Întotdeauna am clasificat momentele din viaţa mea în două mari categorii:
- Când îţi doreşti să fii ca mine
- Când îţi doreşti să fii ca mine dar să ai o drujbă în mână
Primul caz intervine rar. Atât de rar încât nici nu mai ştiam că există, dar mi-a străfulgerat acum prin memorie o chestie, de-aici pornind şi nenorocirea. În schimb, în cazul doi deja parcă vorbim acelaşi cod morse.
Întotdeauna mi-a plăcut să fiu vecin. Când mă fac mare, o să fiu vecin – a fost dorinţa pe care mi-am pus-o acum câţiva ani. Treaba e că niciodată nu m-am gândit că pot fi şi musafir în acelaşi timp.
Musafirii sunt cele mai nesigure specimene pe care le-am întâlnit vreodată. În general sunt oamenii cu prea mult timp liber şi poftă de viaţă exagerată. Nu văd cum ai putea fi altfel din moment ce vii şi-mi ocupi bucătăria. E a lor acum, sunt stăpâni în casa mea şi nu pot intra peste, spunând…ştiţi, mi-e foame! N-aţi vrea să-mi număraţi măslinele?
Mă mulţumesc cu gândul că nu e ocupată baia. Mi-ar fi fost absolut imposibil să nu mă cac de grija lor şi jur, asta n-aş fi permis-o niciodată.
Drujba mea Husqvarna ar fi perfectă pentru masacrul ce urmează, dar întrebarea care mă macină este:
Sângele de musafir se împraştie la fel de bine ca căcatul?