Astea de sus sunt cele mai folosite formule de salut. ( ah, mai putin ultima, va spun mai incolo unde se aplica ).

Ati observat stilul diferit de salut dintre persoane? Am fost acum cateva minute in oras cu o prietena si cu un amic, si ne-am intalnit cu o alta fata. Asta, nu se uita la mine si la baiatul celalalt, insa se duce direct la fata cu care eram, si o pupa, ii spune: “buna scumpo, ce mai faci, cum o mai duci…si se iau cu vorba”. Mi s-a facut scarba. Da ba, scarba. Cand te intalnesti cu cineva, saluti, faci prezentarile in caz ca nu te stii, abea-apoi te pui pe povestit. Poate ca nu respect eu multa lume ( in sensul ca injur ), dar coaie…de salut ma salut indiferent de situatie. Salut la intalnire, salut la despartire. Asa mi se pare corect si civilizat. Ah, acum se aplica situatia cu “besi ma!”. Cel putin eu o aplic. O aplic persoanelor care nu merita, persoane de care mi-e scarba, care mi-au provocat tot felul de neplaceri, si pe urma vin la mine : “buna ma, ce faci?” …normal: “Besi ma!”

Fetele se pupa. Mi se pare…nasol, nu stiu … daca te intalnesti cu 30 de fete intr-o zi, le pupi pe toate? Te atingi de 30 de persoane in mai putin de 10 ore? Ciudate specimene mai sunteti si voi, dar nu pot sa ma plang nici de noi baietii, cand ne apuca mania salutului. Aveam acum cativa ani un prieten, cu un salut de-ala specific, nenorocit de tinea vreo 5 minute. Ma amuzam mereu de reactia celor cu care mai eram ( ori eu ori el )…asteptau 5 minute sa terminam noi, abea-apoi ne puteam saluta calumea =))

Ah, am uitat: Mai sunt si persoane care nu merita sa fie salutate. Si cunosc destule. Asa ca daca nu te salut cand te vad, inseamna ca nu stiu cine esti sau ca am ceva cu tine :)) deci, incearca-ti norocul!

Voi cum va salutati?

Citeam adineauri un post pe blogul lui Emese. Initial am scris un comentariu, insa ar fi multe de spus, deci am decis sa fac un post, unde pot sa dezvolt ideea mai mult. Emese zice asa:

daca ma gandesc ca intr-o buna zi voi fi si eu inmormantata ma ia cu claustrofobie. pamant in dreapta, pamant in stanga, pamant dedesubt, pamant deasupra. o doamne! si totusi, trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul. pentru ca e un “eveniment” care nu poate fi evitat. desi pana nu demult nici nu puteam concepe ca voi ajunge si eu acolo intr-o zi.
se va intampla, chiar se va intampla oare??…

De murit, sigur vom muri cu totii. Asta trebuie precizat inca de la inceput. Biblia ne spune ca dincolo de moarte este viata. Traim cu sufletul, nu cu trupul. M-as bucura sa fie asa. Nu spun ca nu cred asta, insa sunt sceptic. Ar fi frumos sa fie asa. Sa ne intalnim toti colo in Rai, sa bem “o cafea” si sa povestim vrute si nevrute. Sunt multe intrebari, intrebari fara raspuns deocamdata. Sa fim seriosi, nimeni nu stie daca este adevarat, insa omul traieste cu speranta ca acestea se vor implini. Nu s-a intors nimeni din rai sau din iad ca sa povesteasca asta, totusi trebuie sa ne gandim ca exista Minuni. Acele fapte inexplicabile, de care ati auzit cu totii. De la icoane care plang la vindecari imposibile, toate astea sunt catalogate drept “minuni”. O alta intrebare ar fi: daca sunt in rai, mai stiu ce se intampla acolo, pe pamant? Pot vedea ce fac persoanele dragi mie, etc…Aici as vrea sa ajung, caci daca e asa nu prea am vesti bune pentru Emese :))

Inseamna ca daca asta se intampla, vei asista la propria inmormantare. Suna ca in filmele alea horror, cand erai “tu” acolo invizibil, ii vezi pe cei dragi plangand, strigi la ei…insa nu te aud, vezi cum se coboara sicriul, si toate faptele astea pe care cu siguranta nu ai vrea sa le “traiesti”.

