Pot să fiu rău oricând, în orice situaţie. Totul ţine de voinţă şi dispoziţie, în general. Rar am chef să fiu rău dar uneori îmi iese de minune şi fără să mă chinui sau să vreau asta.
Prin rău înţeleg malefic. Sau nu bun. Nu milostiv. Nu “orice cuvânt care ar putea fi opusul răului”. Prin rău înţeleg insensibil, rectific. Sunt cretin uneori, dar “nu ştiu” este expresia care mă face să fiu rău. Vorbeam cu careva despre asta şi era de acord cu mine. Întotdeauna vorbesc doar cu oamenii care sunt de acord cu mine, pentru că îmi este mult mai simplu. Nu-mi place să port discuţii nesfârşite care oricum nu aduc nimic constructiv. Eu rămân cu ale mele, tu rămâi cu ale tale. Rar ajungem la un acord şi trebuie să ai cel puţin trei coaie ca să vorbeşti în contradicţie cu mine. Nu pentru că-ţi dau argumente pro sau contra, ci pur şi simplu pentru că nu te ascult. Ideea generală este că “nu ştiu” devine enervant prin simplul faptul că este instabil. Nici da, nici nu. E nu ştiu. Simplu ca bună ziua ar spune unii.
Mă gândesc cine a inventat asta cu “simplu ca bună ziua“. Bună ziua este destul de complicat dacă ne gândim bine. Sunt două cuvinte care au sens şi separat. Poţi spune doar “Bună” sau poţi spune doar “Ziua“. Dacă nu ştii care-i treaba cu “Ziua“, poţi întreba “Poftim?“. Ţi se va spune “Ziua bună“. E un căcat mult mai complex decât pare ăsta cu salutul şi inversaţiile.

Bună ziua! Vii mâine?
Nu ştiu.