Oamenii mei si poza

Din starea de sictir, care-ti lasa pana si tie gura apa, revin resuscitat ca un monstru din adancuri intunecate si bag pe felie ultima fotografie renascentista care aduce aminte de cel ce a fost RaPeRbOy candva. Zambetul mai ales si lipsa diacriticelor.
Pentru oamenii mei din Iasi care ma respecta si mai precis pentru o bleaga, tot de-acolo, din inima Moldovei, toate cele bune.

Promisiune

calugarita Nu, nu sunt malefic dar am o slăbiciune pentru călugăriţe. Mi-am promis acum câţiva ani că nu voi muri niciodată până nu voi avea o călugăriţă de la o Mânăstire din vârf de munte. Criteriul de bază ar fi "să nu fi văzut vreodată un televizor aprins". Televizoarele aprinse sunt mâna dracului, putând să corupă chiar si o fiinţă pură si nevinovată. Şi nici stinse, e cam acelaşi drac, numai ca arată mai ciudat.
Da, sunt mizerabil şi merit să fiu bătut cu biciul, în piaţa centrală, dar tot voi avea o tipă de-asta.
Muriţi de oftică, o să am o călugăriţă şi-o să-i zic Margareta. De ce Margareta? Pentru că Margareta e cel mai tupeist nume. Când zici Margareta parcă dărâmi ziduri. Şi da, recunosc, o să dărmăm câteva ziduri împreună.
Vecinul meu, hipiotul de la cinci care vinde heroină va fi înnebunit de gelozie şi presimt că o să tragă mai mult decât în mod normal.
Da, o să-mi îndeplinesc cele mai arzătoare două dorinţe din viaţa mea şi o să fiu fericit în cele din urmă.