Ştii bine că nu cumpăr niciodată ciocolată. Sau dacă nu ştiai, ai aflat. De cele mai multe ori cumpără alţii pentru mine sau mai precis nu. Şi azi a fost ziua neoficială Kandia. Recunosc, nu mai mâncasem aşa ceva de câţiva ani iar prima reacţie a fost: Să te piş în ambalaj, Kandia. Avea un înveliş din ăla ieftin iar gustul presupun că lasă de dorit. Nu judec după ambalaj în mod normal, dar acum am făcut-o. Până la urmă, nu stă totul în detalii. Adică da. Pe pătrăţica de ciocolată scrie înclinat: Emoţie, Kandia.
Plângeam cu lacrimi de crocodil şi nu ştiam de ce. Într-un târziu, mi-am dat seama: emoţiile erau de vină.
Kandia, ce mă făceam fără tine? Unde mai e frumuseţea vieţii? Jur, dacă nu erai tu, mediul înconjurător ar fi fost mai trist, iarba n-ar fi fost atât de verde iar noi n-am fi fost copil atât de mult.
Pe bune acum, tu nu simţi emoţia?

Inna ne învaţă meserie, Vanghelie style.

Ţi-ai irosit viaţa ca un fraier dacă n-ai murit de două ori într-o singură seară. Secretul este ca de fiecare dată să mori din cauze diferite, pentru a reuşi să treci peste "necaz" cu brio.
Puteam să jur acum vre-un an şi ceva că nu mă voi urca din nou într-un drac de-ăsta vitezoman şi periculos care mă va face să o iau razna cu pulsul şi să-mi tremure picioarele, dar am făcut-o din nou.
Am tremurat cu Ana cât n-am făcut-o în toată viaţa mea, dar aura mea protectoare ne-a ajutat şi am păcălit moartea din nou, ca şmecherii.
Pot să se pişe pe el de trenuleţ sau pe ea de maşinuţă, pentru că sigur vor cădea curând. Am fost acolo şi l-am inaugurat cum se cuvine pe neghiob, iar acum poate să dispară de pe faţa pământului. Totuşi, jur că e ultima oară când mă urc în aşa ceva.

Pe lângă faptul că îmi bag pula-n Bucureştiul lor aglomerat şi ridicol de călduros, azi mi-am dat seama că sunt mai retardat decât mi-am imaginat. Cu mult, chiar.
Scooby Doo e prietenul meu imaginar. E cel mai şmecher prieten imaginar pe care-l am şi ca orice prieten care se respectă, are un loc asigurat întotdeauna lângă mine. Aşadar, tot drumul Bucureşti – Alexandria am spus că scaunul de lângă mine e ocupat ( normal, pentru Scooby Doo ). M-am distrat copios, râzând până şi cu părul din nas de ciutanii ce stăteau în picioare, fără să întrebe măcar: “De cine pizda mă-tii e ocupat scaunul?”. Eşti chiar castravete ordinar dacă un cuvânt aruncat la plesneală te face să mergi două ore în picioare.
Da, am fumat căcat pansat de fericire că am luat examenul. Am uitat melcul acasă, în schimb. Voi muri pentru a 17-a oară, presimt.

Astăzi mi-am aflat menirea şi vai, să-mi bag pula ce fericit am fost. Scooby Doo m-a învăţat să fiu deschis la lucruri noi, însă întotdeauna să-mi ţin şliţul închis când vorbim de adolescente frustrate. Deci da, concluzia primului paragraf: nu se lasă cu futut în articol, puteţi pleca.
Începem, aşadar:
“vreti sa imi puneti bete in roata ( pentru ca cel putin el, din cate am citit, are o placere din a face “adolescente proaste” sa-si stearga conturile ) insa pe mine nu ma va afecta in niciun fel.”
Da, scopul meu e să-i inchid blogul ăştia şi să-i fur toţi vizitatorii. Să-mi facă redirect şi să spună că i-am spart gura. De doi ani şi cinci luni mă chinui şi de-abia ieri m-a băgat în seamă. Am fost cel mai fericit bastard din lume când mi-a lăsat comentariul şi jur că dacă se mai cacă o dată inteligenţă voi ajunge la orgasm. Triplu de data asta.
Ok, m-am murdărit suficient şi voi încerca să închei totul într-un mod paşnic:
Eşti frustrată. Şi-mi pare rău de tine, că ai potenţial. Îmi place totuşi că nu sugi pula fără să cercetezi înainte. Da drăguţo, când ai hotărât să scrii pe blog în engleză, mi-ai supt-o. Ai făcut o schimbare pentru mine şi asta nu mă face decât să fiu împlinit ca blogger. Mi-ai umplut sufletul de fericire şi îţi spun cu mâna pe inimă, dacă ai ieşi mâine din blogosferă, ar fi la fel şi fără tine .
Te pup!