RaPeRbOy Blog » Eu

Pentru cine nu ştia…

Iulian — Mon, 16 Aug 2010 01:07:01 +0000

LA MULŢI ANI RAAAAAAAAAP

Ca la douăzeci de ani

Iulian — Sun, 16 Aug 2009 00:19:15 +0000

Fără griji şi fără baaaani.
Bună seara doamnelor şi domnilor, mă numesc Iulian iar începând de astăzi sunt bătrân. A fost cea mai şmecheră noapte petrecută afară iar sentimentul de îmbătrânire e acut, gâfâindu-mi uşor în ceafă. Parcă ieri făceam zece şi suflam cu entuziasm în lumânărelele alea colorate. Şi da, chiar ştiu că cea mai mare dorinţă a mea era să primesc cadouri şi să am invitaţi mulţi. Acum vreau doar sănătate şi nişte chestii minore, fără de care nu pot trăi.
Mulţumesc tuturor pentru mesaje, telefoane şi-mi cer scuze dacă n-am fost foarte prompt sau n-am răspuns.
Scooby Doo mi-a spus o vorbă mare în noaptea asta: Ca să obţii ceea ce vrei, trebuie întâi să ştii ce cauţi.
Ar trebui să-i urmaţi şi voi sfatul, pe bune! Eu ştiu sau cel puţin aşa am impresia.
Mitul a fost înfrânt.

Sunt la fel ca tata

Iulian — Thu, 09 Apr 2009 18:27:49 +0000

Şi el este calm, dar exact ca mine, se enerveză atunci când este cazul.
Este un om cinstit, a muncit toată viaţa şi nu a făcut niciodată ceva necurat. Ba chiar, de multe ori a pus de la el şi a închis ochii, în speranţa că totul va fi bine.
Partea nasoală este că unii te iau drept fraier atunci când te porţi frumos şi consideră că dacă ai facut un lucru până într-un anumit moment, poţi să-l faci la fel de bine şi în continuare, însă totul are o limită şi vine un moment când mai trebuie să şi renunţi.
Partea interesantă începe cu adevărat exact atunci când cei care şi-au bătut joc, te caută, deci au nevoie de tine, iar tu le dai cu şutul, pentu că da, ai o demnitate.
Aşa gândeste taică-meu, aşa gândesc şi eu, dar ştii..am ajuns la concluzia că vom avea mereu de pierdut. Cei ambiţioşi, se vor întoarce şi le-ar plăti cu aceeaşi monedă, probabil.
Întrebarea mea nu este, "E mai bine aşa?" ci "Merită?"

Trag linie – 2

Iulian — Mon, 29 Dec 2008 13:54:47 +0000

Ca sa mentin traditia "casei", sfarsitul de an aduce si un sfarsit in randul articolelor. Ei, tocmai a venit momentul. Acum un an realizasem chestii multe si marete ( asta la vremea lor ). Anul asta, am facut mai putine dar am avut bucurii mult mai mari. Stii cum e, esentele tari se tin doar in sticlute mici…

Am sperat sa iau bacalaureatul, sa pot merge mai departe unde doresc. Am facut-o partial, dar e ok.
Mi-am implinit toate visele in decursul a sase luni. A fost greu, a fost nevoie de rabdare, calmitate si putin noroc, am implinit toate conditiile. Acum am alte vise, mai marete, mai de durata…
Am avut o vacanta de vara exceptionala, cum nu m-as fi gandit ca va fi. Aici ii multumim Uanei . De fapt, ei ii multumim in multe randuri.
Am implinit si primul an impreuna .
Am calatorit mult cu trenul. Mii de kilometrii cred, a fost interesant, intrucat am intalnit mii de oameni, fiecare diferit in felul lui. Unii sunt de speriat, altii de plans si cei din categoria "normali" sunt suficienti.
Am cunoscut oameni noi care mai apoi au devenit prieteni. Prietene, vezi cum e viata?
Mi-am pastrat "vechii" prieteni. Stii cum e, daca sunt prietenii adevarate nu pier din cauza unor kilometrii in plus sau minus.
Asteptarea te face sa simti la alta intensitate totul. La fel si distanta si micile neintelegeri, de fapt..ele sunt esenta. E o concluzie asta, nu o intebare.
Mi-am pierdut bunicul. A fost o lovitura grea, insa perioada in care s-a intamplat m-a ajutat mult si am simtit totul la o intensitate mai mica. Inca mi-e dor de el.
Am incetat sa ma implic in actiuni "blogosferice", cu toate ca am lansat Promovam.net . Nu intrebati de ce nu ne ocupam de el. Poate candva "ne vom regasi" si vom incerca din nou. Avem timp.
Am intrat in Biserica mai mult ca in 2007 insa degetele unei maini imi ajung pentru a numara vizitele.
Continui sa urasc ciocolata, insa "o doza" la o perioada suficient de indelungata te unge pe suflet si incepe sa provoace din nou dependenta.
Joc din nou Lineage "cu baetii" si beau in continuare Pepsi, Cola, Sprite si Fanta ( Ma ajuta sa urc panta )
Am vorbit ca un nebun la telefon, ma uitam zilele trecute si observam ca in doua luni "am comis-o" timp de 100 ore.
Am trait cu impresia ca nu este totul in ordine, din nici un punct de vedere. E ca un presentiment, ca ceva ce nu se poate explica insa exista acolo in adancul sufletului.
Mi-am pierdut increderea in oameni. Chestia e, ca asta nu se intampla din cauza mea, ci din cauza lor…pentru ca prin fapte/vorbe fac asta sa fie posibil. Cine stie, poate candva, cumva…se va intampla o minune si voi putea sa vad din nou lumea asa cum o vedeam cu cinci ani in urma.
"Am supravietuit" un an fara sa privesc la televizor. Misto, nu? Ati putea incerca si voi. Scapati cu usurinta de asa-numitele vedete de ocazie, de indoctrinare si clasica plictiseala produsa de televiziune. Merita!

