Amintirile noastre, ale oameilor, fie ele foi ingalbenite, mirosind a putregai, fie tone de bronz de diferite forme, pravalite peste cuburi de marmura in care sunt daltuite un nume si un an…”Aici zace…el a fost marele cutare”.
Asa si? Putrezeste, da-l dracului. Viermii si-au creat lungi si intortocheate canale prin creierul lui genial, pana si mustele si-au depus oua in carnea lui eroica, viermii albi s-au indopat din putreziciune. Acum e format doar din oase galbene, murdare de noroi…care zac cine stie pe unde.
Sa te agati de trecut, melancolic sau cu mandrie. Ai momente cand oftezi si clipe cand versi o lacrima, fie ea de regret sau de bucurie, iar alte momente ai dori sa le ingropi sub mai mult pamant de cat exista pe acest mapamond.
Fiecare din noi tainuieste mici fragmente din viata, daca neputand sa ridice o statuie glorioasa care sa se itnalte spre cer, risipind lemn, bronz si marmura de-a valma, celebrand cutare si cutare moment, atunci…noi oamenii simplii pastram poze si scrisori. Acum nici astea nu se mai pastreaza. Nu sunt dovezi palpabile, suntem oameni de viitor si le pastram in format digital.
Unii le tin in ordine, cu insemnari apasate, in creion chimic: luna, ziua si anul la care ceva important sa petrecut.
Pentru altii haosul aduce confort, iar amintirile fara data, fara loc sunt pierdute in timp si in spatiu.
Si eu le tin in ordine, chiar si tu le poti rasfoi. Te afli pe un blog personal…si aici sunt sentimente, suferinte, momente de amuzament si mai ales intamplari cotidiene.