Oamenii de la ASE au hotărât că o am prea mare pentru a intra în programul lor de masterat whatever bullshit baze de date. Aşadar, repăr fals, tânăr, capabil, cu liceu şi facultate în informatică – caut loc de muncă suficient de şmecher, dar mai ales bine plătit, oriunde în ţară (şi în afară), dar mai ales în Bucureşti. Urmează un milion de articole în care voi povesti ce mişto e să dai interviuri pentru diverşi şi am senzaţia aia că… Continue reading
Pe lângă faptul că îmi bag pula-n Bucureştiul lor aglomerat şi ridicol de călduros, azi mi-am dat seama că sunt mai retardat decât mi-am imaginat. Cu mult, chiar.
Scooby Doo e prietenul meu imaginar. E cel mai şmecher prieten imaginar pe care-l am şi ca orice prieten care se respectă, are un loc asigurat întotdeauna lângă mine. Aşadar, tot drumul Bucureşti – Alexandria am spus că scaunul de lângă mine e ocupat ( normal, pentru Scooby Doo ). M-am distrat copios, râzând până şi cu părul din nas de ciutanii ce stăteau în picioare, fără să întrebe măcar: “De cine pizda mă-tii e ocupat scaunul?”. Eşti chiar castravete ordinar dacă un cuvânt aruncat la plesneală te face să mergi două ore în picioare.
Da, am fumat căcat pansat de fericire că am luat examenul. Am uitat melcul acasă, în schimb. Voi muri pentru a 17-a oară, presimt.
Articol republicat, pentru concursul "Întâmplări amuzante cu maşini ", organizat de J. Mihai şi sponsorizat de Portbagaje auto
Eram într-o intersecţie foarte aglomerată. Nu ştiu cum se numea strada, că habar n-am pe unde ma aflu când sunt în marele oraş, dar ideea e că aşteptam să treacă maşinile care vin din sens opus pentru a vira la stânga. Din faţă apare un tip într-un amărât de Q7. Depăşeşte ca un şmecheraş coloana pe linia de tramvai şi vrea să facă stânga. Evident, n-are pe unde trece de mine şi de ceilalti care îşi aşteptau regulamentar rândul în spate. Tipul se propteşte chiar lângă mine, dar uşa masinii mele aproape că îi atinge pragul.
E prins ca un şobolan în cursă, dar s-a băgat singur într-un punct din care nu are cum să iasă, iar în mod normal, dacă cineva l-ar fi lovit, s-ar fi lins pe bot de carnet. Normal, trebuie să includem aici şi versiunea tipic Românească, gen: "Tu ştii cine sunt eu"/"Stai şefule, că dau un telefon acum şi rezolvăm problema" şi probabil ar fi scăpat basma curată, dar să nu deviem prea mult de la povestire…
Grăsunul, se uită fix la mine ( ne despart mai mult de 20 de centrimetrii plus înălţimea destul de considerabilă a Q7-lui faţă de amărâta mea maşină ) şi începe să gesticuleze, făcându-mi semn, probabil, să ma dau la o parte.
Ghinion tati! Nu mă dau, şi asta pentru simplul fapt că eu stateam regulamentar iar el nu. Şi dacă stau bine să ma gândesc chiar daca aş fi vrut, n-aş fi avut unde să ma duc. Tipul înnebuneşte, gesticulează întruna şi începe să urle. Dau muzica la maxim şi deschid un pic geamul, cât să observe că nu-l aud. Ochii îi ies din orbite, se sufocă efectiv şi devine rosu la faţă, în timp ce eu continui să-l privesc cu interes ştiinţific.
Sunt convins că s-ar da jos din maşină cu prima ocazie, să-mi fută vreo una, dar din fericire nu poate deschide usa :)). Brusc, nu mai am acelaşi interes de a părăsi intersecţia, şi vorba aia, îmi acord tot timpul din lume. Experimentul ştiinţific atinge apogeul, iar tipul se dezlănţuie şi loveşte cu pumnii în geam, claxonează isteric şi se dă cu capul de plafon ( ce-i drept, mai greu, probabil din cauza burţii imense pe care o posedă).
În sfarşit, pot să trec, dar nu înainte să mă uit la grăsun, să îi zambesc prieteneşte şi să-l trimit subtil în pizda mamii lui.