Ţi s-a întâmplat vreodată să trăieşti în câteva secunde anumite experienţe întâmplate în trecut?
Să ai impresia că acele clişee pe care tu le ai în memorie se derulează în faţa ta ca şi cum s-ar întâmpla chiar acum?
De câteva zile am în minte un lucru.
Era o dimineaţă de primăvară. Ştiu că eram într-un loc îndepărtat, pe care nu mi-l amintesc foarte bine. Îmi era foame, aşa că merg la un mic magazinaş din parcul pe al cărei bănci ma odihnisem, pentru a cumpăra un croisant şi o sticlă de cola, la jumate.
În magazin, vânzătoarea are ochii plini de lacrimi, este îmbrăcată în negru şi discută cu o altă doamnă. De fapt, îi povesteşte cum a murit soţul ei:
Au mâncat, s-a dus să-şi facă un duş iar atunci când a ieşit, l-a găsit căzut pe hol. A chemat ambulanţa, iar medicii au constatat decesul pe loc.
Nu ştiu ce căcat semnifică toată chestia asta, dar îmi trece prin faţa ochilor…şi mi-o amintesc la fel de bine ca şi atunci.
Era cald, era verde iar eu eram mai tânăr…..

Am baut un cocktail dulce… dulce precum buzele sale, un cocktail cu aroma de nopti pasionale si iubiri interzise. Am baut viata dintr-o cupa mica, mica si indesata. Am simtit cum imi revin buzele la viata, cum surasul se contureaza, cum EL revine in sufletul meu… Atunci mi-am amintit ca iubesc, atunci am gasit poza lui in buzunarul de la mijloc al gentii negre si am realizat ca acea amnezie temporara era, de fapt, rana provocata de tradarea lui.
Durerea nu plecase, parea sa se fi obisnuit in sufletul meu… EU nu facusem altceva decat sa realizez ca suferinta e un mit, un comportament masochist al femeii.

Eu am avut nevoie doar de putina nebunie ( ce-i drept, la mine nu vorbim de *putin, pentru ca ce e putin nu ajunge iar ce e mult strica ), un loc bun de aterizare, si un loc la fel de bun de “pornire”

Sa zbori pentru doua secunde, fara sa stii daca mai ajungi vreodata jos, dar sa stii ca daca exista sansa asta iti poti urma visul…

E mare lucru, cum zicea un clasic in viata….

Acasa din nou. Presimt acelasi val de plictiseala, acelasi dor si aceleasi cacaturi ca si pana acum. Astept doar….astept doar sa treaca timpul mai repede. Am cunoscut doar doi ( Sykander si a.faith ) bloggeri in Constanta, din toti patru sau cinci cati ne propusasem sa cunoastem.

Astazi in trenul dinspre Constanta spre Bucuresti…a fost groaznic. Priza la care ar fi trebuit sa alimentam laptopul nu a functionat, scaunele erau incomode iar masa aia din fata noastra ne-a servit drept perna. Normal, picioarele sub scaun pentru ca vis-a-vis erau doua persoane in varsta…confort zero.

Am avut parte atat de echilibru cat si de umor. Am ras, am glumit am povestit, am dezbatut subiecte “incendiare”, am barfit uneori si nu in ultimul rand ne-am mai si ciondanit. Ce sa-i faci, asta e viata…cu bune si cu rele, noi sa fim sanatosi…

Mi-a placut….mai vreau. O sa mai avem. Somn usor cititorilor, ne auzim pe seara!

Cred ca e a unspea oara cand vorbesc aici ca un … om gata sa va spuna anumite lucruri despre a lui copilarie tumultoasa. Mi-e dor de vremurile alea, de mult apuse…vremuri poate nu la fel de interesante ca acum, insa poate mai captivante decat sunt astazi. Azi am primit un mail. Adresa necunoscuta, subiect destul de interesant pentru a ma obosi sa bag un clickulet. Suna cam asa: ” vremurile au trecut de mult, insa amintirile sunt cele ce raman “. Hmm, ciudat. Deschid e-mailul, si am atasata o poza. O poza cu mine si…cateva persoane. Nu retin cand a fost facuta sau in ce circumstante, insa cu siguranta are 300 de ani. Nimic ciudat pana acum, poza nu are o calitate extra-formi-senzationala, insa pentru mine inseamna ceva. Observ cu usurinta ca zambeam. Deh, eram copil si n-aveam griji ( “copii mici, griji mici…copii mari, griji mari” ), si realizez imediat ca vremurile de-atunci erau mai bune. Mai bune pentru ca eu nu prea mai stiu sa zambesc … si nu stiu inca daca sunt eu de vina sau cei din jur.

Inca nu am primit raspuns la e-mail. Sunt curios cand a fost facuta poza, de catre cine si implicit cine se “ascunde” in spatele expeditorului.

Ideea in sine e simpla: traieste-ti viata!

Care e prima amintire din viata ta?

Desi nu am decat 18 ani, imi este foarte greu sa ma gandesc si sa aflu in acelasi timp care e prima mea amintire. Nu stiu sigur daca imi amintesc eu ceva, sau daca mi-a fost povestit acel lucru, astfel devenind “prima mea amintire”. Eu imi aduc aminte fragmente din viata, din copilarie…in anumite momente cruciale, daca le pot spune asa. Imi amintesc locurile in care am fost, vad persoane pe care nu stiu cum le cheama insa mi se par cunoscute. E ceva ciudat cu amintirile astea, asa de ciudat incat uneori ma intreb daca nu cumva am visat toate astea si mi-au ramas in memorie ca niste amintiri.

Totusi, prima mea amintire cred ca este :-? o seara de Craciun, cand eu aveam doar vreo 4 ani. Cu siguranta, asta e primul luru pe care stiu ca l-am trait si pe care il consider o amintire. Prima amintire.

Astept sa raspundeti si voi la intrebare…daca veti putea sa va amintiti.

Tocmai de-asta, vreau sa retraim o parte din toate astea. Sunt curios cum aratati atunci. Voi bloggerii dar si cititorii. Asadar, postati pe blog o fotografie cu voi cand erati mici, si in cazul in care nu aveti ( pe blog ) o fotografie cu voi de acum.

Aici sunt eu la varsta de 6 anisori. Eram bolnavior si adormit. Era aproximativ ora 21:00 si deja trebuia sa dorm, insa asteptam sa vina Mos Craciun….

Sunt curios de poza lor: Chibreta, eQuilibru, Julie, Mihai ( stiu, dar vreau sa te revad :)) ), Vis89, Betivu, Artistu`, skreach, Eskada, Blogatu`, *Tipa Buna si Sexy din Lazar, Jimmy, Piticu, Diana

Cititorii care doresc sa isi arate poza, sunt rugati sa posteze un comment cu linkul ei.