10, în pula mea

Poţi să pleci dacă n-ai mâncat până acum 10 mici fără pâine la 30 de grade celsius, într-o zi de marţi, 25 mai, vitreg ca înecul. La revedere.
Eu: Bună ziua, vreau 10 mici.
Vânzătoare: Zece mici?
Eu: Aha (v-am spus că urăsc proastele astea care-mi răspund la întrebare punându-mi aceeaşi întrebare? Da fă, erai nesigură? 10 în pula mea!)
Vânzătoare: Câte chifle vreţi?
Eu: Nu vreau chifle, îngraşă
Vânzătoare: What the fuck man!?!?!
Sunt cel mai ciudat om pe care l-ai văzut vreodată şi dacă te trezeşti vorbind cu mine iar eu nu te ascult să ştii că nu mi-e gândul la tine, dar sigur mi-e la mancare.
Sunt singurul om din lume care mănâncă zece mici fără pâine iar apoi fuge cinci kilometri pentru că are ambiţie. Singurul om din lume care n-a mai fugit de când s-a născut dar rezistă eroic la fiecare încercare.
Probabil singurul om din lume care a fost deja pe plajă şi a discutat cu femei calde. Proaspete, zic.

Alta cu reclame

Nu “bună ziua domnule castor”, nu “maxim am spus”, nu “30 de minute să o sun pe Mirela”. Hai marş în pula mea, am zis. Îmi place la nebunie asta cu problemele medicale delicate. Cu suferinţă şi lacrimi. Cu nervi şi stări de extaz. Cu moşi şi fisuri anale, cu moşi şi probleme cu erecţia iar lista poate continua delicios de mult. Chiar e o reclamă cu doi moşi şi probleme din astea delicioase. Bine aţi venit în paradis, retardaţilor! Ar sugera totul dar nu sugerează nimic de fapt pentru că se menţine un ton serios, de înmormântare. Mai jos, undeva, scrie ceva de discreţie absolută. Ar fi un coşmar să aflu că există cabinete medicale unde discreţia nu este absolută. Poate fi discreţia neabsolută? În ce constă discreţia neabsolută de fapt? Îmi vor pune poza alături de un text EL ARE FISURI ANALE? Este un fel de tablou al chinuiţilor, cu sânge şi tot felul de zemuri care se scurg, un fel de tablou al ruşinii, unde sunt puşi toţi fătălăii enervanţi care n-au ţinut la aspectul ăsta important numit confidenţialitate?
Later edit: Am şi poză

Un alt Later edit: Îi cunoaşteţi pe fraierii ăştia doi de undeva?

RATC

Din ce în ce mai mulţi tâmpiţi au impresia că ţin căştile în urechi din plictiseală. Nu bă disperatul pulii mele, filantrop necunoscut, einstein reîncarnat, eu chiar ascult muzică în căştile alea şi nu te aud.
Un moş se uita ciudat la mine. Şi mă uitam şi eu ciudat la el. Păi ce pula mea, doar el să se uite la mine? Dădea din buze în acelaşi timp, părând că vrea să-şi dea duhul. Eu nu prea. Moşul chiar se uită şi chiar vorbeşte cu mine, zic. Scot o cască, mă uit spre el…şi vine.
Moş: Ştii unde trebuie să cobor ca să ajung la CASA ALBĂ?
Îmi dau instant două palme.
Eu: Um…casa albă?
Moşul confirmă. O tanti de lângă îi zice nervoasă “la următoarea”.
Casa albă e primăria. Ce prost am fost că m-am dus cu gândul la Washington şi la pisdele alea focoase care dau vodka pe gât ca Blaga.