Prin clasa a patra învăţătoarea mă punea să-mi imaginez cum va arăta lumea în 2000. Visam mai ceva ca ăia din Star Trek la balerine porno şi dacă tot vrei să ne confruntăm în idei, află că Star Trek a fost inventat de mine când tu nici măcar nu auzisei de televizor color cu antenă prin satelit.
Ştiu că visam la roboţi şi inversări de poli, cu tot cu futere de calculatoare şi sisteme radar de ultimă generaţie, dar in final – pula. Norocul n-a fost de partea mea iar Galileo Galilei frate cu Andrei mi-a jucat feste şi de data asta.
Jur, în 2000, singurul robot pe care l-am atins a fost ăla de bucătărie. Toca legume şi carne de zici că era escavator iar concepţia mea futuristică se dusese grav pe apa sâmbetei. Acum nu mai e la moda cu viitorul şi din câte am observat, e cu întors în trecut, ca mayaşii. Gândindu-mă profund la treaba asta, în timp ce ma căcam, am ajuns la concluzia că ar merita să mă întorc în trecut pentru câteva ore. I-aş arăta stră-stră-stră-străbunicului bunicului meu ce înseamna telefon mobil. Mi-aş dori să-l învăt pe fraier cum să dea apel peste ocean fix din locul ăla iar treaba cu touch screen ar fi cireaşa din vârful tortului. Şmecher suprem va fi intitulat omul care a reuşit să dea un apel peste ocean fix din locul ăla fără să existe o reţea telefonică iar centura de bronto-pământean va fi pe post de suvenir, ulterior zestre, ce va fi înmanată din neam în neam pana se va întoarce la mine.
Toate ca toate, voi sunteţi oameni sau schizo-freniic?

Ţi s-a întâmplat vreodată să trăieşti în câteva secunde anumite experienţe întâmplate în trecut?
Să ai impresia că acele clişee pe care tu le ai în memorie se derulează în faţa ta ca şi cum s-ar întâmpla chiar acum?
De câteva zile am în minte un lucru.
Era o dimineaţă de primăvară. Ştiu că eram într-un loc îndepărtat, pe care nu mi-l amintesc foarte bine. Îmi era foame, aşa că merg la un mic magazinaş din parcul pe al cărei bănci ma odihnisem, pentru a cumpăra un croisant şi o sticlă de cola, la jumate.
În magazin, vânzătoarea are ochii plini de lacrimi, este îmbrăcată în negru şi discută cu o altă doamnă. De fapt, îi povesteşte cum a murit soţul ei:
Au mâncat, s-a dus să-şi facă un duş iar atunci când a ieşit, l-a găsit căzut pe hol. A chemat ambulanţa, iar medicii au constatat decesul pe loc.
Nu ştiu ce căcat semnifică toată chestia asta, dar îmi trece prin faţa ochilor…şi mi-o amintesc la fel de bine ca şi atunci.
Era cald, era verde iar eu eram mai tânăr…..

dialup.mp3
Mai ţine minte cineva sunetul ăla magic de sus?
Parcă ieri mă urcam pe pereţi când dădeam connect….
Unde sunt bre vremurile când internetul era un privilegiu, nu un drept?

Ce-i mai frumos decat sa te simti iubit, sa gasesti persoana care sa te faca sa simti cum iubirea iti iese prin toti porii, cum iti sta scris in frunte numele persoanei respective?
Nu exista altceva mai induiosator decat sarutul acela capabil sa te infioare chiar si la ora cea mai tarzie din noapte, chiar si atunci cand iti este rau, chiar si cand lacrimile iti curg necontenit…

Am baut un cocktail dulce… dulce precum buzele sale, un cocktail cu aroma de nopti pasionale si iubiri interzise. Am baut viata dintr-o cupa mica, mica si indesata. Am simtit cum imi revin buzele la viata, cum surasul se contureaza, cum EL revine in sufletul meu… Atunci mi-am amintit ca iubesc, atunci am gasit poza lui in buzunarul de la mijloc al gentii negre si am realizat ca acea amnezie temporara era, de fapt, rana provocata de tradarea lui.
Durerea nu plecase, parea sa se fi obisnuit in sufletul meu… EU nu facusem altceva decat sa realizez ca suferinta e un mit, un comportament masochist al femeii.

Amintirile noastre, ale oameilor, fie ele foi ingalbenite, mirosind a putregai, fie tone de bronz de diferite forme, pravalite peste cuburi de marmura in care sunt daltuite un nume si un an…”Aici zace…el a fost marele cutare”.
Asa si? Putrezeste, da-l dracului. Viermii si-au creat lungi si intortocheate canale prin creierul lui genial, pana si mustele si-au depus oua in carnea lui eroica, viermii albi s-au indopat din putreziciune. Acum e format doar din oase galbene, murdare de noroi…care zac cine stie pe unde.
Sa te agati de trecut, melancolic sau cu mandrie. Ai momente cand oftezi si clipe cand versi o lacrima, fie ea de regret sau de bucurie, iar alte momente ai dori sa le ingropi sub mai mult pamant de cat exista pe acest mapamond.
Fiecare din noi tainuieste mici fragmente din viata, daca neputand sa ridice o statuie glorioasa care sa se itnalte spre cer, risipind lemn, bronz si marmura de-a valma, celebrand cutare si cutare moment, atunci…noi oamenii simplii pastram poze si scrisori. Acum nici astea nu se mai pastreaza. Nu sunt dovezi palpabile, suntem oameni de viitor si le pastram in format digital.
Unii le tin in ordine, cu insemnari apasate, in creion chimic: luna, ziua si anul la care ceva important sa petrecut.
Pentru altii haosul aduce confort, iar amintirile fara data, fara loc sunt pierdute in timp si in spatiu.
Si eu le tin in ordine, chiar si tu le poti rasfoi. Te afli pe un blog personal…si aici sunt sentimente, suferinte, momente de amuzament si mai ales intamplari cotidiene.