Ştiu că am pretenţii de la mine. Sunt cel mai puternic dintre toţi şi nimeni sau nimic nu mă atinge mai mult decât las sau decât vreau. Am reuşit să trec peste orice, având ca toţi pământenii câteva momente de slăbiciune. Mici, ce-i drept dar nu suficient de importante încât să le amintesc aici. Sau în altă parte. Sunt patetice şi stupide iar demnitatea mea este mult prea mare în cazul de faţă. Dar jur! Acum plâng. Şi nu sunt genul de om care plânge uşor. N-am plâns acum 30 de ani, când ar fi fost cazul să o fac, dar ca un tâmpit ce sunt, plâng chiar în momentele astea. Plâng de râs, amice sau mai precis, plâng din cauza prostiei oamenilor. Şi a fanatismului, desigur. Citez – atenţie, de pe forumul creştin ortodox punct ro:

Orgasmul este o experienta puternica care are ca urmare diminuarea functiilor spirituale: slabirea simturilor, a ratiunii.
Cu fiecare orgasm fiinta umana înainteaza spre dezintegrare.
Observând batrânii care au avut viata sexuala si cei care nu au avut (calugari si calugarite, preoti catolici) observam o puternica degradare la primii si pastrarea puterilor sufletesti la cei din cealalta categorie.
Cred ca placerea orgasmului trebuie evitata, unirea trupeasca sa fie facuta doar pentru nastere de prunci, cu o lupta contra gustarii placerii.

Citez o scurtă incursiune istorică şi temeinică realizată în ultima decadă cu Fedor în rolul principal iar Amalir în rolul secundar cu privire la controversatul subiect: sfârşitul omenirii:

9 comentarii

credinta, Fun, orgasm, România, Sex

Asta a fost cea mai ghinionistă zi din tot anul, dar m-am distrat pe cinste pentru că eu niciodată nu pun răul în faţă. Şi uite aşa, am ajuns la concluzia că Dumnezeu îmi citeşte blogul. El, Sfântul Petru şi toţi ceilalţi 315 sfinţi. Cred că sunt nervoşi din cauză că sunt conştient de existenţa lor aşa cum sunt conştient şi de existenta lui Moş Crăciun şi m-au blestemat, telepatic şi inexistent. Cred că ştiu deja ce o să mi se întâmple şi văd toate replicile alea bisericeşti de blestem ca şi cum nu ar fi pentru prima oară. De fapt, chiar nu e pentru prima dată, e ca un clişeu ce se repetă la nesfârşit. Ştiu replicile pe dinafară şi mă lasă atât de indiferent încât cred că aş putea să fac şi o poezie despre asta, pe loc, fără să respir.
Soluţia permanentă şi ireversibilă:
deny from paradise

3 comentarii

credinta, Personal

Am crezut in iubire. Am crezut ca iubirea poate fi impartasita.
Am crezut in suflete pereche.
Am crezut ca sufletele pereche pot trai o iubire extraordinar de puternica, acea iubire pe care o porti cu tine si dincolo de moarte.
Am crezut ca zbuciumul sufletesc nu va dura mai mult de o vesnicie si ca lumina va iesi in final in fata ochilor mei.
Am crezut ca ceea ce exista nu poate fi rupt de intrigi si rautati, am crezut in incredere.
Am crezut in fericirea clipei.
…..
am crezut in toate aceste si nu m-am inselat. Dar cat voi mai crede? Nu suntem programati sa fim fericiti…
Voi crede probabil, atata timp cat voi simti..

0 comentarii

credinta, dragoste, Enigma, incredere