Iubita mea
Iubita mea, care n-ai fost
Dar poate-odata, fericire,
Cuvinte calde fara rost,
Ce se astern fara menire.
Iubita mea din necuprins,
Un vuiet dulce dintr-o seara,
Ai dat din rece ras in plans,
Si te-ai pierdut in praf de vara.
Iubita mea din trei cuvinte.
In bolta cerului senin
Am adunat pentru aminte,
In soarta mea, sa ne iubim.
© Gheorghe Puzdreac
Am crezut in iubire. Am crezut ca iubirea poate fi impartasita.
Am crezut in suflete pereche.
Am crezut ca sufletele pereche pot trai o iubire extraordinar de puternica, acea iubire pe care o porti cu tine si dincolo de moarte.
Am crezut ca zbuciumul sufletesc nu va dura mai mult de o vesnicie si ca lumina va iesi in final in fata ochilor mei.
Am crezut ca ceea ce exista nu poate fi rupt de intrigi si rautati, am crezut in incredere.
Am crezut in fericirea clipei.
…..
am crezut in toate aceste si nu m-am inselat. Dar cat voi mai crede? Nu suntem programati sa fim fericiti…
Voi crede probabil, atata timp cat voi simti..
Nu ai cunoscut nici o femeie care sa te inspire sa iubesti pana cand fiecare particica din tine e plina de ea?
O inhalezi, o gusti, iti vezi copilul in ochii ei, stii ca inima ta si-a gasit, in cele din urma, o casa.
Viata ta incepe cu ea, si cu siguranta trebuie sa se incheie, fara ea.
Ce stii tu despre iubiri mari?
Ai iubit vreodata o femeie pana cand laptele a curs din ea ca si cand tocmai ar fi dat nastere dragostei insesi si acum trebuie sa o hraneasca sau sa moara?
Ai gustat vreodata o femeie pana cand a crezut ca poate fi satisfacuta doar prin consumarea limbii care a devorat-o?
Ai iubit vreodata o femeie asa de mult incat sunetul vocii tale in urechea ei sa-i faca corpul sa tremure si sa explodeze de o asa intensa placere pe care numai plansul o poate dezlantui?
Ai iubit?