Pe de alta parte, chestiile astea nu ar trebui sa ne framante. Dar, cum suntem oameni ( curiosi din fire ) nu avem cum sa nu ne intrebam lucrurile astea. Totusi, viata trebuie traita. Traita din plin, pentru ca niciodata nu stii cand poti muri. Ca va fi in urmatorul minut, ca va fi peste 60 de ani, nimeni nu stie…poate doar Dumnezeu.

Nu m-am gandit niciodata la moarte ca la un lucru de care imi e frica ( gen: nu ma duc la magazin, ca poate ma calca masina si mor ). Moartea este un fenomen normal, care vine indiferent de deciziile tale. Poti sa faci infarct in timp ce te gandesti sa nu pleci la magazin ca poate mori, de exemplu. Insa daca esti putin nebun, poti sa controlezi chestia asta. Ati vazut in ultimul timp la televizor ( eu n-am vazut , dar am citit pe bloguri ) ca din ce in ce mai multe persoane se sinucid. Sinuciderea mi se pare o prostie. Orice problema are o rezolvare, si in mod cert nu e sinuciderea. Mi se pare inutila o astfel de actiune. Gandeste-te cata durere provoaca o moarte ( venita in mod natural ), si apoi mai gandeste-te o data cam cata durere provoci luandu-ti viata. E trist, e trist ca inca se mai intampla astfel de fenomene, dar stiti care e treaba? Mie imi suna a instigare toata chestia cu televizorul. Se face prea multa publicitate, se discuta prea mult. Daca nu s-ar vorbi de asa ceva, tind sa cred ca numarul sinuciderilor se va reduce. Poate ca gresesc, dar asta e parerea mea.

Mai sunt multe de zis, si as putea sa mai vorbesc inca atat de trei ori, insa o las pe data viitoare.

Improtant este de retinut un lucru, si anume: Traiti-va viata, caci moartea poate veni oricand!

Ehe, stim cu totii ce inseamna viata la blog bloc [ 8-| doh ] . Cand zic “cu totii” ma refer la astia care stau la bloc, logic. Cred ca asta ar fi primul lucru pe care mi l-as cumpara daca as avea bani. O casa frate, nu un bloc :)). O casa undeva … nu stiu, departe. Departe de vecini, departe de galagie, dar nici izolata in varful muntelui, la 3000 de metrii inaltime, ca nici asa nu-mi convine. Una e cand stai cu inca 100 de oameni intr-un cacat de cladire, auzi cand vine ala de langa acasa, cand da o petrecere, cand o fute pe nevasta-sa, cand sparge nuci, cand se uita la fotbal, cand asculta manele la maxim ca nesimtitii la ora 6 dimineata…si alta e cand stai la casa ta. Dormi cat vrei, nu te deranjeaza nici dreq.

Ma enerveaza, si ma enerveaza rau cand aud sambata dimineata la ora 9 o bormasina nenorocita. Ce lucrati fratioare atat? De doua luni incoa`, au program. Sambata si duminica, numai asa de-ai dreq, la ora 8:30 – 9. Chiar si eu care am un somn asa de adanc, incat nu aud telefonul care suna langa mine, sunt deranjat de sunetele lor nenorocite. La ora 12, probabil mananca…sau cine stie ce mama lu`proces verbal fac. Bai frate, o galagie…si muzica data la maxim, parca ar sarbatori ca au mai dat 3 gauri. Pe urma incepe partea a II-a…ciocanitul.

Frumos la bloc nu? Parca ieri eram mici si ne urcam pe bloc sa aruncam pungile alea cu apa :D, parca ieri fugeam prin spatele blocului ca descreieratii si ne jucam “cornete” , “feţe” sau fotbal cu prietenii. Acum … sufletu`. Nimeni nu se joaca aici frate, singura activitate din cartier e datul gaurilor cu bormasina :)) nu vezi picior de copil, nu vezi nimic.

Abea-astept sa scap de bac, de iarna asta nenorocita, de scoala, de bloc si probabil de orasul asta….e mult de munca pana atunci, totusi!

