Zi frumoasă ca tine: Miercuri, 10 februarie 2010.

Eu: Bună ziua, am venit să-mi ridic un card.
Prost sunt uneori. Nici dacă umblam cu cricul după mine nu puteam să fiu mai prost de-atât. Cum să ridic un card? De ce să-l ridic?
Ea: Card nou sau card expirat?
Eu: Expirat
Ea: O secundă.
Urmează “o secundă” în care tipa caută pe calculator. Nu ştiu ce caută dar după o altă secundă îmi cere buletinul. Secunda se transformă în minut. Minutul în minute. Nerăbdarea în nervi. Nervii în mă-sa aia grasă şi proastă care a făcut-o ca să lucreze mai apoi la bancă.
Ea, zâmbind: Nu vă supăraţi, aveţi cont deschis la noi?
Eu, suficient de calm: Da, am.
Urmează “o secundă” în care mă întreb cum ar reacţiona oamenii dacă le-aş spune că gândesc în anumite momente. Ăsta era un moment în care tipa ar fi rămas fără aer cel puţin două minute. Aveam atâtea lucruri interesante să-i comunic încât n-as fi ştiut cu ce să încep. Cu siguranţă că “Fă, proasto!” ar fi primat.

Există pe lumea asta minunată două momente critice pe care toţi oamenii ar trebui să le cunoască sau măcar să le deosebească. Partea tristă este că nu cunosc pe nimeni care să facă asta în afară de mine.
Milostiv, apatic, recalcitrant, geniu, pesimist convins, irascibil, singuratic şi uneori pacifist sau extremist, m-am hotărât să împărtăşesc tainele cunoaşterii mele cu voi.
Momentele sunt următoarele şi anume două: ( îmi place la nebunie cum sună “şi anume două” )

1. Când trebuie să spui ceva
2. Când trebuie să spui altceva

“Când trebuie să spui ceva”
E atât de simplu încât nici nu ştiu cum să-l comentez. Pe scurt, este momentul în care trebuie să dai drumul la peştii din acvariu. La viermii din pahar. La jaluzelele geamurilor tale. Este fix momentul în care trebuie să laşi razele soarelui să pătrundă şi şă-ţi lumineze faţa. Atunci, e atunci.
Pot fi şi romantic uneori, observi? M-am născut pentru asta, dacă mă gândesc mai bine. M-am născut pentru a face o femeie fericită iar romantismul meu mă ajută în orice situaţie. Vânt, romantismul există.
Ştiu precis care-mi este scopul în viaţă iar când m-a creat, pe patul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, în noaptea de august spre ziua din acelaşi august, EL mi-a spus:

Te vei duce acolo şi o vei face fericită!

“Când trebuie să spui altceva”
E atât de simplu încât nici nu ştiu cum să-l comentez. Pe scurt, este momentul în care trebuie să dai drumul doar la anumiţi peşti din acvariu. La anumiţi viermi din pahar. La o singură jaluzea, al unui singur geam de-al tău. Este fix momentul în care trebuie să laşi razele soarelui să pătrundă şi să-ţi lumineze doar o parte a feţei. Atunci, e atunci.
Vorbind despre femei şi despre cât de importantă este pentru noi fericirea acestora, mi-am adus aminte despre un caz şi anume unul. ( repet, îmi place cum sună “şi anume unul” )
Femeie la vreo 43 de ani. Destul de plinuţă, dar nu contează aspectul ăsta. Suntem cu toţii nişte iubitori de fiinţe la întâmplare. Chiar dacă sunt grase sau slabe moarte. Nu trebuiesc judecaţi oamenii şi nici avertizaţi. Ei ştiu mai bine ce este important pentru ei şi anume mâncarea. La unii mai mult, la alţii deloc. ( poate am mai spus, dar îmi place cum sună “şi anume mâncarea” )
Avea în schimb un zâmbet minunat, femeia la vreo 43 de ani. Asta a făcut tot timpul, în interviu – a zâmbit. A spus altceva şi anume asta: ( cu riscul de a mă repeta din nou, îmi place cum sună “şi anume asta” )

“Credeţi că e aşa important ce-am făcut?”

Ăsta este exemplul concret de “Când trebuie să spui altceva”. Este exemplul concret de femeie proastă, de fapt. Şi nu pentru că s-ar fi urcat peste două maşini – se poate întâmpla oricui. E proastă pentru că a răspuns la o întrebare printr-o altă întrebare.
Reporter fiind în cazul ăla, i-aş fi răspuns ca Despot şi anume aşa: ( fără să mă scuz, îmi place cum sună “şi anume aşa” )

Eu, reporter fiind în cazul ăla: Tocmai te-am întrebat ce ai făcut mai devreme.
Eu, reporter fiind în cazul ăla: Răspunsul tău este “Credeţi că e aşa important ce-am făcut?”
Femeie la vreo 43 de ani: Da!
Eu, reporter fiind în cazul ăla: Ei bine, da fă! Cred că este foarte important ce ai făcut din moment ce ţi-am pus întrebarea asta.

Copilul meu nu va arăta ca un butoi la vârsta de 10 ani. Nu va şti ce înseamnă Big Mac şi nici Cola. Trist pentru el ar spune unii, dar cine râde la urma…
Nu va avea calculator şi nici şapte sute de mii de gadget-uri, widget-uri, tehnologii avansate şi căcaturi simandicoase. Nici răsfăţat nu va fi pentru că urăsc răsfăţaţii. Sună urât până şi cuvântul ăsta. Cum să zici răsfăţat şi să te gândeşti la ceva atât de umil şi enervant?
Ăştia sunt genul de oameni care atunci când dau nas în nas cu greutăţile vieţii se pierd. Cad în cur şi-l sună pe tata sau pe mama, în cel mai rău caz. “Ajutor, nu ştiu ce să fac în situaţia asta pentru că sunt un răsfăţat nenorocit care a trăit o viaţă întreagă fără să aibă grija zilei de mâine.”
Mi-aş omorî copilul dacă ar ajunge prin absurd ca ăsta de mai jos. Are mai multe clipuri pe youtube dacă vreţi să vă convigeţi cu adevărat că este un idiot. Este român şi din câte se vede – copil răsfăţat. Arată ca un butoi şi este un maniac al calculatoarelor. Cineva mi-ar spune acum că grăsuţul este pasionat de calculatoare şi că am folosit un cuvânt nepotrivit. Prin această cale, eu îi răspund că nu există pasiune pentru calculatoare. Pasiunea, aşa cum am spus şi în trecut, poate fi doar pentru femei.