RaPeRbOy Blog » Constanţa

Nimeni Altu` – Obişnuiam să cred

Iulian — Wed, 14 Dec 2011 16:45:00 +0000

Uite una de pe albumul Nimeni Altu`. Pe 16 decembrie 2011 e la Constanţa în Heaven`s Hell, mergeţi de luaţi muzică. Obişnuiam să…merg.

Cei 300 de voinici

Iulian — Sat, 30 Oct 2010 16:32:02 +0000

Nu mai ştiu sigur dacă Băsescu era cu eutanasierea câinilor, dar presimt că el. Îmi place conceptul de câine ca animal de casă. Sau ca animal de curte. Să-i muşte pe căcaţii de vor să-mi fure roşiile. Dar nu-mi plac deloc ăştia maidanezi. Avea dreptate Băsescu, dacă el era cu eutanasierea câinilor. Dă-i în pula mea, că şi-aşa sunt mulţi. În poza aia de mai sus pe care am făcut-o mişeleşte într-o frumoasă dimineaţă de octombrie 2010 puteţi observa cel puţin şapte câini. Dacă aveţi probleme cu număratul, le pun un “x” pe coadă pentru voi.
Şapte voinici ca să fiu mai precis, că ăia nu sunt câini. Sunt cai aproape, fiecare cântărind cât o butelie. Tanti aia sper să moară călcată de ceva puternic pentru că le cumpără în fiecare dimineaţă cereale. Câinii maidanezi trebuie hrăniţi cu cereale, să crească mari şi puternici. Să te fut în gât, proasto. Din cauza celor ca tine cresc voinicii ăştia. Din cauza celor ca tine mă muşcă voinicii ăştia. Din cauza celor ca tine se înmulţesc voinicii ăştia.
Bridgitte Bardot aş vrea să mi-o sugă acum. Mai ales pentru că a protestat atunci. Să vină ea aici şi să treacă zilnic printre cei 10 câini de cartier. O rog frumos, îi dau şi cu invite, numai să vină.

Romania will not be able to evolve if it continues to take cruel decisions against sensitive creatures, which are under the protection of European law

Să moară mă-ta! Sensitive creatures? Să-ţi arăt eu un sensitiv de-ăsta cu nişte dinţi ascuţiţi mârâind şi înfigandu-se în piciorul tău dimineaţa, când nu e nici dracu pe stradă. Bună ziua pisi, îţi plac aventurile?
Eu aş vrea să-i închidă pe toţi undeva, nu neapărat să-i omoare. Sau să-i ia Bridgitte Bardot la ea acasă. Sau oricine iubeşte câinii maidanezi, că sunt şi ei suflete.
Sper să vă atacaţi toţi ăia care le daţi să mănânce. Să faceţi infarct şi să muriţi. Thanks.

Logică de turist

Iulian — Sun, 11 Jul 2010 05:56:09 +0000

Bă ce mă enervează turiștii! Au ei vorba aia care pur și simplu mă scoate din sărite și mai precis “Tu crezi că eu am venit la mare să dorm?”. Cum pula mea să nu-l troznești pe fraier? Abține-te tu dacă poți!
Nu, n-ai venit la mare să dormi, DAR TREBUIE. Nu mai da motivul ăsta de fiecare dată când se spune ceva, că te pic.
Nici eu nu ieșeam cu pisi la suc pentru că voiam să beau suc, DAR TREBUIA, înțelegi?
Cel mai scurt articol din istorie tocmai a fost zis! N-am vrut așa, DAR TREBUIE!

De proastă

Iulian — Mon, 05 Jul 2010 02:29:17 +0000

Eu nu prea fac așa diferențe sociale. Cam toți oamenii sunt la fel pentru mine și sincer, mă cam lasă rece dacă ești profesor sau vânzător de cartofi. Cerșetor să nu fii, și chiar suntem în regulă cu toții. Bine, și nici țigan că nu prea ne place ciocolata de rrrrrrom.
Mai ieri, am fost să cumpăr niște cola, să ma hidratez la suflet. Și raftul de cola e cam lângă vânzătoare, undeva la jumătatea distanței dintre mine și ea. Dar mai mult în partea ei, ca să ne fie clară treaba. Nu prea știu așa prețurile, că deocamdată mai am vreo 10 lei și nu-mi fac probleme de încadrare grave. Nedumerit ca dracu, zic să întreb vânzătoarea cam câți pula mea bani vrea pe sticla aia de cola. Desigur, m-am trezit cu un respectabil “cât scrie pe sticlă”. Păi bine, dar cât pula mea scrie pe sticlă, că de-aia întreb.
Hai salut, niște enervante grăsane nu cumpărați și voi?

