Cum te numeşti?

Marcel! …se-aude din spate.
Atunci, publicul izbucni în râs. Hohote nesuferite răsună până şi în cele mai ascunse, tenebre şi singuratice colţuri ale lumii. Până şi ultimul cerşetor se pişă cu o tristeţe vizibilă în ochi atunci când aude tragicul nume.
Cum pula mea să te cheme Marcel? …întreb eu. Marcel e numele nefericiţilor, al celor trişti sau bătuţi de soartă şi normal, al gay-lor. N-am nimic cu oamenii gay şi nici cu Marcel sau cu ungurii. Jur. Doar că Marcel Pavel e cel mai chinuit om din lume. Nu ştiu sigur dacă e gay, că cică ar avea vreo şapte copii dar ştiu sigur că naşii lui au vrut să facă mişto de maică-sa şi nu ştiau cum. Şi astfel a iesit numele Marcel, care va domni ani de-a rândul printre pământeni.
Ăsta e ultimul nume pe care ai vrea să-l primească al tău copil şi jur, dacă îţi urăşti nevasta, divorţează! Nu te răzbuna pe copil! Alege un nume normal pentru un om care ar trebui să fie normal.

Preţuieşte doar când o păţeşte

O amică mi-a dat un filmuleţ. Ştiu că vă gândiţi la prostii, dar nu era nici un filmuleţ scârbos, porno, verde sau în dungi fosforescente, era un filmuleţ al unei fete ce a murit într-un accident de maşină. Ştiu, nasol moment, shit happens.
Dacă e sa mor mâine, să nu-mi faceţi film…şi mai ales, să nu-mi faceţi poze la înmormântare…pentru că da, paradoxal, ultima imagine a persoanei care tocmai a decedat îţi rămâne întipărită în minte, singura metodă eficientă de a-ţi aminti altceva, ar fi fotografiile şi nu-mi imaginez ce plăcere ascunsă ai avea să vezi un om mort. Un om normal la cap, ar vrea să vadă un om vesel, plină de viaţă. În plus, mi se pare absurd să faci un clip în care să spui cât de minunată a fost persoana respectivă şi cât de “repede” a plecat din lumea asta.
Pun pariu că dacă ar fi în viaţă nu ai trata pe cineva cu respectul cuvenit.
Pun pariu că îi vei simţi lipsa doar când vei şti ca nu îl/o mai poţi aduce înapoi orice ai face.
Pun pariu că regreţi toate certurile/neînţelegerile dar nu mai poţi schimba nimic…
Scooby Doo spunea cândva că viaţa trebuie preţuită atunci când o avem, nu după. Şi avea dreptate şobolanul….tocmai de-aia îl şi respect, pentru că e un prieten pe măsură, care poate da sfaturi deştepte. Prea deştepte uneori.

Falsitate

Totul vine de la sine acum. Minţi fără să-ţi dai seama că ai facut-o, te bucuri atunci când vezi o persoană deşi în adâncul sufletului nu ştii dacă tu chiar te bucuri de fapt, îţi trăieşti viaţa stând cu ochii închişi, oscilând dintr-o parte în cealaltă, după cum bate vântul, ca mai apoi să te trezeşti singur, într-un loc uitat de lume şi ajungi să te întrebi: "Pe cine am minţit de fapt?"
O zicală spune că "Mănânci un sac de sare cu un om şi tot nu-l cunoşti". Până nu de mult, aş fi putut spune că zicala suge grav, dar cu timpul chiar ajungi să-i dai dreptate…pentru că omul fals îl întâlneşti oriunde, e omul ăla care vorbeşte una şi gândeşte alta….e omul pe care ai impresia că-l ştii de-o viaţă.
A fi prieten cu cineva nu însemnă să-i dai add pe hi5. Nu înseamnă nici top friends şi nu mai ştiu ce pana mea de căcaturi. A fi prieten cu cineva înseamnă altceva, cel puţin pentru mine.
Şi da, ştiu că de multe ori adevărul este pur şi simplu împuţit şi că este mult mai bine să trăieşti în negare, dar totuşi doare. Poate nu acum, poate nu chiar pe tine dar mai târziu, cu siguranţă că vei constata şi tu asta.
Vroiam să vă spun că m-am tuns, dar am intrat în alte căcaturi.