Am o mare problemă. În afară de cea de la cap, nu îmi pot găsi nimic de îmbrăcat. Repăr nemernic, înalt cât statuia libertăţii la pubertate, dezamăgit oarecum de faptul că am doar 1,94 în loc de 1,96 cât credeam iniţial – îmi bag pula în toţi producătorii de haine.
Toate măsurile pentru bărbaţi par să fie pentru adolescenţi. L, M, S şi doar atât. Uneori găsesc câte-un XL, dar sigur e pe roz sau cine ştie ce pula mea de culoare sau model. Există bărbaţi de 1,60? Dacă da, vreau şi eu să ştiu de ce se numesc bărbaţi şi cam câţi sunt, aşa estimativ. Nu de-alta, dar nu-i văd niciodată, în schimb hainele lor sunt prezente constant în magazine.
Femeile se plâng că nu-şi găsesc un sutien pe măsură. E un fel de regulă asta cu sutienul iar dacă eşti femeie şi îţi găseşti sutien pe măsură, ori le ai prea mici şi oricum nu-ţi trebuie sutien, ori.
Să vă zic povestea cu 46 la pantofi sau aţi înţeles ideea?

Cele mai şmechere chestii care ţi se întâmplă sunt fix alea pe care nu le poţi spune nimănui. Ai vrea, dar totuşi susţii sus şi tare un NU puternic. E serioasă treaba, e fix ca atunci când prietenii tăi se gândesc serios la căsătorie. Şi la făcut kinderi enervant de gălăgioşi, dar al dracului de simpatici. De bună voie şi nesiliţi de nimeni, aşa de la o zi la alta. Bă, vezi că eu mă însor. Şi atunci ştii că toate treburile devin serioase. Că nimic nu e ca mai devreme şi că uneori chiar există o fărâmă de responsabilitate.
Frumos cuvânt: r e s p o n s a b i l i t a t e. L-am scris aşa, poate-ţi intră în cap, dacă în rutina zilnică tot nu. Îmi place că tot veniţi aici ca nebunii, deşi sunt cel mai lăudaros om pe care l-aţi citit vreodată. Şi când spun ca nebunii, mi se pare modestă cifra de 130. Scriu rar, dar când scriu, scriu. Nu căcat. Uneori vă amuz, alteori vă dau sfaturi. Sunt tătic la dat sfaturi, cel mai şmecher tătic pe care l-ai vrut vreodată. Aduc lei acasă, zi-mi Tarzan.
Şi de fapt, voiam să vă reamintesc de fapt că frigul te ia de la picioare. Cine nu ştie asta încă, nu ştiu de fapt cum pula mea de mai respiră încă. Dacă n-ai picioarele calde, capul n-are cum să fie. Nici măcar prin absurd. Aşa că luaţi-vă în pula mea şosete groase pe căcatul ăsta de zăpadă. Te urăsc mai rău decât pe Ada când îmi spui că ai picioarele îngheţate. Îngheaţ-o pe-asta, vrei?

Ziceam că nu mai scriu, că sunt mai mulţi proşti decât oameni pe pământ şi că nu merită nimeni efort. Apoi mi-am dat seama de fapt că eu nu scriu pentru, ci despre oameni. Îmi pare rău dacă ești om și crezi că fac ceva special pentru tine. Nu fac. De fapt, știi ce? Nici măcar rău nu-mi pare, cam așa te încadrezi în planul ăsta.
Au fost vremuri când scriam ca să te bucur, să zâmbești și să-ti lași amprenta. Eram prost, salut. Mă numesc Iulian și-mi pasă doar de câțiva în clipa asta, nicidecum de necunoscuţi. Îmi plac necunoscutele totuşi, citeşte la “despre mine şi blog” mai multe. f(x)=x^2
Scriu rar, tati. Dar când scriu, scriu – nu căcat. Şi scriu cu cap, nu cu inimă. Puteam să jur că scriu cu mâinile, dar mă uit în jur şi 100% scriu cu cap. Voi scrieţi cu picioarele sau încercaţi să scrieţi cu mâinile. Eu scriu de ani de zile la articolul ăsta, îl aranjez şi-i pun diacritice zilnic. Nici de fiică-mea n-am grijă cât am de articol. Tu nici nu te născuseşi când îl făceam pe fraier. În fiecare zi pun un rând şi şterg două, atât de şmecheră şi complexă e treaba. Probabil nu o să-l termin niciodată, că sunt perfecţionistul dracului şi niciodată nu termin nimic. Spune-mi leneş, delăsător, apatic, negativist convins. Eu o să spun doar erou născut dintr-un zeu.
Am vrut să văd doar dacă mai pot. Şi pot, nimeni nu ştie. E pentru şi despre mine. Îmi place verde.

Poza asta e destul de şmecheră ca să apăsaţi ca proştii pe butonul ăla de like de mai jos? Nu de-alta, dar eu nu mai pot citi nimic pe facebook de 9gag. Nu că aş avea mare lucru de citit. În general dacă nu e 9gag – sigur sunt nume de indieni, toţi bolnavii de cancer de pe pământ şi dă-mi un like că ies în chiloţi afară în decembrie.
Rămân la concluzia mea tristă că oamenii strică totul. Tocmai de-aia v-aş fute în inimă pe toţi: ca să vă rămân acolo. Dacă voi îmi luaţi căcaturi, eu vă fut în inimă. E regulă, am zis.
Mi-e scârbă să intru pe un site, să privesc un lucru sau să ascult o melodie care îmi plăcea, fix din cauza oamenilor.
Sunt eu egoist sau oamenii mult prea proşti ca să merite ceva, vreodată?

Dacă te întrebi ce facem aici, facem blog de muzică rep, ok?
Până una alta, Flou Rege mişcă treburi în mine – încă!
Până una alta, am muzica…