Clasica ojă, zisă mai nou de câte un idiot sau mai ales de câte o idioată: lac de unghii. Folosind cuvinte sofisticate au impresia că sunt şi ei sofisticaţi, chipurile. Aşa sunt şi tipii care lunar, inventează cuvinte noi din neant. De unde şi până unde denumirea asta enervantă nimeni nu ştie, dar oricum nu ne deranjăm prea mult. Scrie lac de unghii pe el? Scrie. Atunci să-l ia dracu, tot ojă e.

Bună ziua, aveţi lac de unghii?

În concepţia mea de om prost şi sărac care ascultă muzică neagră noaptea în căşti, două din motivele pentru care poţi fi numită femeie veritabilă, să fie de fapt minimul necesar pentru care ai putea fi numită femeie: mâini frumoase şi creier utilizat din plin.
Numai gândul că femeia din dreapta mea ar putea avea unghii tricolor mă îngrozeşte la modul “ia mai du-te-n pula mea”.
Din întâmplare sau nu, astăzi am văzut o femeie cu unghii tricolor. Şi partea tristă nu era asta, ci faptul că se credea interesantă din cauza celor 10 culori aferente. Era cea mai specială femeie din lume la ora aia şi sunt convins că la întrebarea “Nu te supăra, când ţi-ai folosit ultima dată creierul?” aş fi primit ca răspuns: “Ăăăăăă”
Aştept cu nerăbdare ziua în care voi găsi o extraterestră care să treacă testul femeii idioate şi de care să-mi şi placă atât de mult încât să nu fiu nevoit s-o bat la fiecare abatere.

Aşa cum spune şi titlul, în curând voi umbla cu maşina de tuns (păr) la mine. Să tund toţi triştii care-şi lasă un fel de coadă la spate. Un fel de păr mai lung, dar totuşi suficient de scurt, odios de scârbos, pe care deseori îl dau cu gel sau cu spumă dându-i efect de ud.
Aş vrea să tund toţi fraierii care umblă ziua cu părul în vânt, crezându-se Celine Dion. Cine pula mea e Celine Dion şi de ce a inventat moda cu părul lung la bărbaţi nu pot să-mi explic. Dar a avut succes teribil.
Bărbatul prin definiţie are barbă şi păr scurt. Bărbaţii care se bărbieresc zilnic sunt fie prea plictisiţi, fie prea plictisiţi. Bărbieritul este o chestie plictisitoare care de cele mai multe ori nu necesită întreţinere zilnică.
Vopseaua pentru păr este doar pentru femei, pentru că ele suferă în general de “culoarea părului natural”. Dacă este brunetă cu siguranţă că ar fi vrut să fie blondă sau şatenă. Nu am chef să vorbesc despre femei astăzi, dar sunt nehotărâte chiar şi atunci când vine vorba de un lucru banal ca ăsta cu părul.
Bărbaţii însă, n-ar trebui să-şi schimbe culoarea părului sub nici o formă. Nu văd de ce ar trebui să te vopseşti blond sau cu şuviţe. Mi se pare ultimul stagiu al demnităţii unui individ şi cu asta, am zis! punct.

Vorbesc despre chelneriţă la modul general, pentru că oricum astea sunt toate la fel. Am întâlnit câteva drăguţe şi le-am luat acasă la mine. Pe absolut toate celelalte le urăsc din aproape trei motive:

1. Zâmbesc fals. Sunt genul de om care apreciază sinceritatea. Decât să-mi tragi un zâmbet forţat mai bine îmi tragi una-n gură din suflet. Aşa măcar îţi ştiu starea de spirit.
2. Niciodată nu vin la timp. Nimeni nu vine la timp niciodată şi chiar sunt singurul om punctual de pe lumea asta, dar chelneriţele întrec orice limită. Sunt fix ca tenismenele: uneori prea devreme, alteori prea târziu iar deseori niciodată;
3. Notează pe un carneţel totul. Paradoxul este că de fiecare dată uită câte ceva. În general cine ce a comandat. E greu viaţa de chelneriţă sau e multă?

Aproape un motiv bun de ură este servirea ceaiului. În concepţia mea de om care bea ceai în oraş o dată la câţiva ani, el, ceaiul, trebuie adus cu lămâie şi linguriţă lângă. Eventual zahăr sau alte dulcegării. Mi se face scârbă literalmente când privesc ceaiurile din ziua de azi. Pe vremea mea, până şi ceaiul era servit altfel.
Acum e o cană cu o aţă ieşind din ea, în lateral, acoperită cu o farfurie. Când am văzut prima dată asta, m-am gândit la OB. Tragi de aţă şi puc: iese mizeria udă de la căldurică.
Când dai farfuria la o parte, un abur îţi fute ochii. Miroase puternic a mentă sau fructe de pădure şi-ţi ia vizibil pofta. Restul ceaiurilor sunt foarte proaste. Cum să bei ceai de mere?