Domnişoara din imagine nu suportă cuvântul pulă. Este obscen, vulgar şi neortodox în acelaşi timp. Trei în unu, nu căcat. “Cum să spui “pulă?” Zice ea într-un final, pe un ton ofuscat. “Se numeşte penis, eu aşa am învăţat la şcoală”
Erau trei femei îmbrăcate în verde. Scria Heineken pe ele în colţul stânga sus. Cred că nu erau fane cu siguranţă. Genul de femei muncitoare, oricum. Printre ele era şi domnişoara din imagine. La un moment dat, trec doi negri pe lângă ele. Afro, pula mea. 50 Cent era printre ei deghizat. Oricum, aveau şi păr pe cap, eşti nebun? Se uitau ăştia cu doi ochi la ele, iar dânsele se frecau una de alta. Aproape că se trăgeau de sfârcuri dar nu puteau din cauza la verde, că era Heineken. Mă gândeam ce caterincă proastă pot avea femeile. Vorbeau şi porcos finuţele pământului, de parcă ăia erau proştii satului, veniţi în România de 5 minute fără să ştie un cuvânt în limba asta.
Nu, nu s-au gândit că negrii au pula mare.
Nu, nu se frecau pe sfârcuri din cauza asta.
Nu, nu vorbeau urât pentru că aveau chef să sugă ceva mai diferit.
Nu, femeilor nu le place pula.
Tag Archives: România
Brand naţional
Sper să jignesc câteva persoane cu articolul ăsta. M-aş oftica teribil în cazul în care nu se simte nimeni.
V-aţi născut într-un sac de carton şi acolo veţi muri, triştilor. Aveţi impresia că există doar produse low-cost şi numiţi căcaturile astea enervante produse ieftine şi bune.
Nu există ieftin şi bun, în pula mea de idioţi! Dacă vreţi un produs de calitate, trebuie să plătiţi pentru asta, fie că vă convine, fie că nu. În plus, există produse de calitate medie, care nu sunt atât de jenante ca frutti fresh, adria şi aro. Da, mă refer strict la mâncare şi băutură acum.
Ai citit bine: ARO. Aro face icre, dacă te gândeai vreodată la asta. Ştiu că-ţi sare gândul la maşina de teren, dar nu, n-are treabă. Gândeşte-te la icre, tată. Gândeşte-te cum întinzi icrele aro pe pâine. Minunat, nu?
Asta voia să-mi vândă una acum două zile. Icre ARO. 10 mii. Marş fă.
Am aflat ulterior că fac ulei, făină, mălai, vopsea, icre, biscuiţi. E noul brand naţional, noul Michael Jackson în materie de ieftin.
Adevărul umblă cu capul spart
Zi frumoasă ca tine: Miercuri, 10 februarie 2010.
Eu: Bună ziua, am venit să-mi ridic un card.
Prost sunt uneori. Nici dacă umblam cu cricul după mine nu puteam să fiu mai prost de-atât. Cum să ridic un card? De ce să-l ridic?
Ea: Card nou sau card expirat?
Eu: Expirat
Ea: O secundă.
Urmează “o secundă” în care tipa caută pe calculator. Nu ştiu ce caută dar după o altă secundă îmi cere buletinul. Secunda se transformă în minut. Minutul în minute. Nerăbdarea în nervi. Nervii în mă-sa aia grasă şi proastă care a făcut-o ca să lucreze mai apoi la bancă.
Ea, zâmbind: Nu vă supăraţi, aveţi cont deschis la noi?
Eu, suficient de calm: Da, am.
Urmează “o secundă” în care mă întreb cum ar reacţiona oamenii dacă le-aş spune că gândesc în anumite momente. Ăsta era un moment în care tipa ar fi rămas fără aer cel puţin două minute. Aveam atâtea lucruri interesante să-i comunic încât n-as fi ştiut cu ce să încep. Cu siguranţă că “Fă, proasto!” ar fi primat.