Reguli simple

Nu mai postam nimic aici dacă mă întrebai acum vreo câteva zile ore. M-am răzgândit al dracului de brusc, în principal pentru că mi-am dat seama că sunt foarte şmecher în ceea ce fac. Şi pentru că am fani care plâng după scrierile mele, desigur. Trei sute şi ceva de scrisori electronice sau nu tocmai s-au perindat prin faţa ochilor mei. “Iulian, te rog să mai scrii pe blog”. Bine bă, o să scriu regulat, o dată sau ceva de genul pe lună. Pentru că n-ai ce să zici în rest şi ar cam fi de prost gust să te chinui. Atât de leneşe şi forţate mi se par articolele din blogosferă încât îmi vine să plâng. Bag pula-n ea de raţie de un articol pe zi. CHIAR NU MERGE, e de căcat, sugi la chestia asta! Las-o pe mâine, sau mai bine las-o în căcat şi scrie-mi când ai ceva să-mi zici.
Probabil o să începi să-mi citeşti articolul undeva pe la şapte dimineaţa şi la fel de probabil, o să-l termini seara. Cele mai lungi posturi din istorie aici vor fi scrise iar cine n-are răbdare să citească, să plece acum sau să tacă pe vecie. Nu mai vreau să-mi comentaţi offtopic iar cine mă înjură, să mă înjure în gând sau să vină să mă bată de urgenţă. Cel mai prost eşti dacă m-ai înjurat pe blog şi n-ai venit să mă baţi. Viceversa se aplică oricând, pentru că sunt un finuţ remarcabil. Dacă te trezeşti picat şi nu ştii de unde sau cum, să ştii că eu am fost şi tocmai m-am pişat pe tine.
Să se termine cu discuţiile despre mine şi felul meu de a fi în viaţa reală. Ăsta sunt eu…îmi bag pula-n hip hop dacă asta credeai că mă reprezintă. E muzică, îmi place şi mă face să mă simt bine. Nu, nu mă reprezintă şi nu, nu mă droghez pentru că-mi place dragonu. Uneori am tripuri macabre şi scriu căcat şmecher care-ţi place la nebunie. Asta nu înseamnă că de fapt toate sunt cum zic şi uneori mă mir şi eu cât de retardat pot fi. Niciodată nu recunosc asta, desigur. Dacă mă enervezi, pot să te fut şi-n gură în timp ce susţin cu tărie punctul meu de vedere pentru că da, am mândrie de fier.
N-am prejudecăţi şi nici idealuri. Trăiesc după reguli simple şi nu cred în nimicuri. Nu există minuni şi nici sfinţi. Totul se rezumă la ştiinţă. Nu există scooby doo şi probabil nu exist nici eu. Dar recunosc, momentan cred în ceva cu tărie. Şi poate pare ciudat pentru să spun asta aici, dar chiar cred în ea. E în inimă şi e cu inimă.
Probabil indiferenţa ucide mai des decât o face tutunul. Chiar nu sunt genul de om care insistă. Sunt dintr-o bucată şi mai precis una sănătoasă, de 1.96, masivă şi semi-zeică. În general întreb o singură dată şi aştept un singur răspuns, nu întrebarea pusă de mine pe post de răspuns.
Retras, ca marea. Spart, ca mă-ta.