Citeam adineauri un post pe blogul lui Emese. Initial am scris un comentariu, insa ar fi multe de spus, deci am decis sa fac un post, unde pot sa dezvolt ideea mai mult. Emese zice asa:
daca ma gandesc ca intr-o buna zi voi fi si eu inmormantata ma ia cu claustrofobie. pamant in dreapta, pamant in stanga, pamant dedesubt, pamant deasupra. o doamne! si totusi, trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul. pentru ca e un “eveniment” care nu poate fi evitat. desi pana nu demult nici nu puteam concepe ca voi ajunge si eu acolo intr-o zi.
se va intampla, chiar se va intampla oare??…
De murit, sigur vom muri cu totii. Asta trebuie precizat inca de la inceput. Biblia ne spune ca dincolo de moarte este viata. Traim cu sufletul, nu cu trupul. M-as bucura sa fie asa. Nu spun ca nu cred asta, insa sunt sceptic. Ar fi frumos sa fie asa. Sa ne intalnim toti colo in Rai, sa bem “o cafea” si sa povestim vrute si nevrute. Sunt multe intrebari, intrebari fara raspuns deocamdata. Sa fim seriosi, nimeni nu stie daca este adevarat, insa omul traieste cu speranta ca acestea se vor implini. Nu s-a intors nimeni din rai sau din iad ca sa povesteasca asta, totusi trebuie sa ne gandim ca exista Minuni. Acele fapte inexplicabile, de care ati auzit cu totii. De la icoane care plang la vindecari imposibile, toate astea sunt catalogate drept “minuni”. O alta intrebare ar fi: daca sunt in rai, mai stiu ce se intampla acolo, pe pamant? Pot vedea ce fac persoanele dragi mie, etc…Aici as vrea sa ajung, caci daca e asa nu prea am vesti bune pentru Emese :))
Inseamna ca daca asta se intampla, vei asista la propria inmormantare. Suna ca in filmele alea horror, cand erai “tu” acolo invizibil, ii vezi pe cei dragi plangand, strigi la ei…insa nu te aud, vezi cum se coboara sicriul, si toate faptele astea pe care cu siguranta nu ai vrea sa le “traiesti”.
Pe de alta parte, chestiile astea nu ar trebui sa ne framante. Dar, cum suntem oameni ( curiosi din fire ) nu avem cum sa nu ne intrebam lucrurile astea. Totusi, viata trebuie traita. Traita din plin, pentru ca niciodata nu stii cand poti muri. Ca va fi in urmatorul minut, ca va fi peste 60 de ani, nimeni nu stie…poate doar Dumnezeu.
Nu m-am gandit niciodata la moarte ca la un lucru de care imi e frica ( gen: nu ma duc la magazin, ca poate ma calca masina si mor ). Moartea este un fenomen normal, care vine indiferent de deciziile tale. Poti sa faci infarct in timp ce te gandesti sa nu pleci la magazin ca poate mori, de exemplu. Insa daca esti putin nebun, poti sa controlezi chestia asta. Ati vazut in ultimul timp la televizor ( eu n-am vazut , dar am citit pe bloguri ) ca din ce in ce mai multe persoane se sinucid. Sinuciderea mi se pare o prostie. Orice problema are o rezolvare, si in mod cert nu e sinuciderea. Mi se pare inutila o astfel de actiune. Gandeste-te cata durere provoaca o moarte ( venita in mod natural ), si apoi mai gandeste-te o data cam cata durere provoci luandu-ti viata. E trist, e trist ca inca se mai intampla astfel de fenomene, dar stiti care e treaba? Mie imi suna a instigare toata chestia cu televizorul. Se face prea multa publicitate, se discuta prea mult. Daca nu s-ar vorbi de asa ceva, tind sa cred ca numarul sinuciderilor se va reduce. Poate ca gresesc, dar asta e parerea mea.
Mai sunt multe de zis, si as putea sa mai vorbesc inca atat de trei ori, insa o las pe data viitoare.
Improtant este de retinut un lucru, si anume: Traiti-va viata, caci moartea poate veni oricand!