În ziua de azi este ceva jignitor să arăţi cuiva degetul mijlociu. Acum sute de ani gestul avea altă semnificaţie. Înaintea bătăliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipând victoria lor asupra Angliei, au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaţilor luaţi prizonieri. Asta pentru că fără degetul mijlociu le va fi imposibil să mai tragă cu arcul şi astfel să mai ia parte la vreo luptă pe viitor. Însă francezii au pierdut acea batalie iar soldaţii englezi îi batjocoreau arătându-le degetul mijlociu, pe care aceştia intenţionaseră să li-l taie.

Nu-i aşa că nici prin cap nu-ţi trecea asta?

Ca orice om, am anumite temeri..şi tocmai de-asta, eQuilibru ma pune să www despre “ce aş face dacă nu mi-ar fi frică”.
Prima şi cea mai mare frică a mea, este cea de înălţime. Nimic nu se poate compara cu senzaţia pe care o am atunci când sunt undeva sus. Mâinile transpiră, picioarele nu pot fi controlate, tremuratul îşi face şi el prezenţa iar respiratia este din ce în ce mai apăsătoare. Cred totuşi, că dacă nu aş avea frica de înălţime aş face bungee jumping şi mai mult ca sigur m-aş apuca de alpinism, pentru că muntele este una din marile mele pasiuni, chiar dacă n-am mai mers de câţiva ani buni.
Următorul lucru…pai, cred că mi-aş cumpara o motocicletă. Da, mi-e frica să fac lucrul asta ( şi momentan nu am bani ) pentru că mă cunosc şi ştiu că nu m-aş putea abţine. Aş călca-o pe nenorocită pâna i-ar sări benzina prin găuri şi mai mult ca sigur nu m-as putea opri aici.
Dacă nu mi-ar fi frică de tot ce înseamnă injectii/ întepaturi aş merge să aflu ce grupa sanguină am.
Atât, mi-e frică sa nu dau în greu de-atâta scris.
Sunt curios ce ar face Dojo şi Mihai Iorga.

George Orwell autorul celebrelor romane „1984” şi „Ferma animalelor” , devine blogger postum.  Primul articol, a fost scris acum doua zile iar data, 9 August reprezinta varsta de 70 de ani si totodata prima fila completata de autor in jurnal. Blogul va fi alimentat cu povestirile din jurnal, si contine istorisiri din viata lui, dintre anii 1938-1942. Vom regasi in aceste articole inceputurile celui de-al doilea razboi mondial, calatoriile autorului in Maroc si de asemenea opiniile acestuia despre fascism, comunism, somaj, rumoare si asa mai departe.

Este de asemenea pentru prima data cand jurnalul lui George este publicat integral. Postarile vor continua pana in anul 2012. Puteti citi blogul, daca va intereseaza si daca doriti sa aflati lucruri captivante, as putea spune eu, la adresa: http://orwelldiaries.wordpress.com/

Nu incerc sa pledez cumva pentru abolirea acestui “mit”, insa vreau sa incerc sa va spun sa dati mai multa atentie modului in care scrieti pe blogul personal. Vreau sa va perfectionati tehnica, vocabularul, si asa mai departe…pentru ca nu in ultimul rand, arta nu inseamna doar inspiratie.
Observati efectul diverselor tehnici si folositi-l in conceptia textului vostru. Incercati sa va formati un stil propriu, individual, care sa va caracterizeze si sa va faca sa exprimati ideile intr-un mod simplu, dar eficient: usor si lesne de inteles.
Nu omiteti naratiunea la persoana a doua, incercati si o realitate inchisa, redati din perspective diferite si nu scrieti ca niste copii care povestec peltic o intamplare, fara sa stie cum se folosesc timpurile verbelor sau semnele de punctuatie.
Combina, fii creativ dar in acelasi timp si pe subiect, pentru ca vei obtine cu siguranta un articol de calitate.
Am citit sute, poate chiar mii de articole si pot spune cu sinceritate ca multe m-au impresionat. Nu neaparat prin povestea narata ci prin modul in care a fost scrisa. Am citit anumite articole, in care de-abia am avut timp sa respir, am fost tinut cu sufletul la gura…asa cum spunem noi romanii.
Nu diacriticele fac textul interesant. Nu diacriticele denota felul in care scrie o anumita persoana, ci pur si simplu modul in care sunt insirate cuvintele…modul in care se imbina, si de ce nu, originalitatea textului.

Fiti copii cuminte si scrieti frumos, cititorii exista!

Simti nevoia uneori sa faci ceva special. Ceva care sa ramana, ceva deosebit…ceva inedit. Sau poate esti doar un visator. Recunosc, sunt un visator. Asta e motivul pentru care vreau sa fac ceva inedit. Nu, nu te gandi ca stiu ce. Habar n-am. Ceva, ceva care sa-mi placa, ceva…interesant.

Noah, un tanar de 27 de ani din New York…a facut un lucru inedit. Timp de 6 ani, si-a facut o poza pe zi. Le-a unit, si a iesit un filmulet pe cinste. In plus, cineva i-a facut si o melodie. E tare! S-a gandit bine, putina ambitie si…vis implinit. Inca face lucrul asta…

[flashvideo filename=http://raperboy.ilive.ro/noah.flv /]