Articol republicat, pentru concursul "Întâmplări amuzante cu maşini ", organizat de J. Mihai şi sponsorizat de Portbagaje auto

Eram într-o intersecţie foarte aglomerată. Nu ştiu cum se numea strada, că habar n-am pe unde ma aflu când sunt în marele oraş, dar ideea e că aşteptam să treacă maşinile care vin din sens opus pentru a vira la stânga. Din faţă apare un tip într-un amărât de Q7. Depăşeşte ca un şmecheraş coloana pe linia de tramvai şi vrea să facă stânga. Evident, n-are pe unde trece de mine şi de ceilalti care îşi aşteptau regulamentar rândul în spate. Tipul se propteşte chiar lângă mine, dar uşa masinii mele aproape că îi atinge pragul.
E prins ca un şobolan în cursă, dar s-a băgat singur într-un punct din care nu are cum să iasă, iar în mod normal, dacă cineva l-ar fi lovit, s-ar fi lins pe bot de carnet. Normal, trebuie să includem aici şi versiunea tipic Românească, gen: "Tu ştii cine sunt eu"/"Stai şefule, că dau un telefon acum şi rezolvăm problema" şi probabil ar fi scăpat basma curată, dar să nu deviem prea mult de la povestire…
Grăsunul, se uită fix la mine ( ne despart mai mult de 20 de centrimetrii plus înălţimea destul de considerabilă a Q7-lui faţă de amărâta mea maşină ) şi începe să gesticuleze, făcându-mi semn, probabil, să ma dau la o parte.
Ghinion tati! Nu mă dau, şi asta pentru simplul fapt că eu stateam regulamentar iar el nu. Şi dacă stau bine să ma gândesc chiar daca aş fi vrut, n-aş fi avut unde să ma duc. Tipul înnebuneşte, gesticulează întruna şi începe să urle. Dau muzica la maxim şi deschid un pic geamul, cât să observe că nu-l aud. Ochii îi ies din orbite, se sufocă efectiv şi devine rosu la faţă, în timp ce eu continui să-l privesc cu interes ştiinţific.
Sunt convins că s-ar da jos din maşină cu prima ocazie, să-mi fută vreo una, dar din fericire nu poate deschide usa :)). Brusc, nu mai am acelaşi interes de a părăsi intersecţia, şi vorba aia, îmi acord tot timpul din lume. Experimentul ştiinţific atinge apogeul, iar tipul se dezlănţuie şi loveşte cu pumnii în geam, claxonează isteric şi se dă cu capul de plafon ( ce-i drept, mai greu, probabil din cauza burţii imense pe care o posedă).
În sfarşit, pot să trec, dar nu înainte să mă uit la grăsun, să îi zambesc prieteneşte şi să-l trimit subtil în pizda mamii lui.

Sebastian Cochinescu a organizat un concurs interesant . Nu premiul este important aici, intrucat mesajul transmis este mult mai important.
Aveam si eu doua fotografii facute in vara anului asta, insa acum este mult prea tarziu intrucat concursul s-a terminat.

In ultima perioada de timp, tot mai multe trupe sau artisti independenti cu potential, dar fara puterea financiara de a se sustine in vedera realizarii unor piese in conditii profesionale au cerut sansa de a fi sustinuti, au cerut putin credit si intelegere. Se trimit piese demo, se lucreaza din greu in conditii care nu au cum sa ajute tinerii artisti debutanti. Locurile unde se pot trimite piese demo sunt multe si par sa se inmulteasca pe zi ce trece, dar de ascultat, piesele demo sunt ascultate tot de cei care le trimit si prea putin de cei care ar trebui sa ajute. Pentru trupele sau artistii independenti care se zbat sa scoata in fata materialul lor audio, labelul KILLAH RECORDS organizeaza un concurs cu premii in valoare de aproape 1.000 euro:

Locul I : doua piese (instrumental, inregistrare,mixaj si mastering)
Locul II : un instrumental produs de K-rie si un tricou Killah Records
Locul III: o inregistrare in studioul Killah Records si un tricou Killah Records.

Criteriile dupa care vor fi alese piesele castigatoare:
Read the rest of this entry »