Tag Archives: Îmi place

Trenul vietii

Publicat pe de
1

Timpul parca se oprise, rotile scartaiau si zgomotul geamurilor ce se sparg era din ce in ce mai asurzitor. Bucatele mici de sticla ricoseaza din scaune si din podea…ca niste fire de nisip adiate usor de vant. O zguduitura puternica se simte, si vagonul se rastoarna pe o parte, azvarlindu-l cu capul de pamant. Patru ore mai tarziu, suna telefonul.
“Domnisoara Gabriela?”
“Da,eu sunt. Spuneti, va rog”
“Sunt doctorul Milea, de la Spitalul Militar din Bucuresti. Il cunoasteti cumva pe domnul Andrei Cristea?”
“Da, il cunosc….s-a intamplat ceva?”
“Ah, domnisoara….stiti, a fost un accident de tren…este in coma si din pacate nu-i dam multe sanse de supravietuire. Am gasit numarul dumneavoastra de telefon in agenda telefonului…de fapt, in memoria telefonului era un singur numar: al dumneavoastra. Din cate am inteles, sunteti singura persoana in viata care il cunoaste.”
Privirea i se intuneca, picioarele ii tremura si simte cum un nod i se pune in gat. Receptorul ii scapa din mana si ea cade la pamant.
Patru luni mai tarziu, Gara Mangalia. Gabriela astepta cu nerabdare trenul dinspre Cluj. Cu o intarziere de 34 de minute apare si trenul in care se afla Andrei. Supravietuise accidentului, insa ramasase paralizat. Inima i se umple de tristete, dar in acelasi timp, are puterea de a zambi la vederea ei.
Visul lor cel mare era saltul cu parasuta….de ce nu au facut-o cand inca era realizabila dorinta lor? De ce nu pretuim lucrurile atunci cand le avem? De ce facem mereu aceleasi greseli si de ce nu facem ceea ce ne propunem? Asteptam sa ce? Sa ni se intample ceva rau? Sa murim? Sa nu mai avem sansa asta?
Andrei era suparat…suparat pentru ca viata lui era pe jumatate terminata si doar dragostea pentru Gabriela il tinea in viata. Atatea vise, atatea sperante si totusi viata ii demonstrat ca nimic nu este asa cum dorim noi. Totul s-a dus acum pe apa sambetei, insa lucrul pe care nici macar destinul nu-l poate impiedica…este dragostea pentru ea. Dupa atatea saptamani in care nu a primit nici un semn de viata de la ea, relatia lor renaste. Adica, de fapt…ea nu s-a stins niciodata. Motivul acestei “rupturi” este inca necunoscut indragostitilor. Ea se gandeste ca este singura vinovata pentru accident…iar el credea ca “Gabriela nu s-ar uita niciodata la un handicapat intr-un nenorocit de scaun cu rotile”.
Dragostea invinge intotdeauna si daca exista cu adevarat, atunci nu ar trebui sa fie nici un motiv de indoiala.
Tu cand ai pretuit cu adevarat persoanele din viata ta?

Educatie si Respect

Publicat pe de
6

Ceea ce vreau sa zic este ca nu este vorba de educatie aici, pentru ca majoritatea persoanelor au parte de o educatie buna…ci mai mult vorba de respect. Am fost acum ceva timp pana jos, sa-mi cumpar un suc si la iesirea din scara era un om de la tara, cu cateva sacosele in mana…care se tot invartea prin fata blocului si care intr-un final, vine fugind spre mine:

Lasă-mă să intru, te rog! Sunt tatal lui Marius ( care dreacu Marius nu stiu, dar in fine ).
Ok, dar să mi-o lăsaţi şi mie deschisă, că nu am cheile la mine.

Mi-am cumparat sucul, si m-am intors dupa cateva minute…si din nou m-am intalnit cu domnul de mai devreme:

“Vezi că ţi-am lăsat-o dăşchisă, Merci!”

Cum spuneam, nu e vorba de educatie aici…ci doar de respect. Omul ala, care desi nu avea obligatia sa-mi lase mie usa crapata, face asta…si dupa iesirea din bloc, stiind ca l-am rugat…ba chiar, desi limbajul lui nu este unul elevat, stie sa-mi multumeasca.
M-a uimit atitudinea lui, si trebuie sa recunosc asta. M-a uimit pentru ca rareori intalnesti asa ceva. Cunosc persoane “cu pretentii” cum s-ar spune, care nu sunt in stare sa-ti multumeasca dupa ce-i ajuti.

Interesant

Publicat pe de
5

Animatia asta, facuta de PIXAR a luat premiul Oscar acum ceva vreme. Interesant storyline, trist intr-un fel, dar totusi ramane o treaba bine facuta. Merita din plin premiul.