N-are nici o legătură titlul cu restul dar asta devine deja tradiţie. Nu te aştepta să găseşti ciuperci sau detalii picante pentru că e vorba doar despre vara mea care s-a transformat încet în toamnă. Faptul că ne vedem din nou peste câteva luni mă face să fiu melancolic dar poate asta face totul mai plăcut, cine ştie?
Melancolic şi apatic devin – pentru că fără exagerare, mor de drag când ne strângem cu toţii. Nimic nu se compară cu liniştea aia plăcută iar apoi cu râsul. Ne-adunăm de peste mări şi tări iar vorba cu nicăieri nu-i mai bine ca acasă ar trebui să să transforme în apoteoză.
Cineva îmi spunea, cândva că cei mai frumoşi ani sunt cei ai adolescenţei iar acum, tind să-i dau dreptate. Jur, niciodată nu te vei reîntâlni cu perioada asta a vieţii. Logic, de fapt. Ideea e că trebuie să profiţi cât mai mult de perioada când te întrebi “azi ce zi e” sau de momentele când stai privind în gol, gândindu-te la nimic.
E frumoasă viaţa dar lucrul cel mai important este de fapt cu cine ţi-o trăieşti şi cum, nu cât.

Acum două nopţi când era linişte, sau mai bine spus când toţi dormeau – eu nu. Ascultam muzică în surdină şi priveam la stele. Dar era înnorat şi ploua. Deci vedeam fix nimic, dar totuşi mă uitam cu înverşunare. Eram aşa melancolic şi recalcitrant. Geniu şi pesimist convins. Apatic mai ales.
Ştiu că te omoară curiozitatea şi te întrebi diverse. E simplu. Mă gândeam la oamenii din viaţa noastră. La cei care ne sunt alături dar mai ales la cei ce pleacă. Voit sau nu. Şi o să vă zic acum de bunicul meu, care fie vorba între noi, înainte de bunic, mi-a fost prieten.
Era pasionat de tot ceea ce înseamnă ştiinţă. Îi plăceau maşinile şi în mod sigur de la el am învăţat să fiu perfecţionist şi atent cu lucrurile pe care le deţin. Era genul de om care ar fi răscolit lumea întreagă pentru a găsi soluţia problemei tale şi jur, niciodată nu te săturai de glumele lui. Trebuia să ştii cum să-l abordezi iar regula numărul unu era că “Niciodată nu laşi treaba începută neterminată”. Acum stau pe un scaun care are cel puţin 10 ani. Are rotile şi încă se învârte. Dar nu scârţâie şi nici nu dă semne că ar trebui înlocuit. Mi l-a dat el pe vremea când nu se găseau oriunde şi l-a reparat, pentru că era rupt iar viitorul lui suna a tomberon. Întotdeauna a ştiut că un lucru nu ţine veşnic dar de asemenea, a realizat că trebuie exploatat la maxim. Cam asta a făcut de-a lungul vieţii: a devenit omul priceput în toate. Şi îl admir pentru că a reuşit să-şi depăşească limitele şi să rămână modest şi moderat. S-a stins repede şi din câte mi-au spus ai mei, pe patul de spital, imediat cum a ieşit din operaţie a întrebat ce-am făcut la bac.
Măcar cu asta mă pot lăuda…am făcut un om fericit atunci când nu mai avea motive să fie aşa.

Deja sunt sătul de toţi ciudaţii de pe lume şi cu ocazia fericirii supreme, mi-am adus aminte de întâmplarea intitulată sugestiv trandafirul. Eram la o terasă frumuşică, cu preţuri potolite şi cu cu o mică problemă: nu ai unde să te pişi. Şi cum simţeam că vulcanul erupe, îl văd pe chelner şi dau fuga spre el.

“Amice, unde pot să….”
intervine el, salvator:
“Săă….”
“Ştii tu, toaletă..” ca să nu-i spun că mă pis pe mine
“Toaletă….” uitându-se cu ochi străini la mine.

Şi aştept să-mi dea un răspuns şi aştept şi aştept, după care mă retrag. Era clar că nu vorbim acelaşi dialect sau poate că era doar prost. Voiam să-l înjur sau să-i fut vreo nemurire peste ochi, dar jur, grija mea era alta. Am stat vreo patru minute pe scaun să-mi calmez spiritele răscolite, după care m-am dus înăuntru să caut vreo vază sau ceva încăpător. Şi dau de alt chelner.

“O toaletă unde găsesc?”
“Toaletă?” Da, toaletă, în pula mea. Mă piş pe mine şi tu crezi că am chef să facem conversaţie.
“Pai…” şi acum apare chelnerul de mai înainte
“S-a întâmplat ceva?”
“Nu, domnul caută o toaletă”
“Păi iar?”

Şi-acum intervin eu. Păi futuţi gura mă-tii, cum adică iar? Da, vreau să mă piş. IAR! După un litru de lichid aşa face omul: scutură trandafirul. Şi l-am scuturat după ce am aflat unde. Dar la femei. Că la bărbaţi pute.

Cunosc un remediu perfect pentru tuse şi dureri de gât. Se numeşte Stodal, aşa cum bine poţi observa în titlul acestei *diademe iar în zilele lui cele mai bune este medicament homeopatic. Bei cât te ţine instalaţia, urmând ca mai încolo să mori de plăcere, în plin şoc hipovolemic. Jur, a fost cea mai şmecheră ultimă înghiţitură luată vreodată şi cred că am o nouă dependenţă legală, de origine medicală.
Siropurile au avut întotdeauna un loc special în sufletul meu şi cred că de vreo 20 de ani n-am mai avut probleme cu ingeratul medicamentelor. Oamenii care se sclifosesc când văd o aspirină de mărimea unei umbre sunt nişte fricoşi de cea mai mare speţă iar calitatea de bază pe care ar trebui să o adopte în cel mai scurt timp posibil se numeşte simbolic: Gură Cască. Vor observa mai târziu cu stupoare că-n viaţă nu se rezumă totul la sclifoseală iar partea cu luatul treburilor în serios ar trebui să-şi facă furtunos prezenţa în viaţa dânşilor, chiar şi-n cele mai mărunte chestii.
Simptomatologia fiecarei persoane depinde de nivelul cunoştinţelor proprii în materie medicală sau de ce nu, de recomandările medicului personal. Ai grijă cum şi în ce măsuri foloseşti aceste căcaturi homeopatice dar mai ales, răspnde-mi sincer, ridicând agale o mână în stratosferă: Eşti gură cască sau te gândeşti cum ar fi dacă…?

Marius Calugaru: link Unii soferi e prosti!
RaPeRbOy: fututi pe ma-ta de idiot!
Marius Calugaru: ms man
Marius Calugaru: si tu
RaPeRbOy: hai mars la cacat
Marius Calugaru: cu tine de mana
RaPeRbOy: gay-ule
Marius Calugaru: sa zicem
RaPeRbOy: te arzi in cur?
Marius Calugaru: de ce nu?
Marius Calugaru: ai ceva impotriva?
RaPeRbOy: nu, chiar ma bucur pentru tine
Marius Calugaru: ms ms
Marius Calugaru: auzi
Marius Calugaru: facem link exchange
Marius Calugaru: acum serios
RaPeRbOy: sigur
RaPeRbOy: de ce nu?
RaPeRbOy: zi cum te trec
Marius Calugaru: Blogatu
Marius Calugaru: dar unde ai links
Marius Calugaru: ?
RaPeRbOy: pai pot sa fac o sectiune speciala
RaPeRbOy: pentru tine

Din seria: Blogatu este tatăl lor. Al proştilor, zic.