Ora 7 dimineata. Geamul este crapat, vantul adie usor si misca perdeaua. Un aer proaspat vine de afara, iar soarele isi face deja simtita prezenta. E august, perioada calduroasa. Tu si Ea, marea si cerul, vantul si nisipul fin. Inca doarme. Stai si o privesti, o privesti cateva minute bune. Parca e un inger…ai vrea sa o saruti, dar in acelasi timp nu ai vrea sa o trezesti inca. E devreme si nu vrei sa fie obosita in ziua ce va urma. Ii simti parfumul. Acelasi parfum care iti imbie mirosul in fiecare dimineata, fiecare noapte, fiecare zi…O iei in brate si o pupi pe gat. Te simte, si se uita la tine. Somnoroasa, fara chef sa se trezeasca iti spune ca vrea sa mai stea in pat, sa leneveasca doua, trei…poate chiar patru ore. Ii spui ca nu se poate, ai pregatit o surpriza pentru ea. O saruti din nou si ii spui sa se imbrace. Ii spui ca pleci sa vezi ce e de mancare si iesi din camera. In timp ce ea incearca sa se dezmeticeasca, sa incerce sa se ridice din pat, suna cineva la usa. Se duce sa deschida, se uita pe vizor. Nu vede nimic, intreaba “cine e”, nu primeste nici un raspuns, insa deschide usa. Un buchet imens de trandafir albi…ramane fara cuvinte. Intreaba de la cine sunt, insa baiatul care a livrat buchetul tace. Ii inmaneaza florile si pleaca. Telefonul ei suna. Tresare, nu stie de unde se aude sunetul. In cele din urma raspunde. Aude un simplu ” te iubesc “….iar pe usa intri tu. Inchizi telefonul si te apropii de ea. O intorci cu spatele si ii legi o esarfa la ochi. Ii spui sa vina cu tine, ai ceva sa-i arati. Va urcati in masina. N-ati schimbat o vorba, si nici nu aveti de gand. Stii ca e curioasa, stii ca nu vrea sa te intrebe ceva ca sa nu strice surpriza, stii ca are incredere in tine desi nu va cunoasteti decat de cateva luni…stii multe. Dupa aproximativ jumatate de ora de mers cu masina, opresti. Simti ca e nerabdatoare, cobori din masina, ii deschizi usa, si ii spui sa vina la tine. O iei de mana, si mergeti cativa pasi. E frig, vantul adie usor, insa voi sunteti in pijamale. Nu ati apucat sa va schimbati. Te intreaba daca poate sa-si dea esarfa jos. Ii spui sa aiba rabdare cateva minute, o vei da tu jos. Din buzunarul de la pijama scoti doua inele, inele ce vor simboliza dragostea voastra. Ii iei mana usor, o saruti dupa care ii pui inelul. Ii dai esarfa jos, si ii spui ca o iubesti. Emotionata, cateva lacrimi ii curg pe obraji. Abea dupa cateva secunde observa locul unde ai dus-o. Sunteti undeva sus, vedeti marea, vedeti nisipul, e putin cam salbatic, caci e un loc retras, insa peisajul e mirific. Observa ca mai ai un inel, ti-l ia din mana si ti-l pune pe deget, iti jura iubire vesnica si te saruta. Ii spui ca trebuie sa pleci, te-au chemat in Franta pentru o expozitie de masini. Trebuie sa pleci cel putin doua saptamani, si te-ai gandit sa-i dai ceva, ceva care sa-i aminteasca mereu de tine. Te intelege, spune ca doua saptamani inseamna mult insa e de acord cu plecarea ta. Mergeti spre casa, iti faci bagajul si te conduce la aeroport.

La nici doua ore dupa ce ai plecat, ii trimiti un mesaj:

“eu sunt aici…tu esti departe…dar iubirea mea nu se pierde…te asteapta pe tine…chiar daca e greu de crezut…te iubesc la infinit”

Iti place sa o alinti, iti place sa ii reamintesti ca o iubesti si nu pierzi nici cea mai mica ocazie….

arssura.mp3

Anumite persoane la care tii, sau la care crezi ca tii ar disparea. Probabil ca le vei simti lipsa doar atunci cand nu mai sunt, ai vrea sa fi spus totul, insa nu ai cui, ai vrea sa faci ce n-ai facut, insa nu ai cui, ai vrea multe…insa degeaba, pentru ca e prea tarziu. Acum spune-ti tie cat ai fost de idiot ca n-ai facut ce trebuia sa faci….

Cati dintre voi au patit asta? Cati dintre voi ati realizat ca ati avut pe cineva langa voi? Cati dintre voi ati stiut asta inainte sa-i pierdeti? Cate persoane sunt in situatia asta si cate vor invata ceva din experientele din trecut?

[poll=9]