Incepi cu munca de jos, esti femeie de serviciu. Muncesti cinstit si iti meriti banii. Nu ai nici o pretentie, nimic de obiectat, doar faci ce ai de facut si gata.
Seful te observa si isi da seama ca esti o femeie care vrea ceva de la viata, dar poate ca nu ai avut sansa asta pana acum. El te poate ajuta, iti poate oferi sansa pe care ti-ai dorit-o de mica.

Ora 23:22, tu inca mai maturi. Seful iese din birou si te zareste. Nimeni, liniste totala. Cand il vezi, simti ca inima o sa-ti explodeze, insa esti prea mica, nesemnificativa pentru el, asa ca lasi ochii in pamant si iti continui treaba. Ajunge la tine si te saluta, iti demonstreaza ca are respect pentru oricine, indiferent de pozitia lui, indiferent de bani si indiferent de ce va spune lumea. Iti spune: “Buna seara draga doamna”, simti ca picioarele cedeaza si nu poti sa-i raspunzi la salut imediat. Te balbai, lasi ochii in pamant si ii raspunzi respectuos. Iti spune ca te apreciaza, ii place de tine ca esti muncitoare si ca ar vrea sa-ti ofere un post mai bun in cadrul firmei. Iti spune sa vii maine la el in birou ca sa stabiliti detaliile.

Noaptea trece greu pentru tine, insa imediat ce se lumineaza te imbraci si pleci spre serviciu. Bineinteles, astazi esti eleganta. Intri in cladire si nimeni nu te recunoaste. Fata de la receptie te saluta, desi pana acum nici macar nu se uita la tine. Ajungi in biroul sefului. Iti spune ca ai sansa sa devii cel mai important angajat al firmei. Ai cunostinte de matematica si fizica, stii putina informatica si ceva engleza, deci poti ocupa o functie in firma. Iti da o masina ca sa eviti circulatia cu mijloacele de transport si un salariu maricel, de 13 ori mai mare decat cel pe care il aveai inainte.

Usor usor, te inveti cu noua munca, noul stil de viata si incepi sa uiti ce ai fost si ce esti acum. Ai acelasi aer de superioritate pe care il aveau si ceilalti cu tine, ignori femeile de serviciu si pe colegele cu o functie mai slaba decat a ta, incepi sa fii o noua “sefa” in cadrul firmei. Te simti implinita, te razbuni pe toti cei ce te-au calcat in picioare, insa nu iti dai seama ca raspunzandu-le cu aceeasi moneda devii ca ei: o persoana rece, uracioasa, care nu are pic de rusine, pic de mila.

Seful te cheama in birou. Iti spune ca este foarte multumit de munca ta, insa atitudinea ta lasa de dorit, il deranjeaza atat pe el cat si pe ceilalti angajati. Te concediaza, iti ia masina si iti ofera, numai daca accepti postul pe care l-ai avut inainte. Stiind ca nu te poti angaja in alta parte, nu ai ce face si accepti. Te intorci la viata pe care o aveai inainte, insa ai pierdut mult, si nu neeaparat bani, masina, satisfactia unei slujbe care te multumeste, ci ai pierdut Respectul celorlalti.

Crezi ca e timpul sa te schimbi?

In sfarsit ninge si in Alexandria. Sa ne asteptam la blocaje in trafic, cat mai multa zapada amestecata cu apa pe trotuare, intitulata sugestiv “ciorofleasca”, ce ne face sa ne simtim ca niste pinguini umbland cu apa pana la genunchi.
Mai e o luna pana la Craciun, ma mir ca n-au inceput astia cu colindele, zanganelele, beculetele, etc..intr-un fel mi-e dor de chestiile astea. Era cea mai placuta perioada, si bineinteles si cea mai asteptata de mine, atunci cand eram mic si inca mai credeam ca exista Mos Craciun. Tin minte ca nici nu dormeam in seara cand trebuia “sa vina mosu`”…ehee….s-au dus vremurile alea :X
Ooops, s-a oprit ninsoarea :)) insa a apucat sa se depuna, tocmai bine….maine o sa fie plin de lacuri. :X Ador iarna…

De-abia am reusit sa intru aici sa scriu postul asta, ca pc-ul meu e pe butuci. Nu stiu ce s-a intamplat peste noapte, dar e plin de virusi. Mi-a scanat vreo 18.000 de fisiere si 4.500 si ceva erau infectate. Pana aici nici o problema, ca in mod normal, reinstalam windowsul. Problema vine acum: unde dreq e cd-ul cu windows? Am dat casa peste cap si tot nu l-am gasit. Treaba e ca aveam si doua. Din doua…nu mai am nici macar unul. Asadar, dupa aproape un an, ma hotarasc sa reinstalez windowsul dar acum nu gasesc cd-ul. 8-| Apropo, in timp ce scriam asta mi-a disparut bara de start…vad ca nu mai apare :)) fuck…i hate my computer!