Sarbatori fericite, La Multi Ani, ne "vedem" in 2009.

Nu credeam

Iulian — Sat, 06 Dec 2008 23:08:01 +0000

Ca mi se va face atat de repede dor de Alexandria.
Au trecut decat trei luni. Aparent un nimic, dar credeti-ma ca nicaieri nu e mai bine ca acasa. Nu simt nimic special aici, nimic nu este extraordinar si tot mai bine era in micul orasel linistit, aparent plictisitor si monoton. In Alexandria e nebunia, acolo se intampla totul desi nu se face nimic, acolo o ardem chill prin cartier, acolo facem tot ce vrem si asta pentru ca putem, chiar daca nu se compara cu JAMAICA.
Am avut multe dorinte care s-au implinit, dar multe au ramas la stadiul de dorinte. Si e aiurea. E ca si cum o parte din tine s-ar fi pierdut, sau cum sa zic eu mai bine…e ca sindromul ala ( am lapsus si lene ca sa caut ) cand nu iti simti unul din membre, desi nu iti lipseste nimic.
E aiurea cand vezi fotografii vechi si-ti aduci aminte de vremurile alea cand pierdeai timpul in loc sa profiti de ce ai.
Mai am 11 zile. Pa, si ne vedem in JAMAICA, daca nu acolo.

Copilarie, inocenta, vis?

Iulian — Sun, 16 Nov 2008 23:56:27 +0000

Visul oricarui copil, era sa devina mare. Eu am fost copil, deci eu am vrut sa devin mare. Cum spuneam acum ceva vreme, "copii mici…probleme mici, copii mari…probleme mari". Era bine atunci, era bine sa nu ai responsabilitati, sa stii doar ca trebuie sa mergi la gradinita zilnic apoi sa te joci cu copii.
Ne infuriam de fiecare data cand cineva ne spunea ca suntem mici si vroiam sa credem ca suntem mari: "Eu sunt mare deja, am 7 ani!"….imi amintesc fraza asta ca si cum as fi spus-o ieri. E aiurea cand spun acum: Am 19 ani. Mi se pare sec…asa spus…si ma gandesc ca atunci cand voi avea 20, probabil ma voi gandi serios la batranete.
Cum se duc anii prietene…

