia merg toţi la vot, tocmai de-aia se grăbesc zilnic…tocmai de-aia…

CratorXF al 14-lea

Iulian — Fri, 30 Oct 2009 21:43:16 +0000

Ai observat că există peste tot oameni care spun ceva de genul: Salut! Mă numesc Andrei dar mi se spune CratorXF al 14-lea. În momentele alea, mă tăvălesc prin căcat de invidie. Jur! Cum dracu de nu m-am gândit înaintea lui la numele ăsta? Uneori am impresia că sunt într-o criză de identitate şi că toate pseudonimele mişto sunt luate. Până găsesc şi eu unul mişto. Coşmarul meu cel mai sumbru intervine pragmatic în viaţa mea atunci când descopăr că e luat.
Partea interesantă e că într-un final ajungi să te întrebi de ce respiră ăştia. Adică da, bine! Ştim cu toţii de ce respiră. Dar mai întreb o dată: de ce?
Personal, răspund întotdeauna cu salut iar mai apoi completez cu: mă numesc Iulian iar prietenii îmi spun bă. Ocazional bă coaie. Iar când sunt în toane bune mă bat pe umăr. Vezi diferenţele?

Bună stare

Iulian — Mon, 14 Sep 2009 03:45:31 +0000

Sunt genul de om care face şi tace. În general un pic mai bine ca tine, pentru că da, sunt prea minunat. Sunt mai acid decat un acid clorhidric iar condimentele de pe leşurile KFC sunt parfum pe lângă urâciunea mea din ziua de vineri, 13 care de fapt era duminică pe înserat. Cred că sunt cel mai nenorocit coşmar pe care l-ai avut vreodată iar faptul că ţi le spun acum ropotă să ştii că face parte din joc. Fiecare joacă ceva în viaţă: unii roluri, alţii baschet sau fotbal…dar eu n-am nevoie, pentru că viaţa mea nu e o scenă sau o arenă, ci se cheamă simplu: Mi-Ra-Col. Ce ating se înverzeşte, ce înjur se ofileşte. Scuip venin şi flăcări de dinozaur iar singurul lucru care mă poate opri în momentul ăsta sunt chiar eu. Spun lucruri înţelese doar de mine dar asta nu înseamnă că sunt de neînţeles. Am ochii roşii de când m-am născut iar aura mea luceşte feeric peste mări şi tări. Probabil credeai că e un al doilea soare, dar când colo eram eu.
Poate ar trebui să dorm?

După mâine

Iulian — Thu, 25 Jun 2009 19:58:28 +0000

Am promis că scriu pe blog. N-am fost un leneş nenorocit, doar că nu am avut când să fac asta. Cineva mi-e martoră. Sper să nu înjur că nu e deontologic.
Apa e un bun conductor electric. Daca îţi faci nevoile pe un gard electric, te curentezi. Cândva, cineva s-a curentat în timp ce facea asta ( se uşura ) pe calea ferata. Motivul pentru care eu nu mă curentez e că sunt extrem de precaut, recunosc. Teoretic, ar trebui să fiu mort de 60 de ani pentru că am citit pe net că bărbaţii au de şase ori mai multe şanse să fie loviţi de un fulger decât femeile. Explicaţia logică? Habar n-am. Probabil că bărbaţii urinează mai mult decât ele şi fac asta pe oriunde apucă, fără jenă sau poate că gândesc mai des, nu neeapărat mai bine.
Am o logică destul de ciudată uneori şi în timpul unei frustrări intelectuale, m-am tot întrebat ce se întâmplă dacă trazneşte undeva în apa mării. Mi-am dat seama că dacă aş fi în apă şi ar trăzni lângă mine, aş fi mort. Dar altfel nu. Şi nu stau acum să descopăr de ce nu, probabil nu e suficientă energie ca să circule prin toate mările şi oceanele lumii.
Dacă se întâmpla aşa, mâncam peşte prăjit mult. Pescarii pescuiau peştele deja prajit iar icrele prăjite, jur…sunt cele mai bune din lume. Partea proastă e că mureau şi pescarii dar partea bună e că găseam cumva o soluţie şi tot mâncam peştele.
Gata, taie! Am zis.

Două tipe

Iulian — Sun, 21 Jun 2009 01:48:00 +0000

APROAPE, repet APROAPE că mă hotărâsem la un titlu pentru marţipanul ăsta dar apoi s-a întâmplat: M-am căcat. Drept urmare, fir întins şi voie bună că vorbim de tipe. Pardon, tipuri. De oameni şi miştocării. De table şi ţigani. De merţane şi insigne. Farfurii şi seminţe. Papuci şi gălbenele albăstrele. Tutun şi ţuică. Parameci şi psihoterapie.
N-ai trăit niciodată cu adevărat dacă n-ai avut un “N-are cum, coaie” sau un “Lasă coaie, că facem maine” în gască. I-am avut pe ambii dar i-am pierdut între timp, din cauza mea, evident. Toţi au în schimb coaie. Măcar în nume.