L.E: Am reparat bestia, acum alta problema…e la mintea cocosului:
Downloadez winrar, ca sa pot dezarhiva anumite programe, si ce crezi:
Setupul la winrar e o arhiva .rar

Cum cacat dezarhivez?=))

Cu trecerea timpului realizez ca am devenit insensibili. Nu ne pasa si gata. Nu ne pasa cand facem ceva ce ne-am dorit de mult timp, nu ne pasa de nimic, nu ne pasa de nimeni (oare?)
De ce nu putem avea incredere in nimeni? De ce toti sunt prefacuti? De ce lumea nu mai este ca inainte? Intrebari fara raspuns…la care nu vom afla niciodata raspunsul. Dar oare vrem sa-l aflam?
Aceleasi intrebari si le-a pus si Elisa. Nu, nu stiu cine e…dar nu conteaza, important e mesajul.
Elisa afla ca este bolnava. Bolnava grav. Cancerul o rapune, ii suge ca un tantar infometat energia zi de zi, insa nu poate face nimic.
De ce suntem atat de vulnerabili? De ce nu suntem puternici? De ce nu putem trece peste probleme?
Intr-o lume in care banii isi spun cuvantul, suntem vulnerabili. Nu ai bani, nu ai nimic. Nu beneficiezi de un tratament, mori de doua ori mai repede…insa te gandesti ca vei ajunge intr-un loc mai bun (oare?)
Avea 16 ani cand a aflat de boala. A preferat sa taca. N-a spus nimanui, doar parintilor. Insa a fost surprinsa cand le-a vazut reactia. Nimic…nimic pentru ca ei stiau deja. Era o boala veche, ajunsa in ultima faza, si din pacate nu se putea face nimic.
Cum e sa-ti cresti copilul 16 ani, si intr-o zi sa dispara. Nimic nu ramane in urma, doar o poza si o cruce rece, la care te duci doar in primii ani. Uitam, uitam persoanele dragi, dar asta nu inseamna ca ii scoatem din suflet. Nu! Acolo vor ramane vesnic..macar acolo!
Elisa a preferat sa stea in casa. Ultimele zile din viata si le-a petrecut intre patru pereti. Doar ea si posterele ei favorite, doar ea si ursuletii de plus, doar ea si amintirile ei. Cu asta a ramas. Macar atat.
Zi de zi isi aduce aminte de bucuriile din copilarie, isi aduce aminte de cadourile primite de Craciun, isi aduce aminte de primele ei aniversari, prima zi de scoala, dar si de ultima zi de scoala…in care si-a pupat toti colegii pe obraz si le-a spus doar “la revedere..poate ne vom revedea candva”. Au crezut ca e o gluma, n-au dat importanta. Ciudat este ca nimeni nu a incercat s-o sune, nimeni…nimic.
De ce ne dam seama ca am avut o persoana minunata langa noi doar atunci cand o pierdem? De ce nu apreciem o persoana cand o avem langa noi, si o apreciem dupa ce s-a dus..de ce?
1 Aprilie. Mama Elisei intra ca de obicei in camera cu micul dejun, insa are un sentiment ciudat. Elisa ii zambeste, si-i spune multumesc. Mama o intreaba daca este totul in regula si daca poate sa mearga la serviciu. Elisa o pupa pe obraz si-i spune “ne vom vedea cu siguranta”.
Ravasita, mama Elisei pleaca la serviciu, inca nu intelege ce-a vrut sa spuna fiica ei. Ajunsa acolo, primeste un telefon. Era sotul ei, tatal Elisei care-i da vestea pe care probabil nimeni nu vrea sa o auda vreodata: “s-a stins”. Picioarele incep sa-i tremure, ochii sunt scaldati de lacrimi, vocea ii piere si in minte ii raman ultimele cuvinte ale fiicei sale “ne vom vedea cu siguranta”…
Colegii afla vestea, insa nu cred. Este 1 Aprilie si cineva vrea sa faca o gluma proasta. Iau totul in gluma, si nici macar nu suna, nu intreaba de soarta Elisei. Vor afla despre asta tarziu, mult prea tarziu si vor regreta faptul ca n-au putut sa-si ia Ramas Bun de la cea care-i inveselea in fiecare dimineata.
Acum te intreb pe tine, cititorule…cand te-ai bucurat cu adevarat ultima data? Cand ai simtit ca iti explodeaza inima de fericire, cand ai simtit ultima oara ca “lumea e a ta”? Cand….?

Credeati ca ati scapat de mine? >:) Unde ati vazut voi drac mort?
Ultimele noutati:
- Dr.Dre se lasa de cantat
- Youtube permite upload de 1 gb/fisier – Link
- Google cumpara cel mai scurt domeniu – Link
- Parazitii si emisiunea de sambata de pe Prima – Link
- Ziua unui copilash mare :X
- Facut prima din cele 3 doze de vaccin ( doare mana )