XB-43

Iulian — Wed, 30 Jun 2010 17:26:56 +0000

Genomul XB-43. Un fel de continuare a Genomului K432. Conceptul simplu de femeie monstru, metamorfozat în baba anului 2010, spre sfârşit.
Nu ştiam că se practică blind date şi în randul lor până astăzi iar acum am impresia că le-am văzut pe toate în viaţa asta şi că nimic nu mă poate surprinde. Acum se întăreşte regula de fapt şi îi mulţumesc celui de sus (de sus de unde pula mea?), doar regula. Aşteptarea mă omoară încă de când eram mic iar dacă aşteptarea înseamnă de fapt să aştept s-o văd şi pe-asta, atunci aşteptare să fie, zic.
Destul de ţeapănă, dar nu suficient încât să crezi că e moartă, cu faimosul ruj roşu aprins şi margelele enervante la gat. Paşi mărunţi, înceţi, şi senzuali (mai puţin partea cu senzuali). Ajunge destul de târziu lângă mine, dar mi-am dat seama după mirosul de naftalină. Cred că au trecut 5 minute bune, dar totul se petrece rapid: Mă uit la ea, se uită la mine. Repet. Mă uit la ea, se uită la mine. Da, ascultam muzică în căştile alea.

Tu eşti Florian?
Nu, nu sunt Florian.
Sigur? Arăţi ca şi cum ai fi Florian. Înalt, cu puţină barbă, bine făcut..
Repet, nu sunt Florian.

Dezamăgire, paşi mărunţi, înceţi şi senzuali (mai puţin partea cu senzuali). Ajunge destul de departe dar suficient de aproape încât să mai întrebe o dată:

Sigur nu eşti Florian?

Nişte săpun vrem şi noi

Iulian — Sat, 05 Jun 2010 01:05:41 +0000

A venit vara cu mireasma ei de nervi. Bună ziua, nişte săpun ne daţi şi nouă? Nişte săpun dacă se poate, chiar vrem să ne daţi şi nouă nişte săpun. E şase dimineaţa în fiecare zi şi oamenii nu se spală. Cum pula mea să-ţi pută curul la şase dimineaţa? Idiotule, vii de-acasă în caz că nu mai ţii minte. Ai apă, ai săpun. O ai pe mă-ta lângă tine. Sau dacă e moartă, stai liniştit, mirosiţi la fel.
Mirosul de tutun ieftin la bucată şi vodka la şase dimineaţa nemernic sunt pur si simplu încântătoare. Dacă îţi mai miroase şi curul, deja vreau să fiu şi eu ca tine. Lasă-mă să fiu, la la lasă-mă să fiu.
Fiu de căţea, ultima dată îţi spun: SPALĂ-TE, A VENIT VARA ŞI TRANSPIRI.
Apropo, cine pula mea e Ada?

10, în pula mea

Iulian — Tue, 25 May 2010 10:58:44 +0000

Poţi să pleci dacă n-ai mâncat până acum 10 mici fără pâine la 30 de grade celsius, într-o zi de marţi, 25 mai, vitreg ca înecul. La revedere.
Eu: Bună ziua, vreau 10 mici.
Vânzătoare: Zece mici?
Eu: Aha (v-am spus că urăsc proastele astea care-mi răspund la întrebare punându-mi aceeaşi întrebare? Da fă, erai nesigură? 10 în pula mea!)
Vânzătoare: Câte chifle vreţi?
Eu: Nu vreau chifle, îngraşă
Vânzătoare: What the fuck man!?!?!
Sunt cel mai ciudat om pe care l-ai văzut vreodată şi dacă te trezeşti vorbind cu mine iar eu nu te ascult să ştii că nu mi-e gândul la tine, dar sigur mi-e la mancare.
Sunt singurul om din lume care mănâncă zece mici fără pâine iar apoi fuge cinci kilometri pentru că are ambiţie. Singurul om din lume care n-a mai fugit de când s-a născut dar rezistă eroic la fiecare încercare.
Probabil singurul om din lume care a fost deja pe plajă şi a discutat cu femei calde. Proaspete, zic.

Alta cu reclame

Iulian — Sun, 23 May 2010 23:49:28 +0000

Nu “bună ziua domnule castor”, nu “maxim am spus”, nu “30 de minute să o sun pe Mirela”. Hai marş în pula mea, am zis. Îmi place la nebunie asta cu problemele medicale delicate. Cu suferinţă şi lacrimi. Cu nervi şi stări de extaz. Cu moşi şi fisuri anale, cu moşi şi probleme cu erecţia iar lista poate continua delicios de mult. Chiar e o reclamă cu doi moşi şi probleme din astea delicioase. Bine aţi venit în paradis, retardaţilor! Ar sugera totul dar nu sugerează nimic de fapt pentru că se menţine un ton serios, de înmormântare. Mai jos, undeva, scrie ceva de discreţie absolută. Ar fi un coşmar să aflu că există cabinete medicale unde discreţia nu este absolută. Poate fi discreţia neabsolută? În ce constă discreţia neabsolută de fapt? Îmi vor pune poza alături de un text EL ARE FISURI ANALE? Este un fel de tablou al chinuiţilor, cu sânge şi tot felul de zemuri care se scurg, un fel de tablou al ruşinii, unde sunt puşi toţi fătălăii enervanţi care n-au ţinut la aspectul ăsta important numit confidenţialitate?
Later edit: Am şi poză

Un alt Later edit: Îi cunoaşteţi pe fraierii ăştia doi de undeva?