N-are cum, coaie. Să dea dracii în mine ca Monica în Simerghiu dacă e vreo unul ca el. Nimic nu-i convine, nimic nu rămâne aşa cum am stabilit, trebuie să existe şi versiunea lui proprie, fermecată, care le întrece pe toate. Are dreptate chiar şi când greşeşte şi dacă-l contrazici te fute. În general nu poate să fută decât verbal, pentru că fizicul nu-l ajută prea mult. Dar nu-l ajută pentru că nu vrea, nu pentru că ăsta e adevărul. Şi ajungi să te contrazici chiar şi pe tema asta cu el. E genul de om căruia preferi să-i dai dreptate iar mai apoi să-l ignori şi să faci ca tine.

Lasă coaie, că facem maine. Să dea dracii în mine ca strănutul din adâncul plămânilor dacă nu te duce la infarct prematur nebunul ăsta. E căcatul ăla care are atâta lene pe centimetru de corp încât pute de la distanţă de fiecare dată. E omul în care niciodată nu îţi poţi pune baza şi dacă aţi vorbit că faceţi ceva azi, cu siguranţă că n-o veţi face nici mâine, pentru că “şi mâine e o zi” tot timpul anului. Ajunge să amane orice, însă din fericire nu poate să amâne moartea. Asta e singura soluţie prin care poţi scăpa de el.

Turnurile Gemene

Iulian — Thu, 11 Jun 2009 18:59:19 +0000

N-am putut niciodată să înţeleg conceptul de “Gemeni”. Mereu m-am gândit cum ies ăştia din burtă. Da, gen care iese primul şi de ce. Cum îşi dau seama că sunt gemeni şi nu tripleţi. De ce au gâtul lung şi nu scurt. Dacă au doua cordoane ombilicare sau n-au nici unul. Care este mai în vârstă şi care mai bătrân. Care moare primul şi de ce. Lista continuă, eu gândesc profund şi aprind un ceai verde între timp, pentru amuzamentul tuturor.
Povestea gemenilor continuă însă cu următorul capitol: “Îmbrăcatul”.
Au acelaşi model de şapcă, acelaşi model de tricou, dar în culori diferite sau preferabil aceeaşi culoare, dar inscripţie diferită, acelaşi model de pantaloni şi aceleaşi încălţări. Mă gândesc totuşi cine hotărăşte ce îmbrăcăminte cumpără şi cât timp durează procesul ăsta. Ce se întâmplă când gemenii sunt de fapt o fată şi un băiat şi care cumpără lenjeria intimă ce o vor purta în următorii zece ani.
Capitolul doi se cheamă: “Renegatul”. Cine renegă primul şi cum o face. Dacă e dur sau dacă e dură. Dacă înjură sau dacă vorbeşte calm. Dacă face asta pentru că vrea sau pentru că trebuie. Dacă s-a săturat de umilinţele colegilor sau dacă i-a zis partenera de viaţă. Dacă începe fraza cu “E timpul să…” sau cu “Ştii…eu cred că”. Dacă plânge când face asta sau dacă râde.
Capitolul trei, adică ultimul: “Ce-ai face dacă”. Dacă aş fi geamăn, iar ăla ar fi bărbat, cu siguranţă că aş viola patru fete iar mai târziu aş spune că el a făcut-o. Le-aş numi pe rand Clemenţa, Ofelia, Aurora şi Elira. Iniţialele lor ar forma COAE iar eu aş fi un mogul resuscitat care a violat patru târfe cu nume exotice.
Fratele meu ar fi atât de mândru de fapta mea, încât de fericire şi-ar asuma toată vina. Trebuie să ai ceva tupeu să poţi fute patru, mai ales când formează asemenea cuvânt cu asemenea însemnătate istorică. Tăria de caracter ar fi punctul meu forte iar spiritul competitiv ar fi fost inventat de mine, de plictiseală. Dacă eram angajat la Radio Zu(cks) probabil dădeam o glumă răsuflată cu Chuck Norris, de genul “Dacă eu aş fi futut patru iar Chuck Norris ar fi futut tot patru, cu siguranţă că Chuck Norris ar fi futut mai multe ca mine”. De fapt, vroiam să spun că diferenţa dintre mine şi Chuck Norris e că eu am un frate geamăn iar el are trei, dar se numesc tot gemeni.

Cerometrie

Iulian — Sun, 07 Jun 2009 23:29:27 +0000

Scrâşnesc din dinţi, mă arunc, trăiesc vibrând şi adorm undeva între două întocmite cu târziul. E atât de sfârşit şi totuşi tac şi aştept, tresar privind în neant şi totul sună prelung, verde şi albastru-căcăniu. Cu dungi. Roşii sau purpurii de data asta.
Vin din lumea creată tocmai de mine, dincolo de zare, într-o nesfârşită oboseală şi-n absenţa ultimul gând risipit. Am taină de aer otrăvit iar începutul de înnoptare al acelui orizont nemărginit adoarme şi nu-mi dă drumul niciodată.
Concluzia e că “omul de ieri a murit în cel de azi iar cel de azi moare în cel de mâine“.

