Sven şi mingea

N-ai făcut nimic în viaţă dacă n-ai jucat baschet pe înserate cu Sven. Sven e genul de om care fute tot ce prinde, mai puţin baschet. E cel mai leneş mamut din Peninsula Balcanică şi dacă se chinuie puţin depăşeşte doi metri şi jumătate înălţime. Dacă nu eşti atent, depăşeşte Franţa. E prieten bun cu mine iar Scooby Doo a prins ciudă pe fraier.
Am rulat la figurat dar nu şi la propriu. Se pare că mâncarea fast-food şi leneşul din mine zbiară ca ornitorincii în călduri când e vorba de fugit. Regula numărul unu e că eu nu fug niciodată, doar grăbesc pasul agale.
Da, am ajuns să definesc noi sporturi şi pot boteza orice, dar mai ales când mă descompun.

Self hate

Cum vă spuneam şi acum câteva săptămâni, regula casei este ca niciodată nu mă bărbieresc în altă zi decât Marţi. Şi m-a scârmat în nas, să mă bărbieresc Duminică, încălcându-mi pentru a ţâşpea oară principiile.
Deşi Duminica are potenţial ridicat de zi pizdoasă, n-a fost deloc aşa şi să vă zic de ce: După 100 de ani de bărbierit, m-am iritat pentru prima oară.
Salvarea şi în acelaşi timp lucrul ce m-a scăpat de la înec, probabil, a fost un after-shave special, făcut şi recomandat de Scooby Doo.
Am ajuns la concluzia că dacă nu te-ai iritat de la bărbierit măcar o dată în viaţă, nu eşti suficient de bărbat şi pentru asta, nu trebuie decât să-i mulţumesc celui de sus pentru călăuzire.

Ce se face duminica?

Hai salut. Sunt mort de şmecher la ora asta şi dacă mă întrebi cum mă cheamă, o să-ţi răspund Acetonă.
E şase dimineaţa şi Scooby Doo doarme de bubuie. Sforăie, şi-n timp ce face asta, îşi vântură urechile. Aproape că nu văd tastele, dar e ok, mă descurc, merci de grijă.
Vrusăi să spun că nu suport curvele. Curvele publicitare, curvele masculine, curvele lesbiene, curvele castravete şi normal, curvele mincinoase. Scooby Doo încearcă să mă convingă că trebuie să fiu bun, sensibil, politicos, altruist, dar în sinea lui, ştie că nu voi mai fi niciodată aşa din cauza curvelor.
Sunt doar un nenorocit care vrea să incendieze pădurea de conifere şi să împuşte în ureche urşii polari care nu vor să se fută. Da, sunt un nenorocit care azi te ajut iar mâine după ce mă agiţi te scuip şi dacă nu eşti atent, te omor. Ştiu că sună castravete, dar eşti o curvă şi atunci când minţi sau când te prefaci că simţi, după cum bine a spus un câine.
Mă bucur că nu sunt o curvă sau un drogat, că toată lumea mă urăşte şi că atunci când voi muri, voi muri la mal de mare. Da, sunt mort pe dinăuntru şi încă n-am murit fizic pentru a 17-a oara. Nu, nu vreau să te fut, dacă la asta te gândeai.