RATC

Iulian — Thu, 13 May 2010 12:01:25 +0000

Din ce în ce mai mulţi tâmpiţi au impresia că ţin căştile în urechi din plictiseală. Nu bă disperatul pulii mele, filantrop necunoscut, einstein reîncarnat, eu chiar ascult muzică în căştile alea şi nu te aud.
Un moş se uita ciudat la mine. Şi mă uitam şi eu ciudat la el. Păi ce pula mea, doar el să se uite la mine? Dădea din buze în acelaşi timp, părând că vrea să-şi dea duhul. Eu nu prea. Moşul chiar se uită şi chiar vorbeşte cu mine, zic. Scot o cască, mă uit spre el…şi vine.
Moş: Ştii unde trebuie să cobor ca să ajung la CASA ALBĂ?
Îmi dau instant două palme.
Eu: Um…casa albă?
Moşul confirmă. O tanti de lângă îi zice nervoasă “la următoarea”.
Casa albă e primăria. Ce prost am fost că m-am dus cu gândul la Washington şi la pisdele alea focoase care dau vodka pe gât ca Blaga.

Glume

Iulian — Tue, 02 Feb 2010 20:09:25 +0000

Eram acum câteva săptămâni într-un restaurant cu pretenţii. Nu m-am dus pentru caviar şi nici nu sunt vre-un mare mahăr, dar m-am dus pentru încălzit. Nu lucrez la bucătăria restaurantului şi nici la centrale termice, reparaţii. Doar că îmi era frig şi m-am gândit să beau ceva cald sau nu tocmai. M-am răzgândit uşor după, vă zic mai încolo dacă nu-mi scapă ideea.
Erau fix patru clienţi în toată camera aia imensă. Şi cu mine încă doi. Vreo şapte chelneri şi două chelneriţe. Urâte cum n-am mai văzut în viaţa asta. Dar măcar nu erau grase. Asta nu schimbă cu nimic situaţia de căcat în care mă aflam, dar si chelnerii erau urâţi cu spume. Cum să mă servească un om atât de urât? Sunt un bolnav psihic ce-şi imaginează tot felul de tâmpenii iar “fanteziile” mele cu urâţii şi urâtele sunt peste limita normalului de penibile şi scârboase. Încerc totuşi să-mi controlez acest impuls enervant şi îmi găsesc ( cu greu, ce-i drept ) o masă lângă ieşire. Ca să pot fugi cu prima ocazie, desigur.
În scurt timp, apare un chelner. Cel mai urât dintre ei, fie vorba între noi. Îmi dă un meniu şi la două secunde după mă întreabă cu ce mă poate servi. Nu te supăra, suntem două persoane şi un meniu. O să trebuiască să ne uităm întâi. Şi uite aşa, se hotărăşte să revină în cinci minute.
Nu pot să vă descriu în cuvinte ce fel de preţuri erau. Dar enorme. De banii ăia mâncam două săptămâni acasă şi îmbătam cel puţin trei batalioane sinucigaşe, însetate la maxim pentru Irak şi libertatea naţiunii.
După cele şapte minute şi jumătate care au trecut, nu reuşeam să mă hotărăsc. Aveam foame şi sete de elefant dar parcă nu mă lăsa inima să-i las ăstuia sute de mii pentru un căcat cu pretenţii. Eram într-o dilemă oficială şi mă apăsa greu la stomac toată treaba asta. Oi fi eu prost, dar nu şi fraier. Urmează un moment în care printr-o sclipire de geniu renascentist mă gândesc să plec. Să fug ca un laş în calea morţii, dar este mult prea târziu.

Ce vă aduc? Un Martini, ceva?

Bufneşte în râs, crezând că a spus cea mai tare glumă din lume. Văzând ulterior că nici măcar un zâmbet nu mi-a smuls, răspunde pe un ton serios “Glumesc, desigur”. Bine că ai precizat, nu ştiam glumele de chelner.

Mă bucur că ai citit 398 de cuvinte ca să auzi o glumă proastă de chelner. Ca un sfat pentru viitor, citiţi-mi articolele de la sfârşit la început. Puteţi salva timp preţios. Zilele astea sunt inapt şi rupt de oboseală. Cu regrete eterne spun că nu pot mai mult şi nici mai bine.