Tag Archives: Povestiri

Ploaia magica

Publicat pe de
4

In linistea zilei, melodiile soptite si monotone ale frunzisului sunau abstract, dar placut. Rascrucea se apropria si odata cu ea aparea primul om pe care il intalneam in ultima vreme. Drumul de tara, galben, batatorit…mi-a indicat ajungerea mea la rascruce…batranul inca se apropria, asa ca am ridicat privirea catre indicator…dar semnele sterse de ploi nu imi spuneau nimic. Ma intorc, si vad ca batranul ma priveste…uimit parca sa vada un strain prin locurile acelea. Se uita la mine, tuseste si imi raspunde cu o voce groasa:
- Tinere, daca mergi spre sat, spune-le ca te-a trimis mos Andrei si te vor primi cu omenie. Drum bun si ai grija la furtuna.
Am ridicat privirea mirat spre cer, soarele stralucea si abia am apucat sa ii multumesc, oarecum mirat pentru avertizare…dar batranul deja se indepartase, dand din cap la multumirile mele.
Drumul curgea drept, protejat de copacii inalti care stateau demni de parca stiau ca ma conduc intr-un loc special. Ma uimea pavajul acela de pietre cubice…era diferit de lutul galben ce-l intalnisem pana la rascruce. Era placut sa pasesc prin locuri incarcate probabil de istorie..aproape ma lasasem prada visarii, fara sa realizez ca vantul se intetise, ca parca era mai rece si ca norii alungasera soarele.
- Aculta ploaia…o muzica atat de veche…asculta frunzele toamnei care cad…
Am tresarit, era ea..iar eu eram culcat la pamant. Imi soptea vorbele astea in timp ce lasa parul usor ciufulit sa-mi atinga obrazul. Parfumul ei imi invada simturile, mana mea urca fara voia ei si cu degetele rasfirate porni sa se piarda prin firele ei satene. O simteam apropiindu-se de mine si imbratisandu-ma si nu stiam daca e un vis sau nu. I-am ridicat barbia si buzele mele i le-au atins pe-ale ei usor, ca o cadere lina a frunzelor toamna…primul sarut a fost urmat de al doilea, apoi de al treilea…
In cantecul sacadat al picaturilor de ploaie dirijate de vant i-am soptit imbratisand-o, ultimele cuvinte inainte de a ma lasa prada tacerii…te iubesc fetito, inchide ochii si asculta acum din nou ploaia…muzica ei veche…asculta..frunzele toamnei care cad…
Soarele rasare din nou si eu ma trezesc langa un copac infrunzit. Continui sa merg pe drumul cu pavaje cubice…iar tot ce se intamplase probabil a fost doar un vis, un vis venit o data cu ploaia.

35…

Publicat pe de
15

“35 hours…that`s all….You should call your friends now, You should call your parents…tell them to be ready, tell them to visit you…for the last time” anunta medicul.
Cerul se prabusise peste el. La cei 19 ani ai sai, cand inca mai avea atatea lucruri de facut, atatea locuri de vazut…vise neimplinite. Avea cancer de patru ani, stia clar ce-l asteapta…dar niciodata nu a crezut ca va fi atat greu.
“Iubito, poti veni aici? Am…am ceva important sa-ti spun”….”Vin, asteapta sa imi fac rezervare la avion si ajung maine…te iubesc!”
Coridoarele spitalului din Londa erau pustii si medicul de garda parea mai obosit ca niciodata…”I`m glad you`re here, because…it`s almost the end”. Vestea a lovit-o ca un fulger, picioarele ii tremurau la intrarea in camera lui si lacrimile abia puteau fi tinute. S-a asezat langa pat si l-a luat de mana…dormea. Se uita la el si nu putea concepe ideea ca peste cateva ore nu va mai fi acolo…ci undeva sub pamant, la cativa metrii. Vocea lui calda o trezeste din meditatie: “Ai venit!”…”Da iubitule, am venit”….”Cand ma vei vedea pe mine ca plang, atunci sa plangi si tu. Eu nu o sa mai fiu curand…insa vreau sa te stiu fericita”.
S-a ridicat si l-a luat in brate, l-a strans atat de tare..”te iubesc omule, te iubesc…ma auzi? Te iubesc si am sa o fac pana la ultima picatura de sange ce-mi va curge in vene”. ..a pus capul pe pieptul lui si au adormit impreuna…brusc, se trezeste. Era o liniste infernala…il priveste si il observa cum privea in gol, cu lacrimile scurgandu-se pe chip…respira greu, sacadat…reuseste sa-i spuna cateva cuvinte: “ramai aici iubito, e tarziu…ramai aici”….apoi a inchis ochii. Respiratia lui s-a oprit o data cu a ei…privea inmarmurita la trupul fara viata ce-i ramasase in brate….visele lui erau acum ale ei si pentru asta trebuia sa-si continuie viata.
S-a trezit peste cateva zile in camera de garda, la perfuzii…cu mama lui privind-o, imbracata in negru. Isi va aminti cu siguranta acea secunda cand buzele lui ai incetat sa mai arda peste buzele ei…iar ultimele lui cuvante au ramas gravate in inima…

Acolo

Publicat pe de
3

Undeva in spate, deasupra falezei a carei margini se pierdeau in desis, albastrul cerului prinsase o paloare rosiatica. “Maine va fi o zi superba”, zic eu. Nu m-ai auzit, te straduiai sa chitesti un prosopel…
Pierdut printre ganduri, observam linia in continua miscare..unde apa invada nisipul. Am ales locul asta pentru a fi singuri o vreme, departe de aglomerarea plajelor, discotecile zgomotoase ori turisti curiosi. Vroiam sa-ti spun ca acele linii multicolore, cu galben..portocaliu si verde ti se potrivesc de minune. Dar nu…ar fi fost prea mult, si asa ti-am spus de-atatea ori ca esti superba, desi nu ma ascultai nicicand. Te-ai aruncat in apa fara teama, te-ai jucat…m-ai indemnat sa mi te alatur, dar m-am prefacut ca nu aud…eram inecat in propriile ganduri, in lucruri mult prea cotidiene pentru a merita sa ti le spun.
Te-am privit indelung atunci cand ai iesit din valuri, cand ti-ai luat prosopul pe care doar ce-l chitisei…Te-ai asezat langa mine, si ai tacut cateva momente.
Mi-ai oferit o felie de portocala, si ironic imi spui: “poate te mai indulcesti putin”…mi-ai zis-o zambind, ghemuita in fata mea precum un catelus nevinovat. Privirea ta blajina ma fascineaza si acum…mai mult ca ieri, mai putin ca maine…te asezi cu capul pe pieptul meu, imi poti auzi cu usurinta inima ce de-abia bate..auzi doar zgomotul valurilor si al inimii mele. E tot ce mi-am dorit…sa te tin macar o data in brate, acolo…pe malul marii agitate.

- Va Continua candva…poate –