Musaca

Iulian — Wed, 06 May 2009 21:15:00 +0000

Lucrez de două săptămâni şi jumatate la articolul ăsta şi încă nu ştiu despre ce voi vorbi. N-am timp să mă scuz, dar conform zodiei mele, cică cea mai întâlnită scuză ar fi că mă doare spatele. Da, mă doare spatele pe bune şi să ştii că e din cauza lui Scooby Doo. Cine e Scooby Doo şi de ce? Asta e cea mai stupidă întrebare auzită azi. Scooby Doo e prietenul meu imaginar. Da, este imaginar şi are un nume, pentru că toţi prietenii mei au un nume, asta nu înseamnă totuşi că toţi cei ce au un nume sunt prietenii mei. E logică de baltă, dar pentru asta sunt eu caracterizat cel mai bine şi să ştiţi că sunt cum nu se poate de mândru de mine.
Am repetat logica telefoanelor ţinute pizdiş prin diverse locuri, dar niciodată unde trebuie. Unii văd telefoanele ca pe nişte monştri minusculi. Până şi Scooby Doo e mai curajos decât voi, deşi lui îi este frică de monştri. Telefoanele sunt pentru vorbit, nu pentru ţinut în buzunare, ghiozdane, gentuţe, geamantane, piane şi alte bâzdâgănii, pe vibraţii, ca să nu deranjeze. Urăsc oamenii care nu respectă telefoanele. Fără ele, aţi fi încă în epoca de piatră, vorbind cu cei dragi o dată la câteva milenii, cand vine Paştele.
Vecinul meu de la 5 vinde heroină. Asta nu e o acuzaţie directă, e doar o informaţie primită târziu în noapte de la…Scooby Doo. Problema mea nu este faptul că vinde, problema ar fi faptul că o consumă. E cel mai ciudat hipiot întâlnit vreodată. Are o căciulă cu urechi de blană pe care o poartă şi când se cacă, chiar daca e vara. Te întrebi de unde ştiu că se cacă? Se aude. Omul ăsta face scandal din orice. Dimineaţa la ora 6 îl auzi cum ţipa: "Păi nu ţi-am zis fă că asta e baia mea? Ce dracu baţi la usă când mă cac?". Aşa aflu că se cacă. Mai târziu, aflu cum ascultă muzica, şi ştiu că se droghează şi bea, pentru că începe cu minimal, continuă cu hip hop şi se opreşte la manele. E un hipiot cocalar, cu dacie 1300 dotată cu semn Nike ( citit naic ) pe lunetă. E gay daca mă gândesc mai bine, dar e vecinul meu hipiot, care vinde heroină şi trebuie respectat pentru asta.
Scooby Doo ar vrea să-l fută măcar o dată, dar îi e frică de caciula lui cu urechi de blană. Cu ocazia asta, spun şi eu că nu suport căciulele cu urechi de blană. Parcă ţi-ai pune un maimuţă pe cap şi te-ai înveli cu coada ei. E aiurea şi pe de-asupra, maimuţa are cur şi pute.
Scooby Doo a fost de faţă când Dumnezeu mi-a dat un semn azi. O să vă povestesc mâine despre ce e vorba, pentru că acum trebuie să mă rog.
Domnul fie cu voi, fii mei!

Titlu?

Iulian — Wed, 05 Nov 2008 20:32:04 +0000

Trebuie sa dam titlu unei scrieri. E ca si cum ai cumpara o paine si anunti, definesti fapta ta prin cuvinte si comprimi toata activitatea asta in doua, trei vorbe care sa denote ceea ce zici.
Dar, cum as putea sa numesc eu oamenii care zambesc fals? Ce titlu sa pun? Cum sa exprim concret ceea ce vreau sa zic? Eu nu pot sa prind cuvintele. Sunt prea multe, prea rapide si ma coplesesc. Ma ucid, imi ucid ambitia si orgoliul, imi ucid pofta si extazul cu care incep sa scriu si inteleg perfect ca ti se poate schimba starea de spirit si poti trece cu usurinta de la agonie la extaz si inteleg de asemenea ca ti se pare totul fara motiv. Dar nu e asa. Toate au un rost, toate sunt legate intre ele si pentru a le descifra, iti trebuie “cartea vietii”. Dar nu o ai. Si te invarti in cerc si te invarti si te invarti…si asta te nelinisteste, te deruteaza, te distrage putin cate putin, pana vei ajunge sa aflii toate adevarurile.
Si atunci iti faci iar iluzii…..