Am şi uitat de când n-am mai scris un articol cu patimă, care să mă gâdile pe ventriculul drept. M-am transformat într-un ucenic al “brigăzii critic” iar ăsta cică ar fi doar începutul. Nu e vina mea, dar nici a lor. E vina colectivă cum s-ar zice, şi e fix ca-n bancul cu timpu`. Şi nu mai ştiu cine zicea, dar pun pariu că Alexandra: De ce trebuie să spună lucruri mărunte în cuvinte mari?
Pe bune, mă fac să mă simt cel mai fraier că nu înţeleg mereu, dar apoi realizez că de fapt e doar un căcat de cuvânt pe care probabil nici persoana respectivă nu-l cunoaşte dar îl foloseşte pentru a demonstra că are cunoştinţe dexteriene ( din dex ) . E dovada clară ca sunt incompetenţi şi tot dialogul ăsta e ca un futut de concurs de genul: care scoate cea mai abstractă propozitie câştigă un os.
Ştiu că limba română e multă şi complexă dar hai să vorbim acelaşi caşcaval, daca vrem să ne şi înţelegem între noi. Chiar nu vreau să pricep reforma pulii mele ci vreau doar să am o viaţă mai bună, fără să-mi încarc memoria inutil cu dezbateri, demersuri şi referendumuri pe teme banale.

Adică nu voi prieteni, că sunteţi sensibili. Doar eu – irascibilul, nemuritorul, parşivul.
Lăsând orice teorie revoluţionară la o parte, ajungem la vestita întrebare: Eu cum dracu am adormit azi-noapte? Oamenii mei teleofnarii corespondează cu mine, dar eu pas. Ştiu că-l priveam pe nebun şi muream de drag dar dintr-un anume moment…PAC! Blank. Nimic. Am adormit înaintea paznicului de la uzină şi faptul că habar n-am cum dracu am ajuns acolo ar fi cel mai mic detaliu din toată târâşenia asta. Chestia e că trezitul de dimineaţă începe să-mi placă de când cu muntele în frunte şi chiar nu pot să găsesc o explicaţie logică.
Buna dispoziţie nu ţine mult şi fără pic de timiditate, am început să-mi blestem zilele copios. De ce pula mea a trebuit să fiu înalt? Nu suport înălţimea asta şi nu suport să lovesc ceva cu capul. Nu-i problemă de spart, că nu s-a inventat încă lucrul care să-mi spargă vreo parte a corpului dar vorbim de o demnitate nesuferită pe care o posed cu mândrie.
Chestia e că unuia i-a luat toată viaţa să înteleagă că de fapt nu trebuie să înţeleagă totul. Eu înţeleg asta dar totuşi nu înteleg de ce trebuie să fiu înţelegător cu astea doar pentru că sunt înalt.