Titlu?

Trebuie sa dam titlu unei scrieri. E ca si cum ai cumpara o paine si anunti, definesti fapta ta prin cuvinte si comprimi toata activitatea asta in doua, trei vorbe care sa denote ceea ce zici.
Dar, cum as putea sa numesc eu oamenii care zambesc fals? Ce titlu sa pun? Cum sa exprim concret ceea ce vreau sa zic? Eu nu pot sa prind cuvintele. Sunt prea multe, prea rapide si ma coplesesc. Ma ucid, imi ucid ambitia si orgoliul, imi ucid pofta si extazul cu care incep sa scriu si inteleg perfect ca ti se poate schimba starea de spirit si poti trece cu usurinta de la agonie la extaz si inteleg de asemenea ca ti se pare totul fara motiv. Dar nu e asa. Toate au un rost, toate sunt legate intre ele si pentru a le descifra, iti trebuie “cartea vietii”. Dar nu o ai. Si te invarti in cerc si te invarti si te invarti…si asta te nelinisteste, te deruteaza, te distrage putin cate putin, pana vei ajunge sa aflii toate adevarurile.
Si atunci iti faci iar iluzii…..

Intrebare intrebatoare

Nu stiu daca ati observat, dar in reclamele de acum, apare intrebarea asta deranjanta pe care se presupune ca am fi folosit-o in copilarie, si anume:

Pot sa ma joc si eu cu tine?

Bai prietene, nu stiu ce fel de umani sunteti voi sau ce ati invartit in trecut de ati ajuns ce ati ajuns acum, dar eu nu tin minte sa fi cerut cuiva permisiunea sa ne jucam impreuna. Mergeam pur si simplu si ne jucam. E sec asa cum incercati voi sa ilustrati, serios.
Nu stiu, dar chestia asta e relativa. Se spune ca e frumos sa fii politicos, sa intrebi, sa nu stiu ce…ca mai apoi sa ti se spuna ca nu trebuie sa fii chiar atat de respectuos, pentru ca in viata nu totul sta in politete si respect fata de cei din jur.
Pai si-atunci, intreb eu….pe cine sa credem si dupa ce principii sa ne ghidam? ( normal ar fi sa te ghidezi dupa cum iti spune inima, dar uitandu-te in jur, incepi sa te intrebi daca se merita )
p.s: nu vreau nici o recomandare de revista care ne invata cum sa traim.

Era vara…

Nu o lua in nume de rau, dar aceasta e o povestire mai speciala, plina de fictiune si…lucruri ciudate, daca le pot numi asa. E posibil sa nu intelegi nimic, dar cu siguranta nu va avea un final. Cel putin nu asa cum astepti tu.

Era o noapte ploioasa de vara, soarele isi imprastia lumina rece peste intreg orasul, iar eu…eram pe bloc si ca in fiecare seara, asteptam ca paznicul acoperisului sa se pise, urmand ca eu sa cobor incet dar sigur pana la parter, incercand sa evit meticulos urina sa ce se prelingea pe scari. Jos, ma asteptau cainii cu colaci in coada.
Dupa scurt timp, am coborat, am luat un colac si m-am asezat pe banca, urmand mai apoi sa astept primul porc zburator ce avea sa ma ia in carca. Aveam abonament la porc, pentru ca nu-mi permiteam sa merg cu vaci sau cu alte animale zburatoare. Curand, mi-a venit "autobuzul" si a prins viteza. Am avut ghinion, pentru ca in acel moment, a cazut un strop de lapte din univers. Se stie clar ca universul nu alapteaza pe oricine iar laptele lui este foarte scump. Deja era imbulzeala mare…..pentru ca undeva, se da ceva gratis.
Curand, ajung intr-un sat de munte…care isi intindea unica strada de-a lungul unor obositori si lungi kilometrii si unde, mi se parea mie…ca oamenii isi beau tuica fiecare in casa lui. Cat vedeam cu ochii, nici o crasma, nici o bodega, nici o benzinarie sau orice alta constructie care pot fi dotata cu o buda.
Ochiul scana cu disperare peisajul dupa asa ceva si in momentele alea, pot spune ca m-as fi multumit si cu vreo strada laterala. Nimic…
Pasagera de langa mine, tovarasa de drum de vreo jumatate de ora, a observat pe langa miscarile mele oarecum necontrolate, si noua pozitie, destul de arcuita pe care am luat-o…dar in anii indelungati de dresaj social fusase invata, ca orice adult, sa nu faca niciodata comentarii gratuite. Ma urmarea totusi cu coada ochiului, incercand sa evalueze gravitatea situatiei.
Mi-e greu sa mai continui, si mai bine o las asa, pentru ca ideea e simpla dar in acelasi timp dura iar noi suntem copil.
Daca stai sa despici firul in patru, mori nefericit…si nemancat, si neplimbat, si nefu..vroiam sa zic nesuferit.