Fotbal = Caca

Din fericire, pasiunea mea pentru fotbal s-a oprit undeva în jurul vârstei de 11 ani. Fotbalul este de fapt motiv de băut bere şi ieşit în oraş pentru majoritatea bărbaţilor. Suporterii înfocaţi pot să-şi sugă pula iar mai apoi să-şi dea foc, pentru că pasiune nu există în lumea asta, decât pentru femei.
Am vrut să-l văd jucând pe Hagi şi am promis că nu voi muri niciodată până nu-mi voi duce la capăt promisiunea telepatică făcută. Acum 9 ani, la România – Portugalia, mi s-a împlinit dorinţa.
Atât de mult am plâns şi am îndurat la intrarea pe stadion, încât mi-am jurat că aia va fi ultima dată când voi veni sau voi privi la un meci de fotbal.
E ok să mergi o dată la 10 ani la un meci, să bei ceva şi să te “distrezi”, dar nu e cazul să transformi fotbalul în ceva ce merită privit în fiecare săptămână. E plictisitor, chiar dacă e verde şi Scooby Doo nu s-a născut ieri.

Două fete şi-un pahar

Scooby Doo salută scatofilii înnebuniţi după fetele care mănân cat.
Ştii că ai făcut o treabă bună când cel puţin două site-uri americane spun ceva de tine şi te cataloghează drept “One romanian guy”. Vezi bă? Din cauza mea, acum, când mergi în America o să fii întrebat de mine şi de fetele ce-şi mănâncă rahatul. Dacă le zici ceva de Scooby Doo fără să-mi ceri voie, poţi să-mi sugi degetul arătător după ce mi l-am băgat în cur.
Oamenii sunt cele mai ciudate păsări subacvatice întâlnite vreodată. Sunt atât de sadici şi de scârboşi încât ar vrea să vadă două pizde ce-şi mănâncă rahatul şi vomită una în gura celeilalte. Ba mai mult, unii au şi plătit pentru asta iar alţii mi-au trimis mail să mă-ntrebe dacă ştiu cum ar putea să dea de fetele alea. Marş la căcat, i-am zis şi Scooby Doo s-a pişat pe ei la modul “Eşti nebun, coaie!”.
Eşti o nulitate dacă n-ai văzut măcar o dată-n viaţă o autopsie fără să mănânci ciocolată cu Mihai. Scooby Doo a fost atât de mândru de noi, încât la următoarea autopsie ni s-a alăturat şi el, ba chiar, a venit cu o ciocolată nouă, necunoscută muritorilor de rând pe-atunci, modificată genetic şi clonată de 16 ori până acum, intitulată simplu: Tomberon. Sau Tomblerone, sau dracu să o ia. Era ciocolată verde, din Cipru cu alune stafidite pe de-asupra şi normal, a fost cea mai şmecheră ciocolată mâncată vreodată.

Nu sunt nebun, bă!

Dar profit de nebunie, pentru că doar câţiva nenorociţi pot face asta. Dacă stau bine să mă gândesc, sunt singurul nenorocit în afară de Scooby Doo care ştie să profite. Când eram mic, soră-mea îmi zicea Profiterol. Acum mi se spune doar Pansament.
Povestea cu Profiterol
Cineva ar fi început acum să-mi spună povestea cu Profiterol, când era prăjitură. Prajitură-i mă-ta, zic eu. Când inventam Profiterol tu nici nu ştiai să-l desparţi în silabe. Am fost adeptul prăjiturilor mâncate în oraş până la vârsta de 13 ani. Savarina şi Profiterol au avut cel mai special loc în inima mea şi încă îmi aduc aminte de ziua de vineri, 13, când am mâncat pentru ultima oară.
Povestea cu Pansament
Pansament e doar numele de după, nu am nici o poveste specială de spus. N-am de gând să mai zic ceva despre Scooby Doo în articolul ăsta, pentru că a devenit mai căutat decât mine. În curând o să-şi facă blog şi cont pe Hi5, iar mai târziu, mă va lăsa pentru trafic. Nu-mi place să fiu dat la o parte şi nu suport când cineva mă întreabă ce fac, doar ca să mai audă ceva de Scooby Doo. Aş putea să dau vina pe soartă, dar mi-am adus aminte că nu există, ne-o facem singuri.