Observ zilnic feţe triste. N-am mai vazut de multa vreme un om pe strada zambind. Un om care sa-ti zambeasca pur si simplu, fie ca te cunoaste, fie ca nu. Ma intreb: de ce? Sunt mii de motive, insa probabil adevarul e undeva la mijloc.
Oamenii au uitat ce inseamna fericirea, au uitat ce inseamna sa te trezesti dimineata cu zambetul pe buze, au uitat ce inseamna bucuria cumpararii unui lucru nou, bucuria ca ai revazut un prieten vechi, bucuria ca ai luat o nota mare sau pur si simplu sa te bucuri ca inca mai esti pe pamant.
De ce doar de sarbatori, oamenii isi amintesc de fericire? Un an nou fericit, Craciun fericit, Paste fericit si asa mai departe…
Pentru ca doar atunci oamenii se gandesc la fericire. Atunci au timp liber, atunci “pot” fi fericiti, atunci se gandesc sa fie si ei fericiti ( ca tot au muncit un an intreg )
Se spune ca fericirea nu poate veni singura, pentru ca ea se bazeaza pe anumite fapte, anumite gesturi, pe anumite intamplari din viata noastra de zi cu zi.
Acum imi dau seama ca a trecut ceva vreme de cand n-am mai fost fericit. Probabil, ultima data s-a intamplat asta cand am luat permisul. Da! Chiar am fost fericit…pentru ca asta a fost primul meu obiectiv indeplinit, din cele 3 pe care mi le-am propus . Al doilea a cazut, iar al treilea…urmeaza sa fie indeplinit ( bac-ul ).
Tu cand ai fost ultima data fericit?

Va las si un nou barometru de opinie, si astept parerile voastre..aveti la dispozitie cateva zile!

[poll=10]

Eram in oras cu un prieten. Ne intalnim cu fosta profesoara de franceza ( din generala ).

“Buna baieti! Ce faceti? Cum o mai duceti?”. Era profesoara noastra preferata, era mai tinerica ( va dati seama de ce o simpatizam cu totii ), ne  intelegeam super bine cu ea. Acum, ne roaga sa o ajutam sa duca doua noptiere sus ( ca sta la 7 si nu poate sa le urce ). Ca niste baieti respectuosi, suntem de acord, si o ajutam pe doamna profesoara cu ce ne-a rugat. Ne  omoara ficatii pana la 7 cu mobila aia de 15 kg in brate.

Dupa ce urcam sus, asezam noptierele la locul lor, profa ne invita sa bem o cafea, un suc, ceva…eu sunt de acord, insa prietenul meu trebuie sa plece. Inainte sa iasa, imi face cu ochiu =)).

Beau un suc, profa…cica sa o ajut sa duca noptiera in dormitor. Ok, o ajut…cica sa ma asez pe pat sa ma odihnesc. Fac si asta, si vine langa mine. Se baga cu generoasele….in mine, si se uita cu ochii mari si verzi la mine, si spune : “auzi, n-ai vrea sa…”…in momentu asta se-aude o bataie puternica in usa, si se aude o voce de dincolo de ea ” deschide fututi mortii ma-tii!”. Imi spune sa ma ascund undeva…si ma duc pe balcon :))

Era barbatul ei, cu care se cam certase. Intra in dormitor: “unde mortii tai e fa? zi…unde l-ai ascuns?”…mi-a inghetat inima in mine. Deschide sifonierul, nimic…pune mana pe usa la balcon, si…si m-a trezit ceasul. Trebuia sa plec la scoala.

Cam asta ne-a povestit azi un prieten. Eram stransi in jurul lui baieti, fete…m-am prins ca e ceva necurat la mijloc, insa fetele alea ramasasera cu gura deschisa, mai ales cand a spus ca a pus mana pe usa la balcon….=))

Ideea e ca oricine poate minti cu usurinta. Fara sa-ti dai seama. Nu stiu daca s-a intamplat vreodata sa fii mintit si sa nu-ti dai seama, dar te asigur ca nu e placut deloc. Oamenii sunt vulnerabili, daca se intampla sa ai si incredere in cel ce te minte, atunci totul e usor, mult mai usor decat va inchipuiti.

Interesant e ca atunci cand o persoana e acuzata ca minte, in loc sa recunoasca si sa spuna adevarul, minte in continuare spunandu-ti ca nu e asa. Vi s-a intamplat si voua cu siguranta, asa cum mi s-a intamplat si mie.

Suntem oameni, si asta ar trebui sa ne dea de gandit.

Tu, cand ai mintit ultima oara?

Era sa uit, ca tot e luni, uite o piesa potrivita:

luni.mp3

Se cam potriveste de…

De vreo cateva zile, ma pocneste ideea sa renunt la blog. Nu ar fi o tragedie pentru nimeni, si nu ar fi chiar prima data cand renunt la el, insa acum e ceva diferit. Mi s-a pus pata pe el. Stii cum e cand ti se fixeaza o idee. Nimeni nu ti-o scoate, asta iti ramane intiparit in minte si nu prea mai tii cont de opiniile celorlalti.

Insa, in acelasi timp e si chestia asta…scriu de un an, mai am 10 zile, sau cate mai sunt si il implinesc. Deja a devenit o parte din mine, o parte din rutina mea zilnica. E o chestie placuta, care m-a ajutat mult, insa mi-a facut si multi nervi. De la hosturi picate, la domenii inactive, la oameni care comenteaza aiurea, conflicte, etc.

Mai e de notat si ca mi-am facut prieteni. Prieteni in care ma pot baza, oameni care nu stiau de existenta mea, insa in scurt timp au facut pentru mine lucruri pe care un prieten vechi nu le-a facut.

Blogul ajuta, blogul inseamna comunicare libera, inseamna cunoastere si perfectionare. Insa, pana cand?

E o chestie destul de ciudata. Si din toata familia asta mare a mea, mi se intampla doar mie. Ciudat, nu? Beau multa apa zilnic ( nu am motive sa ma ingrijorez, e ceva normal si chiar indicat ). Vara ajung sa beau chiar si 6 Litrii de apa pe zi ( si nu glumesc ). Acum iarna, am lasat-o mai moale. Nu beau decat 2 litrii, cateodata nici macar atat.

In ultima vreme n-am chef. N-am chef de apa, de mancare ( :-O ), n-am chef de nimic. Poate putin ( mai mult )  lineage, citit putin si incercat sa retin ceva pe la romana 8-| si cam asta e tot….monotonie.

Astept vacanta, desi nu vad ce s-ar schimba.

Tu consumi lichide?