Ciudat, straniu si murdar

Iulian — Wed, 29 Oct 2008 23:25:21 +0000

Prietene, s-a facut ora UNU. Ma tot uit la ceasul asta si parca nu-mi vine sa cred. Ma minunez, si imi spun din nou, ca maine voi fi nedormit. Dar stai, maine e joi…si joi n-am cursuri, deci dorm. Ma simt ciudat si totul mi se pare straniu…tastele astea imi par asa murdare, paharul de langa mine imi pare murdar de asemenea, castile sunt rupte si murdare. Da, inca mai e cola in pahar…dar paharul mi se pare murdar, deci nu beau. O singura inghititura poate avea acelasi efect ca si un acid pe care l-as inghiti in locul licorii cafenii. E straniu deci, dupa cum ziceam…
Aberez iar si tot sper sa-mi vina candva inspiratia aia divina, ca mai apoi sa pocnesc un articol de-ala traznet care sa-i faca paf pe multi. Dar e straniu din nou…nimic, doar ganduri si idei neterminate oarecum.
Patru persoane complet diferite ( unele nici nu se afla pe langa mine ) m-au intrebat ce-am de sunt suparat azi. Uh…sincer, e straniu iar, pentru ca nu sunt suparat…poate doar obosit, ingandurat si un pic mai mult cu capul in nori. Atat, sunt doar eu, baiatul straniu si simplu care nu vorbeste niciodata doar de dragul celor din jur, ci doar atunci cand simte ca are ceva important de spus.
E straniu felul in care ma privesc persoanele dimineata. Am ajuns chiar sa ma intreb daca sunt cumva murdar, sau daca am slitul desfacut…dar nu, eu n-am slit. E stranie ura asta pe care o port soferilor de microbuze. Nu mi-au facut nimic, totusi…dar tot mi-e ciuda pe ei si am anumite repulsii cu privire la persoana lor murdara.
Ma uit acum in spate si-mi dau seama ca eram ambitios. Prea ambitios chiar. Vroiam sa fac blogul asta cunoscut, vroiam sa fac lumea sa priceapa ce vreau eu sa spun aici, dar n-am reusit. Probabil ca nu mi-a pasat cu adevarat si cu siguranta ca nici de-acum inainte nu se va schimba ceva. E stranie lipsa mea de interes comparata cu nevoile si gandurile mele din anumite momente.
Ah, e unu 25. Eu somn, Mihai Iorga, raspunde-n aschia masii la mesaje, e important pentru umani!

Sport de performanta

Iulian — Mon, 13 Oct 2008 14:55:17 +0000

Desi am fugit ca de dracu de leapsa asta, tot a ajuns la mine, datorita lui emese.
Nu m-am omorat niciodata cu sportul. Nu mi-a placut sa fac sport dar nici sa privesc la altii cum il practica. N-am inteles niciodata de exemplu, ce e atat de interesant la fotbal, de unde si pana unde bataile alea pe stadioane, de ce e atat de important un record de viteza la alergare si care e treaba cu bataia in ring. Am fost genul de copil moderat, fara pretentii de la parinti, aproape mereu multumit cu ceea ce are si i se da, dar care nu a vrut niciodata sa-i vada pe “idolii din fotbal” sau mai bine spus “generatia de aur” in carne si oase, bine…decat pe Hagi. Am primit fara sa cer, iar la o frageda varsta, prin 2000 cred, la meciul Romania – Portugalia am fost pe stadion. A fost prima si ultima data cand am fost la un meci de fotbal si pot spune cu siguranta ca mi-a ajuns, desi atmosfera a fost destul de placuta, Romania calificandu-se la Euro 2000
Nu pot sa spun ca am practicat vreodata un sport, am fost la bascket timp de vreo doua saptamani, dupa care am renuntat pentru ca mi se parea o prostie sa ma duc zilnic la antrenamente. Oricum nu ma pasiona si pierdeam timpul degeaba – nu ma vedeam ca un viitor sportiv.
Niciodata nu am spus nu, mereu sunt dispus sa incerc lucruri noi si au mai fost zile/nopti cand am mers cu prietenii la un fotbal, chiar daca “dau cu stangu-n dreptu`”

Dintisori

Iulian — Sun, 12 Oct 2008 16:46:41 +0000

Unul dintre cele mai chinuitoare lucruri ale copilariei de care imi amintesc este scoaterea dintilor. Preferam sa tac, sa nu deschid gura sa nu misc si sa nu mananc pentru a nu le da de banuit parintilor. Uram sa leg cu ata dintele, sa stau cu ea o ora, o ora si ceva, ca pana la urma sa-mi fie scos tot cu mana.
Atat de frica mi-a fost, incat unul dintre dintii din fata se misca atunci cand respiram. Da…am tinut secret asta, pana intr-o zi cand a fost observat din greseala de catre parinti.

Nu stiu voi, dar eu am petrecut momente “de groaza”…

Cu timpul

Iulian — Sat, 11 Oct 2008 23:50:07 +0000

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila dar importanta in acelasi timp intre a sustine o mana si a inlantui un suflet. Si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta. Si uite asa, omul incepe sa invete…ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni.
Incepem sa ne acceptam caderile cu capul sus si ochii larg deschisi. Invatam sa ne construim drumurile pe baza “astazi” si “acum” pentru ca termenul de “maine” este prea nesigur pentru a face planuri si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului. E prea mult, pana si caldura cea dadatoare de viata a soarelui, arde in vremurile astea…
Ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati pe degetele unei singure maini si ca cel ce nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ce i-au fost spuse.
Cu timpul inveti multe si intelegi ca daca ai ranit un prieten, e posibil ca prietenia asta a voastra sa nu mai fie la aceeasi intensitate si tot cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.
Toate se invata cu timpul….dar cine mai are timp in zilele de azi?