Tag Archives: Aberaţii nocturne

Din nou…

Publicat pe de
1

Din nou noapte, iar in surdina se aud versurile prafuite si tocite ale unei melodii de prin anii 80….monitorul imi pare galben, desi este impecabil…probabil din cauza oboselii. Semi-intuneric, cald, tarziu…si scriu despre…despre ceea ce veti citi mai jos.
Uneori, cand “geneza” unui sentiment se formeaza simplu, ca o ideea pura, din ideea unei amintiri cunoscute, simti cum urmeaza sa explodeze ceva. Nu inteleg ce, dar banuiesc…stiu ce e, dar nu permit ratiunii sa treaca peste partea asta simpla, imi impun sa nu vreau, sa nu cred, sa nu stiu,sa nu simt, sa raman nestiutor, nevinovat si ignorant…dar creierul si sufletul in acelasi timp imi dicteaza. Involuntar, explodez…studiez cam tot ce se invarte in jurul meu, ascult, ma gandesc, si observ doi ochi imaginari si o sclipire fugara, care dispar o data cu amintirile…privesc iarasi, si zambesc iar totul se scurge deosebit de repede, ca si o scanteie careia nu ar trebui sa-i dau importanta. Acest moment, aparent banal ramane vesnic in suflet.
Si acum, cand ma gandesc la acea senzatie schitez un zambet…si inchid pleoapele parca sperand sa mai simt asta, dar tot ce fac…e sa caut acea frantura…de fericire.
Stau cu ochii inchisi si imi intind milimetru cu milimetru amintirile din trup, prin minte si suflet. Imaginea EI imi deschide portile euforiei placute,care usor usor imi invadeaza existenta prezenta…iar versurile melodiei “I need you” sunt doar o delicioasa completare a paharului de Fanta, pe care il sorb din dorinte inca nestiuite…
A fost o zi extrem de plina, una din zilele alea pe care ar trebui sa le stii utile si productive, dar care sunt de fapt doar o agonie a unei prelungiri fortate…uneori ma simt ciudat, ca si in seara asta. Nu rau, nu bine, ci doar ciudat.Ca si cum nu as fi eu, cel din fiecare zi…
Suna a poveste, poate chiar este o poveste…eu doar trag de-un fir de ata care isi are capatul intr-un urias ghem, aparent fara sfarsit, iar primul lucru pe care il simt dupa primul metru trecut prin mana este faptul ca nu sunt cu adevarat liber, nu sunt liber…pentru ca nu vreau sa fiu liber.

Si iar gandesc…

Publicat pe de
4

Dupa o anumita perioada de timp, te gandesti ca nu mai este nimic, sau aproape nimic de spus. Totul pare banal, subiectul pare stins si la prima vedere, cartile au fost puse pe masa. Se spune ca imaginatia valoreaza cel mai mult, si asta este purul adevar. Daca ai o clipa un moment de stralucire, poti face ce nu au facut altii prin investitii, cercetari si pregatiri intensive. Aici conteaza doar imaginatia si de asemenea este important sa-ti mentii calmul. Apropo de asta, am observat un lucru, care ma amuza de altfel…cand cineva se agita, vorbeste, injura, iar eu stau calm…persoana respectiva crede ca nu am inteles. Si incepe iar sa-mi explice…pupilele se maresc, tenul i se inroseste, gesticulatiile incep sa fie din ce in ce mai dese si mai “aprinse” iar tonul va fi unul autoritar. Imi place sa observ oamenii, si crede-ma ca zilele astea, am avut ce vedea. Am observat ca prostii sunt ingeniosi, si pe cat de inculti sau inocenti par, pe atat de ai dracului si ingeniosi sunt.

Sunt unele gesturi pe care orice om civilizat, care are cei sapte ani de-acasa nu le-ar face in public pentru nimic in lume. Desi par banale…sunt incalcate foarte des, de toata lumea, sau macar aproape de toti. Chiar daca strada nu este cel mai bun loc pentru o conversatie, unii prefera sa ne expuna si noua, celorlalti participanti la “traffic” parerile lor personale, de orice natura. De la clasica povestire “ba, cum am futut-o pe-aia aseara” la “pe noi ne-au lasat sa copiem la bac”, cocalarii…caci altfel nu ii pot numi, nu cauta altceva decat poPULAritatea sau afirmarea in cadrul strans de prieteni.

N-as mai vrea sa gandesc atat de mult. Ma doare! Ma doare cand vad atata prostie in jur…..

p.s: V-am spus ca plec(am) la mare?